miercuri, 12 septembrie 2012

Anteniștii îl urcă ușor, ușor pe Băsescu în avioanele traficanților de arme conduse de piloti militari români trecuți în rezervă

Bout arestat
Campania de dezvăluiri începută de cîteva seri la Stirea Zilei conturează legăturile lui Băsescu cu companiile de zbor din România( JETLINE, MIA Airlines) care au fost dovedite de ONU ca servante ale cunoscutului traficant rus de armament, Viktor Bout, arestat de americani în Filipine după ce s-a ratat arestarea lui în România, ca urmare a alertării traficantului de asociatul său din București.
Afacerea e veche, din anul 2005. S-a profitat, pentru a face un transport la Riad, în Arabia Saudită, de moartea regelui Faad.  Băsescu a vrut să meargă pe 3 august 2005 să prezinte condoleanțe, dar s-a răzgîndit pentru că, de fapt, ceremoniile avuseseră loc cu o zi mai inainte. Totuși, cursa MIA Arlines pînă la Riad s-a efectuat și a fost plătită de Administrația Prezidențială
Documentele difuzate, l-au pus în încurcătură pe Băsescu, acesta simțind nevoia să trimită unele clarificări prin SMS, „clarificări” care mai mult au accentuat suspiciunile.
Inregistrarea cu Bițianu care îl face mincinos pe Băse
Intrebarea care se pune este ce a transportat aeronava la Riad unde a ramas la sol numai trei ore.

 Generalul de flotilă Mircea Budiaci, fost Director General Romavia, aflat în emisiune pe A3, a declarat că preşedintele ţării are la dispoziţie 8 avioane din partea Romavia şi cîteva elicoptere.

Acesta a menţionat că este imposibil ca Administraţia Prezidenţială să contacteze o companie care să fi fost implicată în trafic de armament, deoarece nu se poate ca preşedintele ţării să nu găsească nici un avion disponibil pentru un zbor. 
A mai dezvăluit că Romavia, firma de stat, în subordinea MApN, lucra și cu piloți militari pensionți și că, după apariția L 329/2009, care intrerzicea cumulul pensiei cu salariul, piloții pensionari s-au mutat la firmele private de zbor controlate de traficanți.
Cine este Viktor Bout?
Ofiter al serviciilor secrete sovietice si, apoi, rusesti. Omolog al lui Traian Basescu la Anvers, unde firmele, conduse de cei doi, s-au aflat in imediata vecinatate si unde cei doi s-au cunoscut indeaproape. Anvers, principala placa turnanta a lumii in contrabanda cu arme si diamante, aduse din zonele supuse embargoului ONU. Acelasi Viktor Bout, ale carui legaturi cu Presedintele Traian Basescu au fost devoalate de procurorul Nastasiu, fostul adjunct de la DIICOT.
Viktor Bout a avut două sedii de firmă în cartierul Băneasa. 
*                                         *                                     *
O parte din dezvăluiri au fost postate haotic, aici și pe tot netul, de Robert Horvath din New York, bănuit că este alimentat de serviciile americane cu materiale pregătitoare ale unor campanii de presă.

18 comments:

maiag spunea...

Dezinformare si prelucrare eronata de date specifica antenistilor,nimic concret,nu te poti baza pe informatii sau anchete ala antene felixciene.

CEZAR spunea...

...e firesc ! DOAR MUYAG NU A INTELES .....

Sorana spunea...

