vineri, 5 octombrie 2012

Cum îi vom recunoaște pe băsiștii disimulați în comentatori și analiști independenți

Analizele elaborate de strategii Cotroceniului arată că o prezență slabă la alegerile din decembrie ar favoriza „ARD portocaliii”, în sensul că și USL ar scădea sub 50%.
Astfel, se estimează că la o prezență de 47% , pe actualele sondaje USL ar obtine 48-49% și ARD cca 23%. Incă nu a fost măsurate intențiile de vot pentru PPDD după scandalul OLTCHIM.
Orice altă prezență la vot mai mare de 47% ar propulsa USL la peste 50%.
Strategii portocalii recomandă o propagandă selectivă pentru încurajarea absenteismului în rîndul electoratului, spre deosebire de boicotul total, recomandat cu succes la referendum. Se mizează pe faptul că electoratul dur al portocaliilor se automobilizează la vot, iritat fiind de pierderea guvernării de către PDL. Tinta acestei propaganda va fi electoratul care ar putea vota cu alte partide și alianțe, în special cu USL.

În acest sens este de așteptat ca toți adepții ARD să promoveze din plin ideea că toate partidele sunt pline de corupți și mincinoși, că de 22 de ani nu se poate schimba nimic în România și că toți oamenii politici sunt la fel, inducînd astfel electoratului resemnarea și dezamăgirea față de întreaga clasă politică. Aceste mesaje vor fi propagate pînă la saturație și de mass- media aservită lui Traian Băsescu și de postatorii plătiți pe site-urile și blogurile care nu promovează politica lui Băsescu..
Atenție  băsiști!
Aici veți mai fi acceptați să comentați împotriva partidelor politice, în general, și a democrației, în special,  doar dacă recunoașteți că sunteți niște băsiști înrăiți.

109 comments:

karadeniz spunea...

Problema absenteismului la vot este destul de spinoasă. Exceptând lipsa unei conștiințe civice a cetățeanului,care conștiință, după 45 de ani de partid unic și 23 de ani de haos democratic, abia acum încolțește, prezența redusă la vot se datorează și neîncrederii tot mai accentuate în clasa politică, în ansamblul ei. Vor fi destule voci care vor spune că nu este așa, că sunt diferențe semnificative între candinații și politicienii diferitelor partide și au dreptate. Sunt diferențe valorice între ei, destul de semnificative, fiecare partid are 2-3, 10, oameni foarte valoroși dar care în final se pierd în masa amorfă a partidelor.
Partidele știu că cei care se vor prezenta la vot nu vor avea de ales decât între oferta eternă prezentată de ei, și că o eventuală sanționare prin vot a unui partid va fi anulată de politica alianțelorși de migrarea politicienilor spre partidele câștigătoare. Mai știu că spiritul românesc de turmă și conservatorismul alegătorului nu permite candidaților independenți să constituie un pericol pentru viitorul partidelor.
Deși nu-mi sunt dragi partidele politice și nu le mai votez, decât punctual, de foarte multă vreme, totuși îmi exercit acest drept de a vota. Dacă nu am independenți pe care să-i votez anulez buletinele de vot punând ștampila pe toate partidele politice din buletinul de vot.

CEZAR spunea...

..si care-i efectul , ca eu nu inteleg?!!

karadeniz spunea...

@ CEZAR
Păi efectul este că deși îmi exercit dreptul de vot, cei mereu aleși nu au votul meu, deci nu sunt părtaș și nu le girez acțiunile. E drept că vor fi aleși și dacă jumătate din electoratul care votează ar face ca mine. Dar una e să ai drept acoperire votul a 50-60% dintre cei prezenți la vot și alta e să ai 20-30%.

Lupus spunea...

@karadeniz
Nu mă așteptam de la d-ta să fi un om atît de neinformat în sisteme electorale încît să nu realizezi că, la alegerile parlamentare, spre deosebire de referendum cu prag de participare, a anula voturile este similar cu a nu te prezenta la vot.
La alegerile generale contează doar voturile valabil exprimate.
Teoria dezvoltată de d-ta mai sus poate fi patentată de băsiști pentru amețirea electoratului în așa fel încît ei să revină la putere în dauna USL.
Mai corect ar fi să spui că te duci și votezi cu ARD. Efectul juridic este același cu anularea votului sau neparticiparea la vot.

CEZAR spunea...

Sunt in doua viteze ! Daca ar fi zis Motanul KK von Tigano- Hurziceni nu ma miram..dar asa...!!!

karadeniz spunea...

@ Lupuș
A nu mă prezenta la vot e una, a mă prezenta și a refuza oferta electorală e altceva. Contează voturile valabil exprimate, nu contest acest lucru, dar contează și numărul acestor voturi, ce procent din alegători acceptă oferta politică a partidelor.
Idea că dintre două rele să aleg răul cel mai mic nu-mi convine și nu o accept . Partidele nu vin cu bani de acasă, nu vin să-mi facă vre-o favoare , ci vin ca eu să le dau bani, să admnistreze o țară, în numele a 17-18 milioane de români, vin ca să traiască foarte bine din acesti bani și nu se mulțumesc cu atât, își pricopsesc toți oamenii din partid și toate neamurile pe banii noștri, ai tuturor .
Cum au administrat-o din 89 încoace se vede. E ca la un concurs de angajare, dacă nici un candidat nu îndeplinește criteriile de angajare nu-l angajez. Pai unde mai găsești în lumea asta posturi așa călduțe, cu fel de fel de privilegii, unde nu se cere nici un fel de pregătire ori aptitudine, unde nu ești tras la răspundere indiferent ce ai face, decât în demcrația românească?
Nu am nici un motiv să votez cu ARD dar nici cu USL nu am prea multe motive să votez, unul din motive, dar nu singurul, pentru care nu-i voi vota, fiind acela că PSD-ul și Victor Ponta fac dintr-un infractor de drept comun, ca Gabriel Opera , un om politic ce poate accede într-un viitor guvern.

Lupus spunea...

@karadeniz
Nu ar mai fi prea multe de discutat dacă reducem civismul și convingerile politice la ce ar putea să facă unii sau alții pentru noi.
Atunci de ce să-i condamnăm pe cei care votează pentru că sunt momiți cu un kg de zahar sau cu o găleată?
Ii condamnăm doar pentru că și-au vîndut votul pe prea puțin?
A fi susținător al unei doctrine politice este ceva subiectiv și asemănător cu a fi suporter al unei echipe. Uneori te bucuri, alteori te întristezi.
In urmă cu 2 ani am rămas impresionat de argumentele unui băsist care spunea că abia peste cîțiva ani românii vor aprecia măsurile de austeritate dictate de Băsescu. Omul era un susținător cu argumente al regimului.
Vazînd ce se întîmplă în Europa, aș fi și acum impresionat de viziunea lui dacă, între timp, nu s-ar fi descoperit risipa de bani publici practicată de camarila mafiotă băsistă. Puteau scuti milioane de români de la reduceri de venituri, reducînd numai... puțin din risipa în favoarea buzunarelor lor.

maiag spunea...

daca te uiti in fiecare dimineatza pe realitatea tv,ai sa vezi ca toate partidele au coruptii lor notorii,in fiecare zii sunt prezentati cite 3 candidati din zone si partide diferite,aia o fii basisti?realitatea este ca daca nu se pun pe liste oameni noi,vai de mama noastra,nu vedeti ce incuscriti sunt in afaceri cu fonduri europene?pe cine vreti sa prostiti cu propaganda voastra goala de continut?

Lupus spunea...

@maiag
pe d-ta ca să nu mai crezi în pungașul care plimbă banii altora în pungi pe la televiziuni și se laudă că i-ar da celor de la Oltchim, dar nu-l lasă guvernul.

CEZAR spunea...

karadeniz- Democratie fara partide politice...care va sa zica nu se exista !
In general si scurt - un partid politic rep . o comunitate cu aceleasi idealuri - ideologie -interese !
Este adevarat ca unii intra in partid doar pentru interese personale sau de grup !
Sunt si pseudo partide care nu au nimic in comun ,decat interesul personal! Elocvent este PDl
Daca institutiile statului ar fi independente si ar functiona independent , raul din partide ar putea fi mult diminuat!!- Din pacate acestea sunt subordonate politic fata de cel care vremelnic se afla la putere ! De vina si multe lacune are Constitutia care permite brambureala !parerea mea!!

Lupus spunea...

@Cezar
Corecte sublinierile în legătură cu democrația.
Cît despre Constituție, ea nu poate fi scrisă atît de bine încît cei cu constituția mentală proastă să n-o poată interpreta cum vor ei.
De ce pînă la Băsescu n-au fost atîtea interpretări aiuritoare ale aceleiași Constituții? Pentru că am avut presedinți întregi la minte.
Pînă la Basescu, CCR a avut pe rol, în majoritate cazuisticii, excepții de neconstituționalitate ridicate de părți în procesele din instanțele judecătorești.

CEZAR spunea...

@/ Lupuș - cred ca ar trebuii sa fie mult simplificata si scrisa in gen.. program de calculator ! Nebuni ,rauvoitori ,interesati =pot aparea oricand!!

Zor albastru spunea...

@maiag
mai nea, mai putin ultima intrebare ai singurul comentariu de luat in seama de pana acum.Te felicit!

tigri2 spunea...

Tzucarul asta de cezar a facut un "O" cu blogul lui,nu scrie nimeni ,decat el +tot el cu pseudonim,se injura ,se contrazice si apoi tot el isi raspunde si acuma vine aici cu comentarii de adolescent intarziat.Pai mai prostanacule,la noi in LM cand se faceau optiunile pentru arme la infanterie se duceau toti fostii corigenti sau aia cu note de 5 cu trei de minus.Aveai trei optiuni ,ultima fiind infanterie sau graniceri.Se spunea ca acolo "carte multa nu se cere/sa fii prost si in putere".
Vezi LUPUS ,s-o stergi si pe asta ca sa nu-l superi pe fostul industrias [turnator / formator].

karadeniz spunea...

