sâmbătă, 22 septembrie 2012

DDD nu are bani! Poate să existe un grup de interese care face o investiție politică în Diaconescu nu în OLTCHIM

În ediţia de vineri seară a emisiunii Gândul LIVE, Cristian Tudor Popescu, Cristian Hostiuc, Claudiu Pândaru şi Diana Marcu au comentat privatizarea Oltchim.

 “Mai întâi să vedem banii aceştia plătiţi de domnul Diaconescu. O soluţie pentru dânsul ar fi să găsească un motiv revoltător, scandalos prezentat poporului, prin care să explice de ce nu poate să platescă cele 203 de milioane de lei, peste 10 zile. Pentru că un audit acolo arată că a fost înşelat, pentru că nu i se dă ceea ce i s-a spus…”
„ ...Este posibil şi ca banii să fie plătiţi. De ce? Pentru că poate exista o persoană sau un grup de interese economico-financiare, care să facă această investiţie cu caracter electoral. În clipa în care banii aceia sunt plătiţi, numărul de voturi pe care le va câştiga partidul lui Dan Diaconescu va fi impresionant. Cu acest număr de voturi se poate participa şi într-o combinaţie de guvernare şi, oricum, după aceea, cei care investesc banii în domnul Diaconesc şi-i vor scoate cu vârf şi îndesat, folosind acest grup electoral puternic pe care şi-l poate crea partidul lui Dan Diaconescu”, a explicat CTP.

3 comments:

maiag spunea...

daca DDD mu are ,astatul carierei lui si politice si i afaceri,poate pleca oriude ca altfel e limsat.sau tos la cap.daca reuseste ,da lovitura vietii lui pe toate plamurile.

CEZAR spunea...

Tu esti beat sau te-ai ..Tigri..2 ? Citeste si tu ...capodopera..ta !
Stai linistit ! In spatele domnului DD sta Motanul KK de Hurziceni !~ Aista plateste tot!!!

tigri2 spunea...

@cezakk
Ce-ai mai dobitocule,vrei sa te bage cineva in seama?