Din informațiile DeCe News, juriștii USL pregătesc o sesizare adresată Curții, prin care cer să se ia act de boicotul anti-constituțional inițiat de Traian Băsescu și PDL. Această strategie electorală a perturbat procesul de votare, prin timorarea unor votanți și prin încălcarea secretului votului. Simpla exercitare a unui drept constituțional, după boicotul PDL, plasează alegătorul într-o tabără, iar în cazul unor comunități mici nu este posibilă păstrarea secretului votului.
”În cazul în care referendumul nu va fi validat, Parlamentul decide calea de urmat”, a stabilit Curtea Constituțională. Cum orice decizie a parlamentarilor trece din nou pe la CCR, această prevedere nu pare a fi decât o fugă de răspundere. În cazul în care Parlamentul ar decide în locul CCR, ar putea continua contestările externe.
Ca urmare, Parlamentul va cere o decizie a CCR, dacă BEC va stabili că nu s-a îndeplinit condiția cvorumului. Judecătorii CCR nu pot ignora dimensiunea copleșitoare a votului anti-Băsescu și nici demersul anti-constituțional al acestuia. Astfel, cele mai mari șanse le are o decizie de validare a rezultatelor referendumului, care va pune capăt tensiunilor sociale și va limpezi situația din România. CCR ar putea lua în calcul și rezultatele recensământului, care arată că sunt doar 15,5 milioane de români cu drept de vot, față de 18,4, cât figurează în listele electorale.
4 comments:
Presiunea trebuie sa fie mare ! Nu doar din varful buzelor. CCR trebuie pichetata zilnic!
@ Cezar
CCR si-a atins scopul- pragul electoral impus-` Unde in Europa unita mai gasim o asemenea prevedere constitutionala ( manevra) ?! Si aceasta s-a materializat intr-o situatie fara precedent! Presedintele suspendat se intoarce pe fotoliul prezidential cu o infringere coplesitoare din partea poporului care l-a votat! Ce sa mai intelegem? Cred ca e atragator acel CIOLAN al puterii mai ales cind este de la virful ierarhiei. Ce mai conteaza votantii? Conteaza doar CCR care ....... Dar lupta nu cred ca se va termina in acest stadiu. De ce a trebuit ca in Romania sa existe acest prag electoral de participare ptr. demiterea presedintelui? Poate distinsii colegi care comenteaza pe acest blog ma vor lamuri si pe mine!
@Costachel
Am impresia că n-ai prea înteles ce am scris eu, aici și in posturile anterioare, că nu CCR este vinovată de impunerea pragului de participare ci majoritatea USL din Parlament care a adoptat un text aiuritor de modificarea a art 10 din Legea referendumului, prin celebra Lege 131/2012.
Curios că USL-istii nu-si recunosc greseala!
REFERENDFUMUL ESTE PERFECT VALID SI FOARTE EDIFICATOR!
CCR TREBUIE SA SANCTIONEZE derapajul dela democratie prin INSTIGARE LA BOICOT !
Trimiteți un comentariu