@ CEZAR
Ba există și se numește democrație directă sau participativă.
Democrația reprezentativă, bazată pe partidele politice, este viabilă doar atunci când relația dintre conducători și conduși se înclină în favoarea celor conduși, când aceștia impun conducătorilor reguli și norme stricte privind respectarea drepturilor fundementale ale individului și societății în ansamblu. Ea se bazează pe niște valori și niște principii pe care oricine le găsește cu o căutare pe google. O analiză simplă, la îndemâna oricui, pe baza realităților cotidiene, a modului cum sunt aplicate și respectate aceste valori și principii ne arată că democrația românească, în partea ei reprezentativă, nu funcționează.
Ba chiar în propria postare recunoști acest lucru.
Cel mai elocvent exemplu este cel al referendumului din 2009 ( nu contează conotațiile organizării lui),
în care poporul a decis parlament unicameral cu maxim 300 de parlamentari ( o cifră oricum prea mare, costisitoare și ineficientă față de alte democrații, pe care le tot dăm ca exemplu și spre care aspirăm).
S-a pus, de către cei care ne reprezintă, în practică această decizie a poporului? Nu, ba mai mult deși recensământul din 2011 arată ca avem cu vr-o trei milioane de cetățeni mai puțini, în decembrie vom alege și mai mulți parlamentari decât în actualul mandat. Normal ar fi fost ca poporul să adopte o măsură asemănătoare cu a islandezilor sau în spiritul balcanic o răscoală populară pentru a restabili democrația.
Din păcate nu s-a întîmplat și nu se întâmplă nimic. Poporul e într-o comă indusă iar reprezentanții democrației românești, partidele politice, îi fură și glucoza din perfuzii.

Lupus spunea...

@karadeniz
Aș vrea să văd și eu cum funcționează un stat în care toți cetațenii săi participă direct la guvernare!!
Doar în statele dictatoriale partidele și Parlamentul sunt inlocuite prin asa zisele plebiscituri populare.
Cetățenii care se consideră corecți nu sunt împiedicați să se constituie în alte partide decît cele prezente, să convingă electoratul să le voteze și să preia ele guvernarea. De ce trebuie să se răscoale cetățenii? După răscoală cine conduce? Mai faci parte din lumea civilizată cu astfel de răscoale?
Structura camerală a Parlamentului este reglementată de Constituție! Numai Băsescu se putea gîndi să pună carul înaintea boilor si să organizeze referendum fară o lege de revizuire a Constituției adoptată de Parlament.
Cred că actuala campanie electorală a USL se va concentra pe dezbaterea proiectului de modificare a Constituției, astfel încît, dacă USL va cîștiga alegerile, legea constituțională să fie adoptată în prima jumătate a anului viitor și referendumul constituțional să aibă loc în aceeași perioadă.
Asta da surpriză pentru Băse. A promis că va demisiona dacă se revizuiește Constituția.

maiag spunea...

Cezar a fost URA LA BOSCHET?copilul terrei?iepuras de boschet?tigrrii-ai dreptate cu repartitia si optiunile din LM,pina si la tractoare se cerea putina carte.la enfenterr trebuia sa fii bun de fuga si sa ai rezistentza fizica,de aia era un proverb-sa te feresti de infanteristi ca au mintea aodihnita si risti sa te innebuneasca cu prostia lor.La atac inainte-uraaa,uraaaaaaaaaa

Skywalker spunea...

Site-ul infomondo militar a fost hack-uit, daca vreti sa intrati pe site folositi link-ul asta:
http://militar.infomondo.ro/actualitate

Lupus spunea...

All
Sunt probleme de acces mozilla Firefox. Folosiți Explorer sau Croma

CEZAR spunea...

@ Motanul KK von Tigano-de Hurziceni!! Daca zici tu , asa or sta lucrurile!! Dar de la infanterie ajung toti generalii comandanti de U sau MU !Ai auzit de cineva de la tractoare - zburatoare (elicoptere) sau de la mancatorii de vaselina - a la prostul de MuYag????

CEZAR spunea...

karadeniz spunea...,,Ba există și se numește democrație directă sau participativă. - Sunteti amabil sa veniti si cu un exemplu din ..UE (soarele la care ne inchinam !!)

CEZAR spunea...

TIGRI KAKI
Nu există nicio postare.
Pagina de pornire
Abonaţi-vă la: Postări (Atom)
Persoane interesate

Despre mine

tigri2
Am fost pilot militar pe elicoptere [20 de ani am zburat elic MI-8],apoi administrator,coordonator auto,profesor,gestionar,patronSRL]
Vizualizaţi profilul meu complet
Atat ,,A PORODUS ""jivina in 3(trei ani)
Mergeti si va improspatati ..cunostiintele!!!

CEZAR spunea...

Erata- PRODUS!!

tigri2 spunea...

Mai ai curajul sa vorbesti si sa ridici ochii in fata fostilor tai colegi,pecare i-ai parat ,ani de zile,pe la toti factorii de la "ochii si timpanul"?Inseamna ca nu ai onoare,de fapt,cine a vazut PROST cu onoare?
Cu privire la marii generali ajunsi din randurile celor mai dobitoci militari ,care zeci de ani au adus o faima proasta armatei romane[toti soldatii instruiti de acestia au amintiri urate despre viatza militara-pe cand cei de la armeletehnice au numai amintiri frumoase+o calificare obtinuta in armata].Ce sa mai vorbim,prostu-i[cEZAR]prost si gata.

CEZAR spunea...

Sa vorbim despre ,,,,continutul"" tehnico-stiintific al blogului patronat de Motanul KK von Tigano- Hurziceni!!- fost profesor si gestionar !
O vorba spune : esti ceea ce faci !!!??

SCMD CAG spunea...

@Lupus. "Aceste mesaje vor fi propagate pînă la saturație și de mass-media aservită lui Traian Băsescu și de postatorii plătiți pe site-urile și blogurile care nu promovează politica lui Băsescu".

I. Asculta-ma cu atentie si vorbim prin ianuarie. Impactul mesajelor care apar in media a apus. A fost o perioada in care acestea aveau efect maxim de spalare a creierelor asupra consumatorilor de media, insa in ultima perioada acest tip de intoxicare nu mai are efect. Oamenii nu mai sunt influentati de disertatiile si replicile virtuale si voteaza cum percep ei realitatea si gata. Deci, la ora actuala nimeni nu mai pune botul daca un astfel de propagandist il lauda sau il denigreaza pe Basescu sau pe Ponta. Dealtfel blogurile politice sunt cam abandonate indiferent de tabere.

II. Stii ca n-am nici in clin nici in maneca cu basistii. Am ajuns pe acest blog in urma vechii teme a pensiilor militare. Impactul acestui blog asupra militarilor si cititorilor in general, este acela ca prin atitudinea ta prin care ai sustinut dintotdeauna pozitia basista privind desfiintarea pensiilor militare si pe care o sustii inca, este acela cu dumneata insuti esti basist. Cum pot sa cred ca dumneta nu esti basist din moment ce promovezi din toate incheieturile un rau facut militarilor de basisti? Singura explicatie pe care o am este aceea ca esti UNPR-ist, UNPR ca partid pro-basist a promovat aceasta ticalosie, nu este nicio diferenta intre UNPR si PDL. Acum UNPR trecand in tabara USL sustine acelasi rau facut militarilor cand era in alianta basista. Prin aceasta pozitie dai cu firma in cap si USL, iar eu si sigur nu numai eu, ci majoritatea militarilor percepem acest blog ca basist.

III. Dupa mine, la alegeri se va intampla cum ti-am spus ca va iesi si la referendum. USL doarme, nu e capabila sa mobilizeze electoratul si parca nici nu e interesata. Frenezia initiala implementata maselor scade in fiecare zi. La alegeri va castiga cine isi va mobiliza electoratul mai bine, iar USL a dovedit ca nu e capabila de asa ceva. Eu cred ca USL va obtine sub 50%, iar premierul desemnat va fi ... BOC! Cu un ARD sustinut de vechii aliati printre care si UNPR, pariem?

In concluzie: acest blog nu promoveaza USL,ci UNPR cu tot cu vechile ei teze basiste, iar cititorii intuiesc smecheria.

maiag spunea...

SA TRAITI domnule general Cezar,[sa nu spui ca ai refuzat gradele]-general comandant de companie.uraaaaaaaaaaaaaaaa,uraaaaaaaaaaaa,si apropo de vaselina-de aia am mintea unsa si nu se gripeaza,a ta e plina de scaieti de prin boscheti.

karadeniz spunea...

@ Lupuș
O tot dăm la întors cu partidele și democrația. Părerea mea, este că partidele din România nu reprezintă poporul ci interesele membrilor de partid din stafurile locale și centrale și ale grupurilor de interese care le susțin financiar. Trebuie făcută o reformă a partidelor, și cum cetățenii nu știu ori nu pot să folosească eficient pârghiile democrației, acest lucru se va face, după părerea mea, prin presiuni sociale ale maselor ce pot ajunge până la revolta populară. După răscoală vor conduce partidele politice create și controlate după regulile democrației, după prevederile constituției și legi asemănătoare democrațiilor consacrate și recunoscute în lume. Oricum acum nu putem spune că facem parte din lumea civilizată.Ori dacă spunem nu prea putem proba acest lucru și nici nu avem recunoaștere externă a spuselor noastre.
Nu a oprit nimeni guvernele de după referendum să organizeze un alt refendum pentru modificarea constituției ori să facă o lege de modificare a constituției în sensul decis de populație.
Eu nu-mi pun speranțe în USL, chiar dacă ar fi animat de cele mai bune intenții, dublate acțiuni concrete, nu ar mai putea face mare lucru la stadiul actual în care a ajuns țara. S-ar putea să greșesc, mi-aș dori să greșesc, și în acest caz îmi voi cere scuze public față de cititorii acestui blog, când peste 3-4 ani România, reformată de USL, va fi dată exemplu de democrație, civilizație și bunăstare în cadrul UE și a lumii. Celor mai cârcotași le voi da chiar și o bere.