Intamplarea face sa cunosc cate ceva din istoria companiei MIA Airlines. Operatorul roman a fost obligat sa renunte la numele de JetLine Inc. (Incorporation) din cauza confuziilor cu JetLine Intl. (International)- o companie aeriana ucrainiana care opera aeronave cargo, avea datorii la autoritatile aeronautice si asupra careia planau suspiciuni de operatiuni aeriene "speciale" (sic!). In aceste conditii, partenerul libanez din compania romanesca, ca reprezentant al proprietarilor aeronavelor operate sub pavilion romanesc (YR), a hotarat schimbarea numelui companiei in MIA Airlines (dupa numele uneia dintre fiicele sale). Intradevar aeronava BAC 1-11, inmatriculata in Romania sub indicativul YR-MIA, a fost cumparata din Marea Britanie si, cu ani in urma, a fost la dispozitia reginei Angliei. Dupa cumparare, aeronava a fost reamenajata VIP, vopsita si adusa la zi cu resursa de zbor. Apreciez ca aeronava era intre cele mai luxoase din Europa anului 2005, avea slim-display-uri, fotolii si canapele din piele naturala, sistem de comunicatii prin satelit, etc., iar echipajul era de top (fosti piloti si mecanici militari sau civili, avand inalte calificari si recunoastere profesionala in breasla aeronauticii). Acesta a fost un motiv serios pentru care s-a apelat la aceasta companie aeriana, in vederea efectuarii discutatului zbor de Ryiadh, si in conditiile in care Romavia nu avea disponibilitate (o companie abandonata de statul roman, cu o flotila invechita - aeronave de peste 30 ani, in cea mai mare parte folosite si de presedintele Ceausescu). Zborul a fost comandat pe "short notice", asteptandu-se pana in ultima clipa ca Romavia sa disponibilizeze aeronava sa BAC 1-11 - lucru care nu s-a intamplat. S-a facut zborul de control al aeronavei, conform procedurilor, dupa acesta zborul oficial a fost anulat din motive necomunicate operatorului MIA Airlines. Povestea a fost expusa pe scurt de directorul executiv al companiei, dl. Aurel Bitianu, ieri, la RTV (Ultima Ora cu Catalin Striblea). In rest sunt doar manipulari grosiere, prostie, rea-intentie, dorinta de a face rating cu orice pret, etc. - din pacate pentru cei de la A3. Personal, aveam putine motive sa banuiesc A3 de manipulare cu orice pret, iar sustinerea celor 7,4 mil. de romani putea sa le aduca un nou avantaj in peisajul media; din pacate au pierdut una din aceste ocazii, iar pe mine m-au dezgustat si imi sporesc vigilenta de acum incolo.

Lupus spunea...

Domnule Comandor,
Eu aș fi de acord că poate fi și manipulare dar e greu de explicat cum de zborul s-a efectuat, totuși, pînă la Riad, fără președinte, chiar daca ceremonialele de prezentarea condoleanțelor se desfășuraseră cu o zi înainte. Dacă presedintele a renunțat la deplasare de ce s-a mai platit zborul așa cum a confirmat dl Bițianu?
Dacă nu se răspunde la întrebări e greu să sbulberi speculațiile despre legăturile cu acțiunile contrabandistului cu arme, Bout.

tanta spunea...

Mai draga Lupus,de ce o intorci?nu este clar ca s-a facut decit un zbor de proba si cursa a fost anulata?chiar asa vrei sa ne prostesti?nu mai am incredere in ce zici daca te injosesti la chestii din astea ieftine,corecteaza-te te rog sau citeste corect ce scrie omul.

CEZAR spunea...

@ Sorana - se pare ca ,,te-ai dat" cu avionul in cauza dupa cat de bine ii cunosti interiorul !! Care-i manipularea ?
Av. respectiv a fost inchiriat (comandat )de administratia prezid. si platita comanda !!
A zburat la Ryad ,a aterizat si a stationat 3 h !
S-a reantors pe Baneasa! Ce nu-i adevarat aici ? A se tine cont ca exista toate documentele de zbor ,comanda plata etc ?!!

Sorana spunea...

