luni, 10 decembrie 2012

Cit poate Basescu sa amîne convocarea Parlamentului si desemnarea lui Ponta ca premier.



Răspunsul este dat de următoarele texte constituționale:
ARTICOLUL 63
(3) Parlamentul nou ales se întruneşte, la convocarea Preşedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.
(4) Mandatul Camerelor se prelungeşte până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituţia şi nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice.
ARTICOLUL 103
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

ARTICOLUL 110
(1) Guvernul își exercită mandatul până la data validării alegerilor parlamentare generale.

**                                                      **                                            **


Din art. 63 rezultă că ultima zi pînă la care Băsescu este obligat să convoace Parlamentul este 30 decembrie 2012. Neconvocarea  Parlamentului pînă la această dată ar putea fi catalogată o gravă încălcare a Constituției.
Desemnarea candidatului de prim-ministru este legată, în timp, de data convocării Parlamentului și data întrunirii legale a noului Parlament. Intrunirea legală a Parlamentului este posibilă după convocare și numai după ce se vor fi incheiat procedurile de validare a parlamentarilor și după ce vor fi fost alese organele de conducere și comisiile Camerelor.

Potrivit art. 103, primul ministru desemnat are un termen de 10 zile în care trebuie să ceara votul de încredere al Parlamentului. Expirarea celor 10 zile fără vot de investitură este echivalentă cu depunerea mandatului de premier. Ca urmare, noul prim-ministru nu poate fi numit astfel încît cele 10 zile să expire înainte de data întrunirii legale a noului Parlament, pentru a nu-l obliga să ceară investirea la vechiul Parlament, al cărui mandat se prelungește pînă la întrunirea legală a Parlamentului ales.
De precizat că, după validarea alegerilor parlamentare, președintele poate convoca oricînd  noul Parlament, nu trebuie să astepte data de 30 decembrie. Doar dacă e de rea credință.

6 comments:

CEZAR spunea...

Bai MuYag vere -Ti-ai bagat ghiara in gat ca pitigoiul prost ??Nu!! Mai ai timp
Ia-l si pe mascariciul de DD ....

Lupus spunea...

Măsura escrocheriei politice și mediatice practicată de Diaconescu a etalat-o aseară, ca să înțeleagă toți somnambulii elodieni,cînd ore întregi a aruncat minciuna pe ecranul OTV, în regim de SENZATIONAL, cum că el ar fi cîștigat cu peste 50% în fața lui Ponta.

maiag spunea...

cezarica fraerica,eu vorbeam la caterinca,dar nu ai avut inteligentza sa observi ca voiam sa va oftic pe voi postcii inraiti,sunt total independent de optiuni politice sau simpatii,incerc mai mult sa analizez toate partile si in proportie de 80 la suta am avut dreptate,o sa te convingi cit de urind ca marea coalitie va intra in degringolada,sunt prea multi pentru un ciolan din ce in ce mai uscat,

Avatar spunea...

Treceti la debaseficarea tarii...stergeti memoria..ca sa incetati cu tampeniile pdliste.

Zor albastru spunea...


@maiag
in locul tau, pt toate comentariile tembele, cretine si lipsite de bun simt pe care le-ai facut pana acum, mi-as fi cerut scuze in fata cititorilor sau n-as mai fi indraznit in veci sa mai fac vreun comntariu....dar ce sa ceri omului c n-are...

karadeniz spunea...

CCR: "Creşterea numărului de parlamentari nu respectă voinţa poporului"

Curtea Constituţională a României a emis, astăzii, un comunicat prin care critică creşterea numărului de membri ai Parlamentului României. CCR a considerat că se încalcă voinţa poporului, care s-a pronunţat în favoarea reducerii numărului de parlamentari, la Referendumul din 2009.
"Prin Decizia nr.682 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.473 din 11 iulie 2012, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, sesizare formulată de 54 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale", se arată în comunicatul CCR.
Astfel, în urma controlului de constituţionalitate, judecătorii au constatat , printre altele, că: "Legea criticată încalcă dispoziţiile constituţionale ale art.1 alin.(3), potrivit cărora ‚România este stat de drept [...]', ale art. 2 - Suveranitatea şi ale art. 61 - Rolul şi structura (Parlamentului), întrucât consacră o soluţie legislativă contrară voinţei poporului exprimate la referendumul naţional din data de 22 noiembrie 2009" (par.XII 1)".
Totodată, magistraţii au anunţat că, „la data de 22 octombrie 2009, Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, a emis Decretul nr. 1.507/2009 pentru organizarea unui referendum naţional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009, prin care a chemat poporul român să îşi exprime voinţa cu privire la două probleme de interes naţional: trecerea la un Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane.
Până la momentul adoptării legii criticate în prezenta cauză, opţiunea poporului în sensul reducerii numărului de parlamentari nu a format obiectul niciunei reglementări legislative. În ceea ce priveşte reglementarea criticată, aceasta modifică legea electorală, respectiv Legea nr. 35/2008, iar, prin reglementarea tipului de scrutin, poate determina o creştere a numărului de parlamentari, care nu respectă voinţa poporului exprimată la referendum.
Or, referendumul, indiferent de caracterul său - decizional sau consultativ - cum este cazul referendumului naţional din anul 2009, reprezintă o modalitate de exercitare a suveranităţii naţionale".
http://www.ziuanews.ro/stiri/ccr-cresterea-numarului-de-parlamentari-nu-respecta-vointa-poporului-87335