CEZAR spunea...

karadeniz spunea...,,Ba există și se numește democrație directă sau participativă. - Sunteti amabil sa veniti si cu un exemplu din ..UE (soarele la care ne inchinam !!)

Lupus spunea...

@karadeniz
Democrația pluralistă funcționează de prea mult timp în lumea civilizată ca să mai experimenteze cineva răscoale,razmerițe, revoluții sau alte forme violente de luptă pentru putere.
Ati vazut cum a reactionat lumea Occidentală la o simplă forțare a procedurilor pentru indepărtarea lui Băsescu , cel care nu este perceput prea democrat nici în UE.
Mai presus în democrația pluralistă este respectarea normelor și regulilor democrației. Dacă se respectă, excesele de care vorbești se înlătură non-violent după 2-3 alternanțe la putere.

Lupus spunea...

@CAG
Dacă esti tot așa de „mare analist și prezicător” al rezultatelo electorale din iarnă precum ai constatat că acest blog este uneperist, m-am lămurit.
Dacă am apreciat modul cum Oprea, în calitatea de ministru, a putut să dejoace intențiile lui Băsescu și Boc cu privire la micșorarea pensiilor militarilor, asta nu inseamnă că pe blog găsești materiale laudative cu privire la UNPR.
Poti să cauți sus în bară, scriind UNPR, și te vei lămuri... dacă ai uitat.

Eu nu mai vreau să trăiesc intr-o guvernare băsistă!

tigri2 spunea...

@karadeniz
Pe acest blog esti singurul care ai ramas "vertical" si faci ca dialogurile sa fie facute cu mult bun simt si coerente.faci analize pertinente la actuala situatie socio-politica si subscriu la cele spuse de tine.Ceilalti bat apa-n piua,nu o spun pentru cEZAR,deoarece el habar nu are ce-i aia piua,dar creierul lui este doar o pasta amorfa,cenusie ,fara alte complicatii si ii e greu sa priceapa.
Eu consider ca revolta populara se va produce pe la jumatatea lunii noiembrie cand frigul si foamea va musca adanc in truputile romanilor batjocoriti si mintiti de 23 de ani.Unii "actionari" ai acestui blog sunt inafara subiectului asa ca nu realizeaza ce se intampla,habar nu au sa ia pulsul tarii.

SCMD CAG spunea...

@Lupuș. Afirmatia "cum Oprea, în calitatea de ministru, a putut să dejoace intențiile lui Băsescu și Boc cu privire la micșorarea pensiilor militarilor" e de toata coma si intareste ceea ce ce am afirmat. Daca nu ai realizat pana acum ca toti militarii am perceput gestul lui Oprea ca fiind cea mai mare teapa prin care am fost decuplati de soldele activilor, n-ai inteles nimic. Chiar crezi ca suntem asa handicapati sa nu ne dam seama ca prin gestul lui i-a cantat in struna lui Basescu si Boc?

Oprea: "- Le dam ceva acum in plus tovarase Basescu sa nu faca gat ca ii bagam la asigurari sociale. Multi nici nu se vor prinde ca i-am decuplat de activi daca se vad cu 3 lei in plus pe cupon. ... Dar scapam dracu' de ei pe veci de la bugetu' de stat si toti banii de la buget ne raman noua din 2011 sa facem telegondole."

Boc: "- Da-le ceva in plus sa ii prostim pe moment, dupa un an de inflatie oricum pierd ce le-am dat. Dupa 5 ani de inflatie ajung ca aia de la CAP. Daca raman cu pensii militare, mereu trebuie sa le actualizam si iar ramanem fara telegondole".

Basescu: "Pai si cu aia carora le scadeti pensia ce faceti, cum ii prostiti?"

Oprea: "Da-i incolo, ce mai conteaza 30 000".

Boc: "Si activii ce zic?"

Oprea: "Ciocu' mic ca ii dau afara!"

Basescu: "- Gata, i-am prostit! Promulgat! Dau si un whiskey! Cat ziceti ca ne mai raman pentru telegondole in cazul asta?"

Oprea & Boc: "- Vedeti cum ne intelegem noi, tovarase presedinte...".

@Lupus: exact asa am inteles toti militarii de cariera schema lui Oprea.

tigri2 spunea...

@SCMD CAG
Esti penibil,dupa tine si mentorul tau cum ar fi corect?Sa micsoram toate cele 92% dintre pensiile care s-au marit si sa-i dam inapoi lui Dogaru ce a reusit sa fenteze conform L164?Aruncati praf in ochii cititorilor cu decuplarea la soldeleactivilor?Nici o chestie MARII ALIATI[???]a lu'kakarau &Co vor schimba legea punandu-i un apendice cu cuplarea la soldelemilitarilor si ce mare chestie.Nu vedeti ca nu mai aveti oxigen ca va parasesc toti?Umblati cu aliante cu sind8icatulgunoierilor si alcurvelor,doar -doar veti spori ca numar?Cam seamana cu alianteleMARILOR partide[relicve]:PNG+PNTCD+PRM+alt kktisuri care impreuna fac <<<3%,nu tine ,nu mai puteti prosti lumea.

karadeniz spunea...

@ Lupuș
România nu este încă în lumea civilizată, nu are o clasă politică profesionistă, ( politica este în esență o profesie care acum la noi abia se învață prin ucenicie la locul de muncă ) și nici o populație educată și format în spiritul democrației. Trecerea de la totalitarism la democrație s-a făcut brusc fără o etapă de adaptare și rezultatele se văd.
Este clar că actuala clasă politică nu respectă normele și regulile democrației ci doar mimează acest lucru.
Urechelile UE și lumii civilizate nu sunt de ajuns, poporul nu are nici un cuvânt de spus, în afara votului pe care nu știe să-l folosească. Posibil ca după 2-3 alternanțe la putere să se înlăture excesele, cum spui. Problema este dacă România mai poate aștepta 8-12 ani pentru reformarea clasei politice, și ce altceva vor mai putea face atunci acei politicieni, când actuala datorie externă a țării va fi cu 40-80 miliarde de euro mai mare ca acum, decât să declare democratic falimentul României.

CEZAR spunea...

Stati linistiti ! Votati de-anboulea stampiland tot buletinul(si pe fata si pe dos) sau Nu mergeti la vot (mai ales daca va zice V.Orban - bozgoroiul)caci vine domnul DDDDDD cu sacul de bani si da la popor , in palma ! Va incepe desigur cu ,,alienatul mintal " Motanul KK von Tigano - Hurziceni!!

CEZAR spunea...

PS. Rascoala lu ,,alienatul mintal &com " va incepe dupa ce se fierbe mustul !! Surse sigure de la ...ochiul si tampanul!!

Ifim spunea...

După lacrimă.

Lupus spunea...

@karadeniz
Si de unde crezi că răsare o nouă clasă politică mai repede de 10-12 ani?
Chestia asta cu culpabilizarea întregii clase politice face parte din arsenalul propagandistic al lui Băsescu. Este un fel de a-i băga pe toți în aceeași oală cu băsescu sau cu DDD ca să deruteze electoratul.Nu vă duceți la vot dacă vreți să votați pe alții. Toți sunt ca mine, spune Băse.

mos alecu spunea...

@karadeniz 6 octombrie 2012, 14:06 :

Partidul politic reprezintă o grupare de oameni constituită pe baza liberului consimțământ, ce acționează programatic, conștient și organizat pentru a servi intereselor unor clase, grupuri sociale, comunități umane, pentru dobândirea și menținerea puterii politice, în vederea organizării și conducerii societății, conform cu idealurile proclamate în platforma program. ... Wikipedia dixit ! (//ro.wikipedia.org/wiki/Partid_politic)

PARTÍD s.n. Grupare relativ organizată și stabilă care exprimă sintetic și reprezintă interesele unui anumit grup social, căutând să le apere și să le promoveze împotriva altora și luptând pentru cucerirea sau menținerea dominației politice. Dictionarul de neologisme (ed.1986) dixit ...

Dex-ul ed.1998 (capitalist pina-n dinti ... n'asa) scoate , din definitie , chestia cu "impotriva altora" .(http://dexonline.ro/definitie/partid)

Deci "nicaria" nu se defineste partidul ca fiind "reprezentant al poporului" ...

El , partidul , este O GRUPARE DE OAMENI (NU TOT POPORUL) care lupta/incearca sa convinga/pacaleasca si pe ceilalti/cit mai multi "poporeni" ca dorintele/nevoile/interesele/idealurile lor sint cele mai potrivite PENTRU TOTI . Uneori unele partide reusesc aceasta "performanta" ... si devin conducatori ai celorlalti ... raminind ca ceilalti sa incerce in "tura urmatoare" !