@ Cezar, 12 septembrie 2012, 17:26

Intradevar, dupa disponibilizarea din armata, incepand cu 2004 mi-am completat veniturile functionand ca broker de aviatie pe nisa de business. In aceste conditii am avut contact cu MIA Airlines, asa cum am colaborat cu Tiriac Air, Eurojet Romania si multe alte companii vestice - detinatoare de avioane executive. Am invatat sa fac acest lucru in cei trei ani cat am fost anagajat ca director de zbor la Carpatair, acolo unde am avut in operare si un Hawker 800XP (pana in 2003 cand aceasta companie si-a mutat baza principala de operare din Bucuresti la Timisoara). Ref. zborul la Ryiadh: acesta s-a comandat pe "short notice", insa nu s-a platit pana la ora incercarii in zbor, iar dupa aceea nu a mai fost cazul - zborul oficial fiind anulat telefonic de un reprezentant al administratiei presedintiale. Am ascultat inregistrarea telefonica prezentata la A3, precum si declaratiile directorului executiv al MIA Airlines de la RTV. Fara sa fac speculatii, din cate cunosc si-mi amintesc din 2005 (an in care am participat la organizarea a peste 10 deplasari ale unor delagatii MAE, conduse de MRU) pot afirma ca exista diferente semnificative intre afirmatiile dlui. Bitianu de la A3 (dupa o convorbire inregistrata din varf de munte, dupa un sprit de Sf. Maria) si declaratia facuta in direct la RTV (ne-editata!). Se face confuzie, intentionat sau nu, intre "Planificarea Zborurilor" - careia in limbaj uzual i se mai spune si plan de zbor (in engleza "roster" sau "Flt.Schedule") si adevaratul "Planul de Zbor" (FPL - Flight Plan) care se depune la biroul briefing al aeroportului de plecare. Inscrierea zborului in planificarea companiei MIA Airlines (asa-zisul plan de zbor) nu este dovada faptului ca acel zbor s-a efectuat, ci doar ca aeronava si echipajul sunt disponibile si pregatite pentru efectuarea misiunii respective. Riscand sa fiu catalogat in fel si chip, pot afirma ca aceasta situatie este o noua dovada a isteriei ce caracterizeaza societatea romaneasca - la care actualul presedinte a contribuit din plin in ultimii opt ani. Si chiar daca nu sunt inregimentat politic, declar ca fac parte din majoritatea celor care au votat la referendumul din 29 iulie.

CE ZAR INTERNATIONAL spunea...

@Sorana
@tanta
Bun,zborul nu a avut loc.
Atunci ce(cine) s-a intors in RO dupa trei ore ?
De ce a fost facuta plata unei ,,iluzii''?!

CEZAR spunea...

@ Sorana - multumesc pt. raspuns! Impresionant Cv.
Problema-i ca nu ai raspuns la o intrebare simpla : care-i manipularea??!!
Ps. Avem puncte comune ( nu fac parte din partide si am votat - cu entuziasm infantil - ar zice Muyag!)

Sorana spunea...

@ WINTER ....
Nu s-a intors nimeni si nici nu s-a platit vreo "iluzie" pentru ca: "Ref. zborul la Ryiadh: acesta s-a comandat pe "short notice", insa nu s-a platit pana la ora incercarii in zbor, iar dupa aceea nu a mai fost cazul - zborul oficial fiind anulat telefonic de un reprezentant al administratiei presedintiale."

Sorana spunea...

Ieri seara A3 a mai prezentat o dovada "bomba" (!) ref. zborul de Ryiadh din 3 august 2005: o discutie cu pilotul secund (copilotul), dl. Gligor Stoia (avea calificare de comandant dar zbura in calitate de copilot) din care nu se poate deduce ca a executat acel zbor. Nu este vorba de amnezie ci pur si simplu de uitare - lucru scuzabil la 60 ani. Trebuie avute in vedere si conditiile de stress in care pilotii romani si-au desfasurat activitatea inainte si dupa revolutia din '89 pentru a pretinde sa mai fi brici la minte. Talentul, pasiunea si dragostea pentru zbor nu-ti lungeste zilele. Pentru a intelege acest lucru, va rog sa observati cum arata un pilot roman de la Tarom, Romavia, Carpatair, ... etc. fata de unul de la Lufthansa, British Airlines, Air France, Al Italia, ...

