episodul anterior al arestării preventive |
„Surse judiciare au dezvaluit pentru AIM (agenția de investigații media) ca Dan
Diaconescu ar fi fost contactat de un procuror in jurul orelor 14,30,
invitandu-l la o discutie privata in jurul orelor 18,00. Avocatul lui DD
l-ar fi avizat pe clientul sau ca ar putea fi acuzat de inselaciune si
de prejudiciu creat prin faptul ca nu a lasat un alt concurent, adica
Vuza, sa castige licitatia si astfel sa dezvolte programul de redresare
al Oltchim, care, pe langa salariile oamenilor, neplatite, aduce zilnic
daune statului, nu numai prin datorii, dar si prin neproductivitate.
Dan Diaconescu a plecat din tara in mare viteza. Dupa ce s-a
vanturat pe toate posturile de televiziune acuzand ca nu poate semna un
contract cu statul privind privatizarea Oltchim, Dan Diaconescu a
disparut brusc din peisaj, aflandu-se ca la orele 17,00 a luat o cursa
aeriana spre Munchen. Un principal nod aerian, de unde se poate zbura
oriunde in lume
Se pare ca procurorii pot face dovada
faptului ca garantiile bancare depuse de Dan Diaconescu n-ar fi in
ordine, ar fi neacoperite, ba chiar ar avea la baza un fals intelectual.
Situatie care ar impune arestarea preventiva, conform legii, a lui Dan
Diaconescu. Mai mult, chiar daca Diaconescu n-a semnat niciun contract
si, deci, nu ar avea o baza de litigiu pe baza contractuala, ramane
valabila crearea unui prejudiciu de mai multe milioane de euro, prin
faptul ca Oltchim n-a putut fi privatizat cu un investitor garantat,
care ar fi preluat compania cu tot cu datorii si ar fi oprit prejudiciul
zilnic creat statului. In plus, se pune in discuție daca nu poate fi
invinovatit si Remus Vulpescu, care era dator sa verifice bonitatea lui
Dan Diaconescu si daca nu cumva garantiile depuse de acesta nu sunt
false. Din informatiile AIM, in scurta vreme se va aduce la cunostinta
publicului inceperea cercetarilor in cazul Dan Diaconescu - Oltchim, sau
chiar inceperea urmaririi penale.”
8 comments:
FUG SHOBOLANII....poporului !!!
OLTCHIM - acest obiectiv economic pentru la care rivnesc multibogatasi!Privatizarea Oltchimului a scos in evidenta modul haotic in care profitorii au distrus intreprinderile romanesti create de popor cu munca , intreprinderi care au asigurat parintilor nostri locuri de munca pentru a ne creste si educa. Mai sunt putine resurse si , de aceia batalia finala pentru transformarea Romaniei intr-o colonie ,intr-o piata de desfacere a produselor altora, cumparate de noi cu bani imprumutati de guvernele postdecembriste de peste tot unde a fost posibil,va fi si mai dura! Noi contribuabilii de rind nu intelegem mare lucru din ce se intimpla acum cu Oltchimul. De fapt cei care rivnesc la ultimele ciolane , nu se gindesc la soarta noastra. Mai trist este ca nici guvernul nu a stapinit bine pina acum aceasta simulare de privatizare. Macar de am sti cine se afla in spatele lui DD pentru ca am convingerea ca el singur nu detine sumele negociate in contractul de privatizare.
Azi DDD se intoarce si va da peste bot la toti,sunt convins ca va da banii cu 10 minute inainte de expirarea termenului,va tine in sah pe toata lumea si succesul va fii dezastruos pentru toata clasa politica si pentru guvern
@maiag
D-ta ai reprezentarea ce înseamnă 48 milioane de EURO?
Abia atunci ar începe circul!
DDD trebuie să demostreze și de unde îi are pentru a nu fi acuzat de spălare de bani obținuți pe căi frauduloase.
48 mil este suma de rahat pentru multi din cei top 500 milionari cunoscuti.ca sa nu mai punem la socoteala offschori si alte firme straine.
chestia cu justificarea banilor este simpla.poate cineva sa-i vireze in cont aceasta suma si DDd sa i-o returneze printr=o anumita modalitate,e poscuta ca are banii,si alte o mie de metode.eu am avut nevoie la un moment dat sa am extras de cont de o anumita suma,am imprumutat bani,i am depus,am luat extra si apoui am scos banii.De unde esti sigur ca DDD nu are un extras de cont in care face dovada ca avea la data respectiva si acum gaseset motive sa nu semneze gasind vinovat statul.daca a avut inspiratia asta are cistig maxim electoral si a manevrat extrem de inteligent.orice e posibil si DDD nu e prost,te asigur de asta.
ti-am raspuns dar ai cenzurat,oare de ce?
MuYag - iar esti beat ?
Trimiteți un comentariu