Cit despre "democratia directa/participativa" ... Sigur ca , da !
In statele (orasele state) din antichitate , cind un stat numara citeva mii de oameni (dintre care numai citeva sute erau CETATENI ... ceilalti neprezentind nici o importanta , fiind simple "vite de povara") ... se putea desfasura activitatea statala prin convocarea cetatenilor in agora si luarea (in comun/democratic) hotaririlor pentru desfasurarea vietii sociale a comunitatii respective ... Treaba se complica atunci cind este vorba de multe mii de cetateni care , macar teoretic , sint/trebuie a fi considerati cu drepturi egale ...

CEZAR spunea...

Multumesc Mos Alecu - Edificator ! Persista insa o intrebare :
Oare oameni cu grade inalte si cu scoala multa , chiar sa nu stie asta....sau alta-i miscarea camuflata in valuri de ceata (precum navele pe mare!!)

karadeniz spunea...

@ Lupuș
Nu răsare de nicăieri, o obligăm noi, prin lege, să aibă niște standarde, un anumit nivel de pregătire, să facă niște cursuri, să aibă niște obligații și responsabilități clare. Tot așa obligăm prin lege și constituție și justiția, și președenția și alte structuri ale statului care au înțeles pînă acum că separația puterilor în stat însemnă să nu dai socoteală nimanui. Nu mi se pare corect ca până și pentru un post de paznic să ți se ceară studii, testare psihologică, cazier, analize medicale, iar pentru a fi parlamentar îți trebuie doar cîteva milioane cu care mituiești un partid și niște alegători.
Să presupunem că nu trebuie culpabilizată în bloc clasa politică, că există diferențe între partide, unii fură mai puțin ca alții. Uite, sunt de acord că PSD și PNL sunt, cel puțin la ora asta, niște partide mult mai credibile decât celelalte. Pai PSD s-a aliat UNPR, deci e posibil ca în noul guvern să-l văd iar pe Oprea ministrul apărarii , pe Zisu șeful SMG, pe Frățilă șeful Forțelor Navale și pe Becali avansat mareșal, că va fuziona și el cu PNL și general nu vrea, la banii lui.
” Hă,hă,hă, ce vrei bă, Oprea, să fiu un pârlit de general ca Iordănescu sau Zisu, panarama aia de mi-a dat pământul de la armată și echipa Steaua pe doi miei, un batal și o putină de brânză . Ia de-aici un milion de parai și fă-mă bă, mareșal, ca pe Antonescu, că io sunt Războinicul Luminii.”
S-avem pardon, domnul Lupuș, da eu pe așa ceva nu pun ștampila, sunt milioane de români care o vor face, din proprie convingere ori stimulați, e dreptul și hotărârea lor, că așa-i în democrație. Am avut patru ani primar PSD-ist în Mangalia, cumătru cu fostul primar care a a stat vr-o 12 ani, doar că asta s-a plimbat prin vreo- o 3 partide. Singurul merit al ultimului e ca a distrus mai mult în 4 ani ca celalat în 12. Și acum partidul îi face și un colegiu, să candideze în paralment , să aibă imunitate ca să nu-l lege DNA.
Cum am spus, voi vota un independent, dacă o fi prin colegiul meu, dacă nu îi votez pe toți de pe listă. Nu am cu ce-l favoriza nici pe Băsescu nici pe ARD, chiar dacă o să-mi reproșeze careva acest lucru. Nu pot să aleg moartea prin spânzurare doar pentru că e mai ușoară decât trasul pe roată. Eu aleg să trăiesc.

karadeniz spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Lupus spunea...

@karadeniz
Nu poate să-i oblige nimeni pe cei 26-27 000 pensionari militari, care au pierdut la pensie prin recalculare, să voteze împotriva celor care le-au micșorat pensia, dacă ei așa au convingerile politice sau, mai bine zis, interesul.
Vine cam așa; îi sanctionez pe cei care nu-mi restabilesc pensia pînă la alegeri, nu pe cei care mi-au luat din pensie.
Sa fiți sănătoși!!!

Skywalker spunea...

Parerea mea este ca nu sunt suficienti nici 20 de ani pentru a se schimba ceva in politica romaneasca. Dupa cum singuri puteti sa observati bandele de "politicieni" se succed la putere nefacand altceva decat sa isi intareasca pozitiile castigate. Ce s-a intamplat pana acum, gangsterii PDL-isi au fost inlocuiti de bandele PSD-iste si gasca PNL-ista si ce e cu asta? nimic!
Noua ne lipseste spiritul "pasoptist", s-a mai intamplat o data deci se poate.
Cei care intra in politica ar trebui sa fie obligati sa aiba studii de profil ca in orice profesie, sa dea un test de inteligenta si unul de bun simt. Eu totusi intrevad o salvare, poate totusi reuseste treaba cu federalizarea UE astfel le-ar mai fi luata din putere "politicienilor" nostrii.
Treaba cu fortarea prin respectarea legilor si alte aiureli democratice este doar apa de ploaie, dupa cum vedeti zilnic la televizor cat de greu este sa dai o amenda progeniturii unui asa zis politician pentru o simpla depasire de viteza dar sa mai ridici probleme serioase de legalitate cand le sunt atinse interesele, Doamne fereste.
"1848" singura sansa din interior sau federalizarea UE, Doamne ajuta oricare dintre ele dar mai repede.

karadeniz spunea...

@ moș alecu
Chițibușar ca de obicei, da nu-i rău, pentru că, de obicei, diavolul se ascunde în detalii.
Madam wikipedia zice așa:
”Democrația este un regim politic care se bazează pe voința poporului. Principiile de bază ale democrației sunt votul universal și suveranitatea națiunii.
De esența democrației moderne ține respectarea drepturilor omului, pluripartidismul, limitarea și separația puterilor în stat.
Pe plan politic, democrația se definește ca regimul politic fundamentat pe principiul suveranității naționale (națiunea conduce statul prin reprezentanții săi aleși, pe principiul separării puterilor în stat, pe principiul egalității tuturor în fața legii. Democrația este inseparabilă de respectarea drepturilor omului și ale cetățeanului. Democrația modernă are la bază trei modele istorice din sec. XVII-XVIII (englez, american, francez).
Un element important al democrației este constituția. Acest document, votat de către popor prin referendum organizat în mod liber, reglementează drepturile și libertățile individului într-un stat și definește limitele puterii a conducătorilor aflați în diferite funcții din stat și din guvern, definește politicile fundamentale și stabilește structura, datoria și puterea guvernului.”

Corect ce ai spus despre partide, doar că aceasta este definiția partidului bibelou, rostul său nu este să stea în vitrină ci să ajungă, prin lupta politică și elctorală, acolo unde se poate afirma și dezvolta, la putere. Dar ca să ajungă la putere nenea partidu’ tre să strângă voturi de la mai mult de juma de popor, cu drept de vot, că altfel stă în opoziție și se ofilește, deci îi cam reprezintă pe cei care-l votează, că a doua oară nu mai ajunge la putere.
Cât despe democrația participativă ea se mai aplică și astăzi, e drept că doar prin niște cantoane din Elveția, dar și la nivel federal, unde zice aceaști madam , citată mai sus ” Prin referendum cetățenii pot contesta orice lege adoptată de parlament; prin ințiativă legislativă publică ei pot introduce amendamente la constituția federală, elemente care fac Elveția să fie uneori considerată o democrație directă (în contrast cu democrațiile reprezentative). ”
Am spus că există pentru că CEZAR Necredinciosu spunea că nu e așa ceva.

mos alecu spunea...

@karadeniz 6 octombrie 2012, 19:57 :
Mi s-a mai aplicat "anatema" de CHITIBUSAR ... asa ca sint invatat cu "stergerea a tot ce as fi spus" pe motiv ca sint "amanunte de nebagat in seama" ...

Din zisele "madamei" Wikipedia (intre noi fiind vorba ... in ale carei ziceri eu nu pun prea multa baza deoarece este intocmita prin aportul "maselor largi populare" ... nu a unor specialisti , de necontestat , in domeniu) , deci ... din zisele madamei Wiki am inteles ca pluripartidismul (adica mai multe/cit mai multe/foarte multe partide) este un CEVA din esenta democratiei . Aceste multe/cit mai multe/foarte multe partide REPREZENTIND multitudinea de dorinte/nevoi/interese/idealuri ale unor cetateni (UNII DINTRE CETATENII din noianul de cetateni definiti de denumirea de POPULIME).

Din celelalte ziceri ale madamei Wiki (prezentate) n-am inteles ca ar fi mai bine/ar trebui sa ne adunam (periodic) in agora ... in loc sa ne dam votul celor (partidului) pe care ii consideram ca ne pot reprezenta dorintele/nevoile/interesele/idealurile in in forurile de conducere ale comunitatii/statului/suprastatului (mUE ... n'asa) ...

Legat de exemplificarea cu referendumurile din Elvetia ... ar fi interesant de aflat cite (si care) state mai sint "de genul" Elvetiei ...

karadeniz spunea...

@ Lupuș
Cum se spune la marină ” S-a schimbat curentu-n dragă ”
Am ajuns deja la binomul pensie-vot. Chiar dacă fac parte din cei 26-27 de mii de pensionari cărora PDL și Boc le-au redus pensiile, nu m-a delegat nimeni ca reprezentant al acestora și nici nu mi-am arogat acest drept. Reprezentantul ar fi SCMD, în fruntea căruia se află, momentan, col. Dogaru. Nici el nu poate să le ordone/indice cum să voteze.
Deci după cum reiese din postare cei cu pensia micșorată ar trebui să voteze USL, că vor să le-o dea înapoi iar cei cu pensia mărită vor vota tot cu USL că acolo-i Oprea care le-a mărit-o.
Păi dacă Oprea rămâne cu PDL-ul însemnă că măriții votau toți cu ARD.
Domnule Lupuș în opțiunea mea electorală pensia nu are nici o relevanță. Mă judec pentru ea și chiar dacă voi pierde, în final diferența între pensia pe L164 și pe L119, după-mi voi fi găsit și acele venituri pe care Ministerul Apărarii nu a reușit să le găsească, va fi de circa 4-5 sute de lei. Dacă renunț la fumat voi fi cam tandi pe mandi.
A pune pensia mea pe tasul balanței electorale ar face să intru în clubul select al votanților pe chilipiruri ieftine. Ori nu-mi pot permite așa ceva, că nu am frac, baston, mănuși albe și joben, ținuta obligatorie fără de care nu pot avea acces în acest club. Așa că pe acel tas voi pune altceva, cu care voi cântări acea formațiune politică care poate da pensii mai bune tuturor românilor, care poate da locuri de muncă celor care vor dar nu au unde să muncească, care poate asigura o justiție dreaptă și corectă tuturor, care pot asigura securitatea, demnitatea, sănătatea și mai ales viitorul acestei nații.

