marți, 28 august 2012

Mai are PPE nesimţirea să facă un congres la Bucureşti în luna octombrie?


PPE a luat decizia, cu unanimitate de voturi(...) în octombrie 2012 va avea loc la Bucureşti un Congres statutar, adică vor avea loc alegeri, probabil pentru preşedinte, şi va fi modificat programul politic al PPE, care a fost elaborat în 1992, la Atena, şi a rămas neschimbat de atunci. România a concurat pentru organizarea Congresului cu Cipru, Malta şi Austria", a spus Winkler, al cărui partid e membru PPE.

Anul trecut, cînd au votat, popularii europeni nu erau atît de impopulari în România, ca acum, după ce  au susţinut, pe faţă, cel mai nedemocratic şi corupt regim din România postrevoluţionară. 

Sfidarea românilor, în confruntarea politică pentru referendumul de demitere a la fel de impopularului Băsescu, ar trebui să le dea frisoane liderilor PPE. 

Ar face bine să stabilească altă capitală europeană pentru Congresul celor mai nedemocratici politicieni de după al 2-lea război Mondial.

Deja se fac provizii de ouă clocite pentru cei care vor să fie oaspeţi în ţară care, datorită lui Baroso, Wilfried Martens şi liderului grupului popular din Parlamentul European, Joseph Daul, continuă să pută a băse.

Nu ispitiţi românii să cadă în păcat!

10 comments:

maiag spunea...

si vor fii bine primiti.in septembrie vin socialistii,plagiatorul are tupeu sa vorbeasca in fatza lor?

CEZAR spunea...

Au tupeu ,caci stiu ca suntem ..MAMALIGARI!!

bubu spunea...

Are pentru ca omul lor este la Cotroceni. Antonescu si Ponta s-au lasat din nou pacaliti. Merkel si americanii au jucat din nou la cacealma prin amenintarile lor. Merkel si UE nu-si pot permite destabilizarea unei tari membre a UE, nu isi pot permite blocarea fondurilor alocate unei tari membre care ar produce mari miscari de protest. Americanii au mari interese strategice in zona noastra pentru a renunta cu usurinta la parteneriatul strategic si scutul anti-racheta. Deci Parlamentul a gresit fundamental prin acceptarea cu usurinta a deciziei CCR.

CEZAR spunea...

EU pe fiecare ou am sa scriu -DE LA MUYAG !

tanta spunea...

In concluzie-Ponta si Antonescu sunt niste agarici,daca aici nu au fost capabili sa sesizeze si sa contracareze ce sa mai zicem in situatia in care tara este pusa in pericol?deci-niste incapabili care nu merita sa conduca,infantili.

CEZAR spunea...

Tot parlamentul ii de agarici !!Problema -i ca nu inteleg de ce ?? Cu ce si cine i-a speriat, de nu l-au mai sustinut nici macar pe Ghise??!!

Lupus spunea...

@Cezar
Nu parlamentarii au cedat ci liderii Ponta şi Antonescu, sub presiune infernală a Occidentului, în special a conducerii populiste a Comisiei Europene.Se spune că Hilary Clinton i-a scris o misivă foarte dură lui Crin.
Si Băsescu a fot atenţionat să nu mişte în front dacă mai vrea să fie apărat de PPE.
Iată de ce este mare nesimţire cu Congresul PPE la Buc!

CEZAR spunea...

Cu regret ,dar nu se potriveste !
I-a speriat pe Crin si Ponta am inteles ! Acestia erau departe ,parlamentul ii compus din oameni majori,nu soldati care asculta o comanda de la Ponta,sau Crin - din Africa De Sud !

tanta spunea...

Eu nu cred in povestea cu presiuni externe,li s-a spus numai sa respecte legea ca sa nu primim sanctiuni,nu e posibil sa -si impuna directitarile si in mod expres,ca PONTA si Antonescu sunt slabi e alta poveste,deja apar multe secrete necunoscute-vezi declaratia lui RUS.sa vedem reactia lui Ponta si ant tac in acest moment,Basescu ii asteapta la cotitura cu declaratii,pina atunci tace si el.

maiag spunea...

ete ca socialistii s au simtit si nu mai vin,oare de ce?poanta ca a cerut Ponta nu tzine,