Sorana spunea...

@ Cezar, 13 septembrie 2012, 09:16

Manipularea vine si atunci cand unii persista in prostie. Cu parere de rau (incerc sa nu fiu ipocrit sau ironic ci doar sincer) Oana Stancu, Adrian Ursu si, din pacate, chiar Radu Tudor au "muscat-o"! Pentru a nu se face de ras au intins povestea facand conexiuni cu traficul de arme, cu Viktor Bout, Mircea Basescu, Romavia, evaziune fiscala, etc. Cu scuzele de rigoare, prefer sa ma opresc aici. In loc de concluzii, cred totusi ca traim intr-o isterie generalizata (si nu numai), iar locatarul de la Cotroceni pare sa-si fi pierdut si el "inspiratia". Acum conteaza ce vor face (in continuare) aliatii nostri strategici (sic!).

maiag spunea...

Ma papagalilor,daca sustineti ca sunt probe,publicati macar una,daca nu MUCLES,kakaciosi ordinari,voi va luati dupa minciunile antenistilor?astea maninca kk cit 7 romanii la un loc.Voi nu vedeti ca astea au scapat si de Albinutza?nu mai e rentabila,asa o sa scape si de kakarau,Ciuvica si alti mascarici care dau din cleantza ,daca au o singura dovada sa o indice sau sa enumere dovezile,nu vedeti ca nu au nimic in afara de informatii pe surse anteniste besinoase de la felix securistul lui peste.

maiag spunea...

rusinicaaaaaaaaaaaa,iar mi-ati taiat comentariu,Lupus stiu ca tu esti ala.Te incomodez cumva in propaganda ta absurda si fara motivatie?te consider un baiat cult,de ce te faci de risul curcilor cu metode din astea comunisto-antenisto-plagiatoropontiste-kakarisme ieftine,tu esti baiat subtire si cultivat,ca faci propaganda fara sa fii nici tu convins de ea te inteleg,de aia esti platit sau macar ai promisiuni,sau faci parte din staful latrailor uslisti,din acest motiv nu ma supar pe tine ca in politica si la curve faci orice sa te simti bine si tu si ele.

CEZAR spunea...

@ Sorana - cred ca sti ceva mai mult decat lasi impresia !
P.S. -Totusi Tu esti baiat sau fata....??!!sa nu ne incurcam ,sa stim cum te punem !!

maiag spunea...

o pui degeaba cezarica,ca nu ajungi la locul ala caldutz,-uitasem,ai limba ascutzita si ajunge in toate colturile,scuze.

tanta spunea...

Cezar asta baleste si la mine,dar la inaltimea mea i-l scuip in cap si-l sterg cu cotul.totusi ar ajunge acolo unde doreste daca sta in picioare,nasul ajunge exact la locul dorit,si i-l asigur ca am igiena la zii ca niciodata nu stii cine vrea sa dea cu botul.

Anonim spunea...

Comentariu aparut pe contul de facebook

Vasilescu Valentin

ref : http://www.plano10.com/2012/09/antenistii-il-urca-usor-usor-pe-basescu.html

Nu stiu cine e Sorana, dar minte de ingheata apele. Notiunea de "short notice" nu exista in aviatie. Pozitionarea avionului pe aeroportul de plecare pentru executarea unui zbor comercial se face dupa ce contravaloarea lui ajunge in contul operatorului aerian printr-un doc. standard numit Aircraft Charter Ageement. Vezi ACA nr. 16-124-97 din : http://ohanesian.wordpress.com/2012/09/06/rechizitoriul-lui-valentin-vasilescu-la-uniunea-europeana/
Povestea cu indisponibilitatea avionului Romavia e si ea cusuta cu ata alba, misiunea companiei de stat, a armatei, finantata doar de stat, fiind una singura-transportul presedintelui, restul fiind mici ciupeli.

Cu respect, VV