Lupus spunea...


@mos alecu
Corect!!!
Să ne ferească Al de Sus să aplice populimea, direct, domocrația ca ar ieși, mintenaș, răzbel civil.Adică anarhie generalizată.
Un clasic în viață spunea că în anarhie stii cum intri dar nu stii cum vei ieși.
In democrațiile consacrate din lumea vestică, atacurile la adresa democrației parlamentare, exercitată de partide prin reprezentanți alesi prin vot universal ,direct, sunt calificate atitudini politice antisistem.

mos alecu spunea...

@karadeniz 6 octombrie 2012, 19:57 :
Aceeasi madam(a) spuneti ca zice : ” Prin referendum cetățenii pot contesta orice lege adoptată de parlament; prin ințiativă legislativă publică ei pot introduce amendamente la constituția federală, elemente care fac Elveția să fie uneori considerată o democrație directă (în contrast cu democrațiile reprezentative). ”

Hai sa vedem :
- cine poate initia un referendum prin care "cetățenii pot contesta orice lege adoptată de parlament;" ?
- cine , cind si cum poate face ca cetatenii "prin ințiativă legislativă publică ei pot introduce amendamente la constituția federală" ?

Oare , nu cumva , acei CINE (de mai sus) ne conduc la ideea unei DEMOCRATII REPREZENTATIVE ... chiar daca finalizarea activitatii ar crea impresia (falsa) a unei DEMOCRATII PARTICIPATIVE ?

Nu cred ca un oarecare stapin de vestita VACA MOV se gindeste mai departe de grijile lui zilnice , si-l loveste , asa ... din senin , grija de problemele generale ale Elvetiei ... cineva tot trebuie "sa-l trezeasca" ... (acel CINEVA fiind REPREZENTATIV si nu PARTICIPATIV) ...

Lupus spunea...

@karadeniz
Eu nu caut idealul în politică, așa cum frumos este descris de d-ta în finalul comentariului.
Mă mulțumesc să detectez un dram de competență și multă seriozitate la cel căruia îi voi acorda votul.
Nici un guvern de uniune natională, format de toate partidele care iontră in Parlament, nu poate să multumească pe toată lumea.

karadeniz spunea...

@ mos alecu
Eu am mai folosit-o, cel puțin odată, dar nu în sensul dat de prea desul fript cu ciorbă.
Știu ca țața Wiki, nu prea are multe cursuri de dans și bune maniere și verific adesea cu alte surse barfele ei, dar în cazul de față subectul e copiat de prin cele tractate ale specialiștilor.
Cât despre elvețieni, ar fi suficient să le urmăm exemplul, s-i ajungem din urmă, fără să ne mai intereseze ce e prin grădina altora. M-aș mulțumi să ne critice lumea zicând, doar românii și elvețienii fac opinie separată.

karadeniz spunea...

@ Lupuș
Deja s-au spus prea multe despre acest subiect. Eu sunt probabil mai idealist, de la mare cred că mi se trage.
Așa este, nu va putea fi mulțumită toată lumea. Dar noi suntem, cred eu, în faza în care guvernele noastre, au reușit să nemulțumească pe toată lumea.
Oricum eu mă opresc aici, ce-i prea mult strică, în așteptarea altor subiecte.

mos alecu spunea...

Prima ...
Vad ca imi sint aprobate/apreciate unele comentarii ... de catre persoane cu_care am avut diverse/multe contradictii/neintelegeri/rafuieli ...

Inseamna ca ceva nu este in regula ...

Vestitele "discutii in BOB" ... un pl.maj. (sanitar) lauda (repetind cele spuse da pacientii-soldati TR) pe locotenentul "impricinat" la acele discutii .
Alt membru al BOB (colonel , mutat , de undeva de la partea foarte ingusta a piramidei functiilor , in unitatea noastra pentru "reeducare" , pe motiv de "fofoloanca" ...) riposteaza ca o apreciere din partea "dusmanului" (soldat versus locotenent) inseamna un semn de intrebare asupra calitatilor locotenentului ...

Asa ca ... ATENTIE ... mos alecu !

SCMD CAG spunea...

@tigri2. Cateva probleme:

I. Nu toti militarii sunt analfabeti. Ministerul Finantelor spune ca "rata medie a inflaţiei înregistrată pentru perioada de 3 ani de la ultima indexare, respectiv pentru perioada 2010-2012, este de 16,05%, cel mai ridicat nivel înregistrându-se în anul 2010 (rata medie a inflaţiei 6,09%). ACEST FAPT INSEAMNA CA TOTI PENSIONARII FOSTI MILITARI AM PIERDUT IN ANII 2011 SI 2012, 9,96% LA PENSIA CIVILA SI INGHETATA FATA DE IANUARIE 2011, FIECARE RAPORTAT LA CUANTUMUL DIN IAUARIE 2011. DECI DIN CAUZA INGHETARII PENSIILOR, AM PIERDUT APROAPE 10% PANA ACUM SI CEI 92% CU PENSII CRESCUTE SI CEI 8% CU PENSII MICSORATE.

II. Majoritatea militarilor mai avem un hram de demnitate. Pensia militara platea gradul militar la aceeasi valoare ca a militarilor activi. Azi gradul de soldat are valoarea financiara de 198 lei, cel de general de 405 lei. Daca aveam pensii militare, aceste grade ne erau platite identic ca la militariii activi. LA NOI, CEI IN REZERVA, GRADELE NU AU NICIO VALOARE FINANCIARA.

***tigri2 se recomanda strungarului ion:
"Capitan-comandor in rezerva tigri2!"

***strungaru ion catre tigri2: "-Suna misto! Dar cati parai face gradul tau? Sau zici si tu asa sa te dai rotund cu un grad cu valoarea zero ..."

***tigri2 catre strungarul ion: "...ei, n-are valoare decat in activitate"

******strungaru ion catre tigri2: "Atunci esti tot o p***a ca si mine. Ce, io nu pot sa zic ca's maresal daca tot e fara bani?"

III. Referitor la prostit lumea, aliante etc.

- conducerile pot face ce aliante vor, asta nu inseamna ca prostimea voteaza cum spun conducerile. De exemplu, cei mai multi din filiala mea nu s-au hotarat ce voteaza, dar s-au decis ca nu dau votul nici ARD, nici USL. Am fi votat USL, dar ne-a enervat o faza: cica intai sa-i votam, apoi ne rezolva si ei si cu cuantumul si cu pensiile militare. NU TINE! Daca rezolvau macar problema cuantumului nefiind mare lucru o ordonanta de urgenta, ii credeam, asa PA!
- conducerea SCMD parca e aliata cu USL, nu? In USL nu e cumva si PSD? Dar PSD nu are protocol de colaborare cu curvele de la UNPR? Nu cumva are unul si cu PARTIDA RROMILOR? Si atunci despre ce curve si gunoieri vorbim cand chiar USL colaboreaza cu astfel de specimene via PSD?

Lupus spunea...

@CAG
Mai rămîn UDMR și PPDD!Succes!!!
Ai dreptate cu inflația, nu ai dreptate cu gradul.Solda de grad este foarte bine reprezentată în punctul de pensie.
Mai stii dacă activii au recuperat cei 25% luați de Boc?
Inghețarea valorii punctului de pensie de catre Boc, pentru anul 2012,se va dezgheța în primele luni din 2013

maiag spunea...

nu se dezgheatza nimic,ponta a spus clar ca de moment nu se pune in discutu\ie punctul de pensie,e in functie de cresterea economica,si cum cresterea e mica si in 2013 ramine la fel,indexarea cu inflatia se pune numai la taxe si impozite,asta e democratia?asta e politica socialist-democrata?cum se vor descurca cei cu pensii de 7-8 mil cum au majoritatea pensionarilor?dar cei cu minima de 3,5 mil?dar vaduvele cu jumatate din pensia militarilor?sa socotim cheltuieli pe o luna:
-piine=minim 30 lei\luna
-faina,zahar,ulei=minim30 lei\luna
-curent=minim 40 lei pe luna
-regie bloc minim 150 lei vara pe luna
-caldura=minim 150 lei\luna
-sapun,dero,alte produse igiena=minim 30 lei pe luna
Aduna,scade din pensie si spune ce maninca,nu mai adaug transport,medicamente etc,nu inseamna genocid constientizat?
peste 60 la suta locuesc la bloc,la casa mai trebuie si lemne,nu mai pun la socoteala taxe si impozite,sa nu ne miram cind vedem oameni in toata firea cum se uita prin cosurile de gunoi.ce facem cu cei salariu minim si care primesc 6-7 mil si mai au si copii?pina cind or sa mai reziste?sa nu condamnam fetele care se prostituiaza,o fac sa existe si sa reziste,asa se face transferul de bogatie,de la aia putinii,prin servicii de tot felul,inclusiv sexuale.pacatul este ca sunt multi saraci si putini bogati.peste 20 la suta din pensionari intretin copii si nepoti pentru ca sunt someri sau nu luctraza deloc.catre ce ne indreptam?noi mai avem ceva,asa ca--ciocu mic,fereasca dumnezeu sa intirzie pensiile macar 10 zile ca sa vezi atunci explozie sociala.

