sâmbătă, 29 septembrie 2012

Hai la sacii cu bani pentru parastasul Elodiei! Cioacă otv-istă.

Jurnalul National
Dacă mai existau naivi care să creadă că Dan Diaconescu va încheia contractul de privatizare a OLTCHIM au avut aseară dovada șarlataniei sale  politice cînd, aproape de miezul nopții, a ținut un discurs electoral în poarta Ministerului Economiei în care a atacat în special guvernul Ponta și USL dar și  PDL și, cu voce mai slabă, pe Băsescu.
A lansat torpila electorală că întrucît guvernul nu vrea să-i ia banii  pe privatizare se va duce el la poarta Oltchim, cu sacii plini cu lei, pentru a plăti salariile restante. Chiar a avut tupeul să dea un ultimatum guvernului în condițiile în care încă nu a virat banii ofertați în conturile OSPI .
OSPI a refuzat să mai negocieze cu escrocul politic dacă nu prezintă extrasul contului bancar în care deține suma de 45 milioane EURO.
El ar fi semnat cesiunea de acțiuni ale OTV spre Sorin Ovidiu Vîntu, dacă acesta n-ar fi arătat o dovadă că deține banii?
Vulpescu a declarat astăzi că a fost atît de scandalizat de precaritatea  hîrtiilor prezentate de Diaconescu încît cu greu s-a stăpînit să nu meargă la instituțiile de cercetare penală.
Aș fi curios să văd luni dacă vreun angajat al Oltchim se va umili să pună mîna pe banii murdări ai escrocului politic, Dan Diaconescu.
Să se ducă la parastasul Elodiei  cei care s-au holbat nopți întregi, un an de zile, pe OTV și i-au ridicat ratingul  astfel încît DDD a cîștigat milioane de EURO din publicitate.

14 comments:

maiag spunea...

si daca totusi ii da?

Lupus spunea...

Cine putea să creadă!!!!
Un elodist, bineînțeles! Are și DDD naivii săi.

maiag spunea...

sund 2 variante
-ori e mitoman si crede si el ce spune
-ori are banii,ii arata si iese curat din afacerea asta cu o publicitate enorma si credibilitae
daca are spate puternic usl este mincat pe piine.
erata=nu sunt fan DDD si nici elodist,analizaez la rece mar fii bine daca ar face toti asta si nu ar fii pupisti

maiag spunea...

tu stii ca am avyt dreptate si la referendum,o sa am si la alegeri ca stiu pe ce ma bazez,am si intuitie si surse de informare directa.o sa vezi;
-ddd=20-22
-pdl=18-20
-usl=43-45
fa tu guvernul din pozitia asta,tinind cont ca usl nu este partid electoral,pe cind aliantza este si nu e surpriza sa obtina un 25-27 la suta
iar kakarici-karici nu se va mai discuta de el dupa alegeri,apar mutre noi pentru prezidentiale,psd nu au de moment candidat si in mod cert nu va sustine o noua suspendare ,iar ponta greu de crezut ca mai ajunge primmenestru

Lupus spunea...

@maiag
USL ar face guvernul și cu 45% din voturile valabil exrimate. Prin redistribuirea voturilor partidelor care n-au trecut pragul electoral de 5%( media este de 12-16 procente) obține peste 50% din voturi și mandate.

maiag spunea...

e posibila si varianta asta,dar e greu sa aduca oameni noi la guvernare,de moment se invirte in cerc numai cu oameni discutabili ,puscariabili,controversati,amatori

maiag spunea...

ponta nu are suficient singe in coaie sa rupa pisica,de moment este legat de kakarici si felix,posibil dupa alegeri sa intoarca spatele lui felix ca are romaniatv a lui ghitza,asta le lipsea,acum poate sa dea cu pumnul in masa.

Lupus spunea...

Nu le duce grija, băsistule?
Ingrijorează-te de legionarii și sioniștii care ARD portocalii!

maiag spunea...

ma dezamagesti total

maiag spunea...

tu tii cu hotzii si plagiatorii,numeste-mi 3 oameni credibili din usl si schimb atitudinea.daca nu faci asta inseamna ca ori nu ai ,ori i-ti este teama ca nimeri unul care vai mama lui ce corupt,fraer sau puscariabil e,nu vezi ca majoritatea din guvern au probleme de cv sau de procuratura?

CEZAR spunea...

@ MuYag -mare prost mai esti ...!!!

Ionel N. spunea...

maiag
Nu te mai enerva ca nu se mai intelege ce vrei sa scrii!!!

maiag spunea...

ionele-ionelule,te prostesti baiatule,

tanta spunea...

A fost destept cinva?