duminică, 12 august 2012

Nicolae Popa, fost presedinte CCR, despre practica nemaintîlnită a eratelor la decizii

 Nicolae Popa, fost preşedinte al Curţii Constituţionale, a declarat în direct la Antena 3, in emisiunea Q&A, din 11 august, intitulată  „Cine manipulează deciziile CCR”,  că eratele la deciziile CCR  sunt  o practică a CC ce nu a fost întâlnită până acum: "Nici în Legea 46, nici în actualul regulament nu se face referire la posibilitatea unei erate. Există, însă, în Codul de Procedură Civilă, reglementată chestiunea îndreptarea erorilor şi omisiunii detaliilor. Dar aceeaşi procedură spune că îndretparea este realizată de instanţă. În cazul nostru, instanţa este Curtea Constituţională, în integralitatea sa, nu parţial", a arătat Popa.

"Multe dintre chestiunile care ne interesează pe noi au fost deja soluţionate de Curte în această erată. Probabil că, după ce s-a dat aceaastă hotărâre, urma să se treacă la confirmarea, nu validarea, ci confirmarea rezultatelor referendumului", a declarat Nicolae Popa
 Domnul Popa a mai spus ca despre referendum si legile aplicabile referendumului  CCR ar fi prezentat un referat la  Congresul Curtilor Constituționale Europene de la Bucuresti din mai 2011

Interesant ce spunea prof Nicolae POPA, fost presedinte CCR, despre Raportul prezentat de CCR la al XV-lea Congres al Curtilor Constitutionale Europene.
Am cautat pe
http://www.ccr.ro/congres/ROMANIA%20ro.pdf
și nu am găsit referirea la referendum, în cele peste 50 de pagini ale Raporului
Dacă domnul Popa are o copie anterioara a documentului s-o compare cu cea de pe site.
S-ar putea ca si site-ul sa fi fost modificat pentru a nu discorda cu ERATA.

8 comments:

tanta spunea...

Daca e asa e nasol,inseamna ca marti cind se intilnesc astea se lasa cu bubuiala,tare sunt curios cine are dreptate in porcaria asta.

CEZAR spunea...

Gourkha says:
August 12, 2012 at 12:27 pm
Iti spun eu care e cauza principala, nu mortii, nici cei din afara. Cetatenii care se muta dintr-o localitate in alta, raman in listele electorale din vechea localitate si intra pe listele electorale si din noua localitate – aceasta e cauza. M-am verificat pe mine, la 3 din 4 localitati schimbate cu casa vanduta cu tot. In toate cele 3 localitati sunt pe listele electorale, probabil si intr-a 4 e la fel, dar nu am putut sa verific. Deci la cvorum eu fac cat 4, dar am doar un CNP si pot vota o data fiind un singur alegator. Cand pleci dintr-o localitate, nu ai legatura nici cu evidenta populatiei, nici cu listele electorale, pleci si gata si asa apari pe 2 liste. Daca ai vandut casa in vechea localitate, doar la primarie apari in evidente ca ai plecat iar in 22 de ani e clar ca nimeni de la primarii nu a actualizat listele electorale pe baza vanzarii de locuinte – lipseste veriga intre BEC, primarii si evidenta populatiei. Cei care nu au avut locuinta proprie fiind in spatiu la parinti, au plecat care pe unde, ramanand si in listele electorale din localitatile natale de domiciliu si in cele in care si-au stabilit domciliul (sotia mea e in situatia asta, figureaza si acum in localitatea ei natala pe listele electorale desi nu mai locuieste acolo din 1992).

Solutia e simpla, nu necesita recensamant: centralizarea tuturor CNP din listele electorale si eliminarea celor in dublura astfel incat sa pe liste sa ramana un singur CNP. Ies lejer 2,5 milioane de CNP in dublura din motivele mentionate de mine.

Reply

Robert Horvath spunea...

@Plano
Pozitia mea fata de Holocaust este cunoscuta. Sunt impotriva exagerarilor
sau minimalizarilor. (Oricum nu am pus vreodata sub semnul intrebarii progromul de la Iasi.) Antonescu....ma refer la maresal este primul pe lista de eroi.
CAZUL SOVA
Naivitatea ta este tulburatoare. Evreii sunt o forta dominanta in SUA.
Convine sau nu..........este irevelent in discutie. Te anunt cu toata autoritatea
posibila ca venirea sub secretarului se datoreste printre altele. interventilor celor mai puternice si influente asociatii evreiesti americane impotriva guvernului Ponta. Din puctul de vedere american numirea lui Sova este inadmisibila. Lucrurile sunt facute. Poti sa sari tu in sus pana la bec....nu conteaza. Basescu se va intoarce si va face pace cu Ponta.
Miscarea secundara....arestarea lui Voiculecu....cel care a declansat aceasta
nebunie intrebuintind pe celalalt Antonescu.....minoritarul cu nume de floare.
PS
A-si fi interesat sa aflu parerea maestrului Alex in acest subiect.

CEZAR spunea...

LUPUS unde esti vere ??

Lupus spunea...

Timp de 2 săptamîni nu a avut cine să modereze comentariile din motive tehnice de acces pe care abia astăzi le-am remediat.
Scuze celor care au comentat în această perioadă fierbinte.
Lupta pentru detronarea regimului Băsescu continuă.
Trădările din interiorul USL l-au salvat de la demitere.

Flit spunea...

Pai tradari,ca ce PL-ul meu poate fi sabotarea unui blog de impact.
Cuculica,ai grija cu afacerea ,ca nu numai banii sunt pe lume.De obraz ai auzit?

maiag spunea...

LUPUS-asta e zgoneala.cred ca ai ramas fara replica,asta e defectiunea.spor la treaba,mai e mult de latrat,kakarete nu se mai vede,dispare in ceatza,marinarul le apus o si acum savureaza pe sub mustatza,usl se alege praful curind,stai sa apara rezultatul anchetelor de la vot,la toamna usl nu ia majoritate,pontacu nu mai e premier,rstul e vrajeala.

maiag spunea...

s-a ales praful de toate promisiunile usl.se duce dracu contractu cu Dogarau papagalu,nema alta lege a pensiilor.Dogaru a luoat-o pe coaje de la jandarmi,deci lupta pentru usl si tot stapinul da la geoale.kakarte ce sa mai faca?cine mai pune botul la promisiuini mare fraer poate sa fie,ca si aia care mai risca sa si puna pielea in cui pentru ei.a ti vazut ce repede s au lapadat de Rus?da de Marga?astea sunt usl.tot asa se scapa si de voi postacii si sustinatorii,masa de manevra si propaganda a pucistilor/