Skywalker spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
CEZAR spunea...

@Mos Alecu-cand ai dreptate ai!

CEZAR spunea...

maiag spunea...peste 60 la suta locuesc la bloc,la casa mai trebuie si lemne,nu mai pun la socoteala taxe si impozite,sa nu ne miram cind vedem oameni in toata firea cum se uita prin cosurile de gunoi.ce facem cu cei salariu minim si care primesc 6-7 mil si mai au si copii?pina cind or sa mai reziste?sa nu condamnam fetele care se prostituiaza,o fac sa existe si sa reziste,asa se face transferul de bogatie,de la aia putinii,prin servicii de tot felul,inclusiv sexuale.pacatul este ca sunt multi saraci si putini bogati.peste 20 la suta din pensionari intretin copii si nepoti pentru ca sunt .....BAI PAPAGAL PROST asta-i rezultatul lu SA TRAITI BINE ! ASTA AU FACUT IN 8 ANI - BOULE!!

Skywalker spunea...

@SCMD CAG
Te-am mai rugat in cateva randuri sa ne tii la curent cu demersul petitiei.
Aveti vreun ecou de la vreo institutie?

Lupus spunea...

@Unknown
După comentariile pe care le face @CAG mai sus, cu privire la intențiile sale de vot, e clar că n-a primit semnale încurajatoare la petițiile despre revenirea la L 164/2001.

Skywalker spunea...

@Lupus
Eu ma refeream la petitia "Stop discriminarii militarilor romani"

tigri2 spunea...

@SCMD CAG
La toate punctele taleoa sa-ti raspund matematic,punct cu punct,deoarece eu nu folosesc cuvinte mestesugite ,ca sa ma ascund,sau sa ascund adevarul sub "umbrela "lor asa cum face SCMD pentru unicul tzel:de a ajunge la pensiile babane avute inainte de recalculare,pensii ,care ,s-au dovedit ca au fost "umflate " de uneleprevederi ale L164 si de care n-au beneficiat decat cativa [smecherasi] pe care ii doare-n cot de ceilalti 80-90% dintre pensionari.
I. Sub masca inflatiei si a achiesarii la soldele celor activi vreti sa atrageti o eventuala nemultumire a celor carora le-au crescut ,semnificativ[peste 30%],pensiile.
II. Cat priveste demnitatea ,se vede clar ca la voi trece numai si numai prin buzunar.Trambitati demnitatea de militar si v-ati facut de tot rasul pe le toate metingurile "spontane"-ba ati avut nesimtirea sa spuneti ca o faceti in numele tuturor pensionarilor,care pensionari 3%,cati sunteti voi???.Iar daca nea strungaru ne-ar intreba despre valoarea gradului ar fi o aberatie inventata de voi din lipsa de argumente,eventual ne-ar intreba despre ultimele cifre din cupon,car ,fata de el ,amaratul,care o are de 3-5 ori mai mica iar cu privire la inflatie,nu a beneficiat nimeni de corelarea viniturilor la aceasta;treaba pe care ar fi trebuit s-o faca regimul kakarau imediat dupainstalare-care-tot in numelepoporului[a majoritaii] au incercat sa se legitimeze[care majoritate ,de 45% si alea furate???].
III.Cat priveste aliantele-sunteti de rasul curcilor.

Lupus spunea...

@Unknown
La discriminare mă refeream și eu, în sensul că Legea 263/2010 îi discriminează pozitiv comparativ cu restul pensionarilor

maiag spunea...

CEZARE,nemernica de mata nu te-a invatzat sa vorbesti civilizat,daca mata facea pe tactu bou,nu trebyia sa preiei limbajul din familie si sa-l folosesti pentru persoane pe care nu le cunosti,esti un neneducat,un om crispat si dusmanos,inrait de soarta,mori de ciuda ca ai pierdut citiva firfirei ,si asta din cauza ta nemernicule,te-ai furat singur cind te-ai cerut la pensie,incapabil sa faci ceva pentru tine in mediu privat,iar de angajat cine sa te ia fraere,ca u sunt decit aici,sa-ti fie rusine nemernicule,cred ca esti un umflat care nu te mai ridici de pe scaun ,cu bale la gura,un libidinos care-si ia injuraturi de la nevasta zilnic,cred ca te face pe tine bou ca dormi pe coada si tu faci pe altii din razbunare,dementule.

SCMD CAG spunea...

@Unknown. Situatia e destul de complexa pentru a fi dezbatuta aici. Gandeste-te ca nu e adresata la 2-3 institutii, ci la vreo 40 din care majoritatea sunt straine. In mod preliminar nu pot sa spun decat ca institutiile guvernamentale romanesti au primit-o fie sec, fie dupa formula cunoscuta ca o sa analizeze s.a.m.d.. si inca nu au trecut nici 30 de zile de la inmanare. Ca fapt divers, mai nou institutiile romanesti guvernamentale spre deosebire de cele non-guvernamentale si internationale nu confirma primirea postei electronice, asa ca au urmat faxuri, posta si altele, mai mare chinul. Cele non-guvernamentale romanesti specializate pe drepturile omului si cele straine, in totalitate, au receptionat-o si i-au dat curs politicos. Acum nu pot sa spun decat ca sunt vreo 40 de confirmari de primire, cateva cereri de date suplimentare de la institutii internationale (unele chiar interesante), promisiunea de sprijin ferm din partea unei asociatii militare europene si cam atat. Repet, nu au trecut nici 30 de zile de la expedierea efectiva. Pe masura sosirii unor rezolutii finale, raspunsurile primite de la fiecare institutie in parte, vor fi afisate public, eventual inchiriem si un site pentru afisarea lor.

@Lupus. "Legea 263/2010 îi discriminează pozitiv comparativ cu restul pensionarilor ...". Petitia are mai multe "capete de acuzare", nu se refera doar la niste pensii si niste pensionari, ci si la discriminarea militarilor in activitate si incalcarea drepturilor fundamentale ale omului pentru o categorie de cetateni in Romania, ceea ce (am deja confirmare) - intruneste elemente de persecutie sociala a unui grup din partea unui stat. Nu pot sa stiu ce va urma, dar intuiesc ca statul roman va primi niste acuzatii destul de dure pe tema drepturilor omului.

@Lupus? Intentii de vot? Nu votez mici UDMR nici PP-DD, ci ma incadrez in trendul general al societatii: gasesc ceva mai bun de facut in ziua aceea decat sa pierd vremea pe la sectii. Eu afirm ca acesta va fi trendul in decembrie, majoritatea cetatenilor plictisiti de abureli ca si mine vor sta acasa, basistii de la ARD se vor mobiliza - mereu au fost buni la faza asta, USL nu va avea 50% si ARD va desemna premierul. Pe mine nu ma incalzeste cu nimic cine castiga sau cine pierde, e problema lor cum se sugruma unii pe altii.

@tigri2. Tu nu ai ce sa-mi raspunzi mie punctual comparand pe unii cu altii. Dupa modul tau de gandire, maine strungarii cu pensii de 3-5 ori mai mici fac scandal ca avem pensii babane si uita asa face statul comunistoid da dreptate si ne imparte pensiile la 30 ca si lor, faza la care si tu strungarii veti fi multumiti? Exact asa gandesti tu despre ce s-a intamplat celor cu L. 164.Tu chiar asa de incapabil esti incat sa nu observi ca problema principala este ca statul isi f**e cetatenii cum are chef, incalcand orice regula a statului de drept? TINE MINTE CE SUSTII! DUPA CATE VAD EU CA SE INTAMPLA CU PRINCIPIILE DEMOCRATICE IN ROMANIA, APROAPE CA SUNT SIGUR CA LA CHEMAREA STRUNGARILOR DE A SE FACE DREPTATE IN LEGATURA CU PENSIILE RECALCULATE BABANE ALE MILITARILOR, TI SE VA IMPARTI SI TIE PENSIA LA 30, nu la 20. Asa gandesti, asa meriti sa patesti!

CEZAR spunea...

Ce jmecheri(prosti ) sunt basistii !! Cum induc ei nideia de a nu merge la vot -cei care nu-i voteaza ! Vor merge in schimb ei cu gramada (care mai suntsi o ard de pomana ) Nu mai tine !
USL va trece sde 60% si va lua peste 80 % din mandate ! ARD-ti in focul iadului javre nenorocite!!

Skywalker spunea...

@SCMD CAG
Multumesc pentru informare. Pe mine ma intereseaza in primul rand punctul 1 din petitie, cea cu recunoasterea profesiei de militar. Sper sa se intample ceva bun insa speranta vine doar de la institutiile externe de la ale noastre sanse 0, doar ei se opun cu incapatanare, vezi Fratila mutat la Ministreul Muncii.

Anonim spunea...

bai frate minte traficantu' asta de gourkha de rupe....ruuupe frate minte de rupe,si acum imi amintesc ce spunea el "marea parasuta" gargarisita despre ce cataclisme va declansa SCMD-SRL in noe-dec 2011, ian 2012 si tot asa cu gargara,acum vine cu ian 2013.....Bai ce papagal!!!!!!

Ionel N. spunea...

Nea Don
Esti din Coloana 5 ,cumva????

Anonim spunea...

