marți, 28 august 2012

Românii pierd bani în faţa activităţilor coloniale

Opiniile eseistului Adriano Sofri despre România.

Un om de afaceri prevesteşte, precum Brucan, că , abia după 20 de ani, România va deveni o Elveţie, dacă va dispune singură de propriile bogăţii.

Românii, schimbători ca vremea

"Nu este deloc surprinzător că, într-un asemenea context politic, opiniile românilor sunt în acelaşi timp extreme şi interschimbabile. Folosesc cu indignare şi amărăciune argumente similare pentru susţinerea sau criticarea lui Băsescu şi Ponta (sau Iliescu), iar cel mai adesea şi a unuia şi a celuilalt. Unii spun că trebuie aşteptată generaţia tânără, care va schimba totul; alţii, cei mai mulţi, spun că deja i-au aşteptat pe tineri, dar aceştia nu schimbă nimic, pleacă în străinătate sau aşteaptă oportunitatea de a pleca. Cei mai mulţi spun: “Ce vreţi să facem? Noi, românii, aşa suntem, nu este nimic de făcut”; aceasta este expresia cea mai proverbială.
Rămâne seria lungă de case de amanet. Se pare că au apărut imediat după căderea regimului Ceauşescu, când veniseră turcii să cumpere aur; ulterior, li s-au adăugat arabii şi ţiganii bogaţi. Se amanetează totul. Acestea sunt, alături de farmacii, bănci şi biserici, instituţiile solide ale României sărace; într-adevăr, foarte săracă. Unele case de amanet afişează mesajul “deschis 24 de ore din 24”.  Oamenii ar putea avea nevoie să îşi amaneteze credinţa la ora 3.00 dimineaţa, pentru a merge la farmacie.
Cu toate acestea, Sergiu Shlomo Stapler, 65 de ani, un om de afaceri de succes, mi-a atras atenţia să nu interpretez lucrurile greşit: România, afirmă el, peste 20 de ani va fi o Elveţie, are tineri inteligenţi şi pregătiţi, dispune de resurse pe care va învăţa să le exploateze, începând cu petrolul – care acum este afacerea companiilor din Austria şi Kazahstan, a ruşilor, francezilor şi americanilor, în timp ce românii pierd bani în faţa activităţilor coloniale."

3 comments:

maiag spunea...

In 20 de ani vindem tot,tinerii inteligenti nu mai vorbesc romaneste,populatia imbatrineste si nu mai sunt locuri la cimitir.

tanta spunea...

eu nu cred ca ai dreptate,agricultura va fii baza dezvoltarii cu accent pe alizarea produselor agriccat ca producem legume,avem pamint bun,dar au disparut toate fabricile de conservaecu a avut o orientare politica privind economia buna,ce ne impiedica sa revenim,interventia statului este definitorie cu fonduri ue,dar sa ia dracu daca inteleg de ce nu merg banii de la ue in irigatii,centre de colectare legume si fructe,piete pentru desfacere produse roamanesti.sa fie dezinteres sau prostie?

vasile spunea...

Acest Adriano Sofri este mai degraba neghiob decît analist politic/economic, fiindcă formulează aprecieri "de şanţ". Face generalizări absolut ilicite şi vehiculează clisee, precum "Noi, românii, aşa suntem, nu este nimic de făcut", care este, ca sens, aproape identică cu cealaltă idioţenie vehiculată mult pe TV - aceea cu "Să moară capra vecinului", lansastă de un tîmpit şi care a făcut vogă, fiind preluată de alţi tîmpiţi.
Mai bine s-ar ocupa de analiza problemelor Italiei, afectată grav, de sute de ani, de discrepanţa dintre Nordul industrializat şi Sudul subdezvoltat. Italia a devenit "model" la exportarea mafiei, la schimbarea guvernelor aproape unul pe an, la promovarea corupţiei, inaugurată de papi, pînă la nivel guvernamental - exemplul lui Berlusconi fiind cel mai recent.