....ref la gourkha,era vorba tot de petitii trimise la UE/NATO/PENTAGON/ASOC MIL. REZERVISTI AI SUA/etc etc etc.....asta era acum vre-o doi ani.
Mai gourkha mai baiatule,ti-ai uitat pastilele?
Vrei sa-ti reamintesc cum umpleai portbagajul lui dogaru seful tau, cu bateriile de vin ramase de la cheful tras la hotel Muntenia Pitesti pe banii sindicalistilor, seful tau la vremea aceea
Bai gourkha tu esti ai fost militar sau esti doar un oportunist nenorocit(vrei sa-ti aduc aminte de traficul de persoane pe care l-ai facut in Italia?Stii ca esti pasibil de puscarie?
Stii ca arhivele bogurilor sunt intacte??
Iti spun eu ce nu stii.NU STII SA AI BUN SIMT!!
Asa cum neam de neamul tau de dogarian cu ochii numai dupa furaciuni nu a avut vreodata.Sa va fie rusine ca va bateti joc de fostii camarazi furandu-le banii cu asemenea idiotenii postate pe bloguri.
PS Am sa fac un efort sa scot din arhive cum minteai acum un an un an si jumatate ,chiar doi.
Bai gourkha!!Tu te-ai nascut mintind,sau esti bolnav cu capu'?

Ionel N. spunea...

Nea Don
Mai convins!!!

Anonim spunea...

@Ionel N
Va las sa va imbatati cu apa rece si la mana escrocilor
Bafta!!
Acum ti-ai dat seama din ce "coloana" sunt domnule Ionel N (daca-mi vorbesti mie de coloana a-5-a in anul 2012 nu pot decat sa te compatimesc)Noaaapteeee buuunnaaaaaa!!!

Ionel N. spunea...

Nea Don
Paaa!

Anonim spunea...

Stie cineva la ce ma refer,cand vorbesc despre "o anumita"agentie de turism care era /este un paravan pentru traficul de fiinte umane(in cazul de fata marocani,transferati ilegal in italia?)apropo's este ieftin la oferta 300euro/pe cap de fiinta umana. Am aflat eu ca s-ar ocupa unii fosti militari romani ,poate ma insel dar m-ar interesa reteta.Cand pleci gourkha in italia?
Maine nu-i asa?

Anonim spunea...

Si a-si mai zice eu ceva unor NEOAMENI(unul singur) care fac de ras uniforma militara, dar nu-mi permit pe blogul asta,ii transmit pe MHblog

SCMD CAG spunea...

@Don Corleone. M-am aliat mai dedemult militarilor de un alt aluat. Tu esti un betiv nemernic si atat. Nici macar nu sunt din Pitesti. In Muntenia, desi stiu unde este, nu am calcat niciodata. Nu fac parte nici macar din Filiala Pitesti sa am vreo legatura cu ce afirmi tu pe fondul alcoolului, ci dintr-o filiala unde majoritatea am fost vanatori de munte si cercetasi. Toti cu pensiile diminuate, cativa cu rutina in teatre. Unii cu sotii/sotiile in Afghanistan ACUM, altii cu copii ofiteri in activitate tot ACUM. Ne-am desolidarizat de ceva vreme de conducerea SCMD, eu nici macar nu mai sunt membru. Petitia este initiata de mine alaturi de 5 rezervisti, 2 activi si 2 civili dintr-o familie tot de militari. Pasibil de puscarie e tac'tu Oprea! Daca ti-ai imaginat vreodata ca cercetasii armatei romane iau UE, ai gresit. Oraciala virtuala si blogurile nu mai au de mult efect! Am procedat altfel: am dat in gat tot ce se intampla militarilor, incepand cu CE si terminand cu Congresul SUA, cu audiente la ambasade si tacam complet. Dogaru nu a semnat-o, poate realizezi de ce. Iti sugerez sa iti stopezi ciroza!

SCMD CAG spunea...

@Don Corleone. Iti mai sugerez sa nu te intereseze viata mea privata, e mai bine sa iti vezi de ciroza ta. In aburii de alcool in care traiesti, nici macar nu stii despre ce petitie e vorba. E semnata inclusiv de C. Dobritoiu si de Alexandru Gheorghe. Pe real, e verificat!

Anonim spunea...

@scmd cag
in afara de Curtea De Arges(CAG) oare ce-o fi insemnand SCMD???
Lasa tu betia ca n-ai baut cu mine si dupa cum ne conversam pe aici s-ar parea ca tu esti cel beat
Cat despre "viata personala" la care tot vrajesti,ai grija cu legea ca atunci n-o sa mai fie "personala" o sa fie la stirile de la ora 5 ProTV
Capisci?? Marlane!!
PS Aaaa de "eroul Gheorghe" vorbesti, cel despre care spuneai ca este al doilea EROU dupa MARESALUL Antonescu?? (te-am citat mot-a-mot)

Cat de prost poti fi gourkha(ca sa ma exprim elegant) ca sa faci asemenea comparatii IDIOATE!!!!

tigri2 spunea...

@SCMD CAG
Mai baiete tu,inca,nu ai invatat ca daca te p.. contra vantului o sa te uzi?Tu crezi ca daca vomiti tot felul de ineptii si ridici tonul la toata lumea o sa fii bagat in seama?Dca sustii o minciuna sau un fals cum crezi ca vei fi apreciat si urmat.Sunteti o mana de derbedei care ridicati tonul la autoritati si vainjurati si jigniti colegii care nu va urmeaza.Swe vede cat esti de fatarnic spunand ca titlul tau dedobitoc nu arenimic comun cu insermnele ,pe cine vrei sa prostesti,atunci de ce-i sustii ineptiile cu atata patos?
Si nu te mai da "rotund " si intelighent si nu ne spune noua tot felul de baliverne chiar si cu locotenetul ala care a facut armata de ras ,nu mai baga la inaintare arma cercetasilor ca tu ,in activitate ai fost un ofiter submediocru,asa spun fostii tai colegi.

SCMD CAG spunea...

@tigri2. Eu stiu ca ofiterii submediocri sunt cei agramati precum Don Corleone care in scris se exprima cu "Si a-si mai zice eu..." sau ca tine care inca nu ai aflat regulile de spatiere in cazul semnelor de punctuatie. Inainte sa vorbesti de submediocritate, pune mana pe o gramatica de cls. a VIII-a si invata ceea ce cunoaste orice ... SUBOFITER de stat major: semnele de punctuatie urmeaza imediat un cuvant fara nicio spatiere, iar un cuvant, o propozitie sau o fraza care succed unui semn de punctuatie sunt precedate intotdeauna de spatiere. Mai stiu ca ofiteri submediocri erau cei care in loc de o cariera militara pura, au ajuns secretari UTC sau PCR ca tine, probabil ca la astfel de specimene te-ai informat. Mai stiu ca un ofiter submediocru asa ca mine nu putea absolvi cel mai dur curs de supravietuire din armatele europene care este organizat la "Gebirgs- und Winterkampfschule" si nici nu ar fi fost selectionat nici ca translator de germana de catre armata, cu "n" misiuni alaturi de ministri ai apararii. In loc sa discutati cu argumente, va comportati amandoi exact ca 2 senili. Ce va enerveaza de fapt? Ca ne-am gasit 1 000 de "derbedei" care sa il turnam pe Basescu si Oprea la Adunarea Parlamentara a NATO, la CE, la PE etc. intrucat isi bat joc de militarii romani pe care i-au marginalizat aruncandu-i in discriminare? Daca dupa voi, cel care acuza o nedreptate inseamna ca e derbedeu ... m-am lamurit... Sunteti 2 basisti imputiti si atat!

maiag spunea...

cag asta e cumva gurka?credeam ca a disparut din peisaj,era prea vocal dogarian si am crezut ca a disparut din jena ca a pacalit multi pensionari pe care i-a pacalit prin propaganda sa se inscrie si sa plateasca cotizatii pentru chiolahanuri dogariene si imbogatirea avocatilor de casa cu actiuni care erau pierdute din start.

maiag spunea...

gura pacatosului adevar graeste.de regula aia care nu prea au avut succese in viatza sunt cei mai galagiosi,sa se afirme si ei cumva ca altfel se pierd in anonimat.Nu vedeti ca tembelul de CEzar nu stie decit sa jigneasca si sa injure,sunt convins ca a fost un frustrat,un pacalici al soartei ,frustrat ca nu a nsa cit mai mult spre bastonul de general,visul rui infanterist,

Lupus spunea...

@CAG
Așa,așa!
Fă lecții de gramatică și dactilografie cu ei.Nu știu să pună punctul pe I. Au învățat să scrie cu condeiul pe tăbliță... nu pe PC.

SCMD CAG spunea...

@maiag. Stii sa citesti? 2 exemple:

I. FOND (http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=109&d=MTA5MDAwMDAwMDAwNjI4ODI*). "Admite contestaţia completată, precizată şi restrânsă. Anulează decizia nr. 4021/28.02.2011 a Comisiei de contestaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Anulează decizia nr. 89325/01.01.2011 emisă de Ministerul Apărării Naţionale Menţine în plată pensia de serviciu stabilită contestatorului în baza Legii 164/2001, modificată şi completată şi aflată în plată în luna decembrie 2010. Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 18.09.2012, la Tribunalul argeş, secţia de conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale."

II. RECURS (http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=109&d=MTA5MDAwMDAwMDAwNjAyMzE*). "Solutie: Admite contestaţia. Anulează decizia nr. 84512/19.01.2011 emisă de intimat. Menţine în plată pensia de serviciu stabilită contestatorului în baza Legii 164/2001, modificată şi completată. Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare". LA ICCJ, NU A MAI INTENTAT NIMENI NICIUN RECURS, DECIZIA DEVENIND IREVOCABILA, DEFINITIVA.

COSTURI: FOND + RECURS = 50 RON DE PERSOANA. AVOCAT NERECOMANDAT DE SCMD!

Exemple si de papagali? "Ia act de renuntarea contestatorului la judecata cauzei. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronuntata în sedinta publica azi 10.04.2012". (http://portal.just.ro/InstantaDosar.aspx?idInstitutie=109&d=MTA5MDAwMDAwMDAwNjI4ODY*)

Cei perseverenti au castigat si castiga. Citeste atent formularea: "Menţine în plată pensia de serviciu stabilită contestatorului în baza Legii 164/2001, modificată şi completată."

SCMD CAG spunea...

@Lupus. Nu am inceput eu sa discut de submediocritate, doar le-am dat satisfactie. Submediocrii pot fi recunoscuti indiferent de situatie, pot sa scrie si pe asfalt... Pe de alta parte, de vreo 15 ani de zile, orice ofiter si subofiter de stat major invata regulile acestea elementare la cursurile de cariera. Este prea evident ca cei 2 nu au frecventat astfel de cursuri de cariera, probabil ca au fost gradati prin armata ca Ontanu, altfel nu se explica...

CEZAR spunea...

@ MuYag - vezi ca esti un bou? Sa nu-l recunosti tu pe ..Gourcha!!

CEZAR spunea...

@ Gourcha - totusi ..intre trei avioane ,ce noutati ne mai trasmiti??!!

CEZAR spunea...

Er.(a dracului) -transmiti !

Lupus spunea...

@CAG
De curiozitate, dacă tot nu crezi ce spunem din punct de vedere juridic pe aci, dă un telefon și întreabă-i pe cei care au cîștigat în Justiție dacă acum primesc pensie calculată, după 164/2001, sau revizuită, după OUG nr.1/2011?
O să-ți explice și de ce primesc pensie revizuită.

maiag spunea...

cezare, dobitoc mic,tu persisti in prostie?timpitzel paranoic,pe tine nici ddaca te scuipa in gura cineva tot nu te potolesti.laba si piinea multa timpeste omule,rasa dracu de idioti esti.

tigri2 spunea...

Erata:s-au strecurat cateva greseli ,sunt atat de nervos ca am scuipat ecranul in speranta ca-l voi atinge pe acest rahat cu ochi.

SCMD CAG spunea...

@Lupus. Ai afirmat: "De curiozitate, dacă tot nu crezi ce spunem din punct de vedere juridic pe aci, dă un telefon și întreabă-i pe cei care au cîștigat în Justiție dacă acum primesc pensie calculată, după 164/2001, sau revizuită, după OUG nr.1/2011?" Stiu: statul roman nu da curs deciziilor. Intre timp cred ca si tu ai inteles unde bat eu si pe ce speta. Dureaza, e cea mai proasta parte si e adevarat, dar castigul e garantat.

SA VERIFICAM!

"Un angajat al MApN a câştigat un proces la CEDO împotriva statului român.Gabriel Hulea trebuie să primească 8.000 de euro daune morale, pentru că i-a fost refuzat concediul pentru creşterea copilului, pe motiv că este bărbat.

CEDO a decis că autorităţile din România se fac vinovate de discriminare în acest caz.

Legea din România permite şi taţilor să stea acasă în concediul pentru creşterea copilului, dar nu întotdeauna această lege este aplicată.

Gabriel Hulea a afirmat, intervievat fiind de Antena3 că soția lui a trebuit, după 10 luni de zile de la nașterea copilului, să-şi reia activitatea.
Omul, deşi a solicitat concediul pentru creşterea şi îngrijirea copilului în mod repetat, i-au fost toate cererile refuzate, pe motivul că Legea 80/95, Statutul cadrelor militare, nu permite cadrelor militare bărbaţi.

În septembrie 2005, s-a adresat instanţei CEDO de la Strasbourg şi abia după 7 ani i s-a făcut dreptate.

Hulea a declarat că pentru el contează faptul că i-a fost redată onoarea, demnitatea.
“Onoarea, demnitatea. contează mai mult decât faptul că, ştiu eu, a apărut o oarecare compensaţie, care oricum este tardivă şi nu ştiu dacă poate înlocui lucruri mai importante pentru mine, care ţin de linişte sufletească”, a spus Hulea."

Tu ai ceva cunostinte juridice, dar de jurisprudenta, nule! Nu e vina dumitate,dreptul mioritic e drept mioritic, jurisprudenta e ceva care depaseste dreptul romanesc. Cu alte cuvinte, aproape toti juristii, judecatorii si avocatii romani sunt nulitati in domeniul jurisprudentei.

Omul acela a castigat pe speta de discriminare, iar eu - fara sa apara inca rezolutia CEDO pentru el, la petitia mea am mers pe aceeasi speta - DISCRIMINARE. Nici bani, nici cumul, ci doar drepturi cetatenesti EGALE! Si stii prea bine ca in astfel de situatii, cetatenii romani castiga mereu contra statului! Am contribuit la acea petitie pentru a scurta din cei 7 ani si sunt sigur ca urmeaza decizii. Cred in ceea ce am facut! La urma urmei, intre persecutia evreilor si ceea ce am patit eu (si cei ca mine), nu e diferenta decat de forma, nu si de fond.

Flit spunea...

Motane-guzgane,usor cu zbieratul,sa nu-ti inghiti proteza.
Vezi ca pe MH te-au trecut la animale de companie.Nici macar de patrula!

Anonim spunea...

Mai SCMD ,mai CAG, mai Gourkha!!
Tie chiar ti-au murit laudatorii,ca simti nevoia ca din trei in trei postari sa te mai lauzi cate un pic.
PSTe poti sterge la cur cu certificatul KSK + Gebirgs- und Winterkampfschule"
Ai dat in mintea copiilor traficantule.
PS Si daca esti asa de BUN de ce nu mergi intr-una din armatele NATO cu grad ,functie si solda pe masura pregatirii tale???
Stii de ce nu mergi?
Pentru ca esti un paranoic arogant,mincinos si ticalos....d'aia mai "viteazule" d'aia!!

PS Traiasca wiki...ca de maine imi scot si eu denumiri pompoase ca sa mai aburesc ceva fraieri la cotizatii si petitii(unde din cei patru au semnat trei...luca si matei) ha,ha

SCMD CAG spunea...

@Don Corleone.

I. Scoate dovezile! Problema e ca trebuie sa le si prezinti public! Eu sunt in stare, dar tu nu ai ce prezenta! Esti un comunisto-uneperist ratat care traiesti din amintiri!

II. De unde stii ca nu am in plan un contract cu o astfel de armata? Asta sa nu iti spun mai multe ... curiosii mor repede si e nevoie de pacalici ca tine sa aiba si Oprea partid.

III. Tot tu esti si Flit, te ascunzi mereu dupa alte nume, labilitate psihica pe fond de schizofrenie se cheama. Am dat o raita si pe MH. Dupa culori, e un blog tiganesc asa ca ... ramai tu acolo! E un loc ideal pentru fosti gradati ratati ca tine, actualmente si alcoolici.

IV. Intre noi 2 e o diferenta de varsta ... in defavoarea ta. Gandeste-te la cavou si altele, un batraior ca tine pe net e semn ca nu mai ai mult.

Flit spunea...

Flit si Killtox sunt lucruri diferite.
Mesajul nu-ti era destinat.Daca nu stii cine-i ,,motanelul kkcios'' nu te baga,ca-i groasa!

SCMD CAG spunea...

@Flit. OK! Am intuit ceva, dar nu eram sigur. Scuze! Dar daca tot ii recunosti ... Nici macar Don Corleone si tigri2 nu sunt unul si acelasi ... idiot? Eu nu ii deosebesc, mereu curvele mi s-au parut la fel, adica tor ... curve.

Flit spunea...

Ai rabdare.Vei invata sa-i deosebesti mai repede decit crezi.Dar cred ca ai lucruri mai importante de facut.
Trebuieste sa plec la ZOO si Spitalul 9.Vine vet-ul in control si nu vreau sa fiu trecut la ,,periculosi'',precum alte lighioane.
Noapte buna!

tigri2 spunea...

@LUPUS
Esti o mare curva umana,o javra ordinara.II lasi pe spurcaciunile:flit,cezar si CAG sa ma injure,iar cand le dau replica ma dai la spam.Sa va foot in gura pe toti cei de teapa ta.

Flit spunea...

Vezi,de aia n-ai tu pe lumea asta cusca cu vedere la strada!

Skywalker spunea...

@Lupus
Te-ai gandit daca nu ar fi o idee buna sa introduci in site o shout box?

CEZAR spunea...

Tigri2 zice...,,II lasi pe spurcaciunile:flit,cezar si CAG sa ma injure,iar cand le dau replica ....cand 2(doi) iti spun ca esti tampit ..e grav !!Cand iti spun 3 (trei)...esti INCURABIL !!Iti mai ramane ata si sapunul!!!

tigri2 spunea...

Dar daca cei doi sunt niste dobitoci cu fata umana?

Flit spunea...

Obsedat mic si gratios,hai sa iesim impreuna,pe strada mare,pe seara.Sa vada lumea cum am grija de fauna.

tigri2 spunea...

De ce mai lepadatura ,ca sa ma intrebe lumea de unde mi-am gasit acest prost?

Flit spunea...

He,vorbeste lumea cu tine?!
Ceva de genul ,,saracul animal !!"?

CEZAR spunea...

tigri2 spunea...m-as duce sa ma culc cu ma-ta ....,,MERGI SANATOS''-LA CIMITIR CACI MAMA_I MOARTA DE ANI BUNI ...ANIMALULE!!