vineri, 7 decembrie 2012

Un vot cît un referendum. Băsescu are zilele numărate la Cotroceni.

Atenție Băse. pisicul zgîrie rău!

Ceea ce nu s-a finalizat la referendumul din 29 iulie se va desăvîrși după 9 decembrie 2012. Atunci, la referendum, prin mijloace subversive, votul românilor a fost pervertit în sensul salvării lui Băsescu de la pierderea imunității în fața legii penale.
Primele victime ale furiei românilor împotriva lui Băsescu sunt partidele politice care în vară au boicotat referendumul. 
A vota pe 9 decembrie împotriva  ARD, UDMR, Forța Civică  etc. înseamnă o răcorire civică pentru ofensa pe care Băsescu le-a adus-o românilor, rămînînd la Cotroceni, chiar dacă 80% dintre votanți s-au pronunțat pentru demitere. Cei care uitaseră de tupeul murdar al lui Băsescu și-au împrospătat memoria privindu-l pe demis cum, fără jenă, s-a băgat în seamă în campania electorală.
Pisicul blînd va zgîria, vezi mai jos
Singura speranță a lui Băsescu, pentru a se mai salva de la răspunderea penală pentru faptele de corupție, este ca, pe 9 decembrie, USL să coboare sub 50%,
 Discuțiile despre ce puteri are Băsescu după alegeri sunt simple speculații pentru necunoscători în proceduri constituționale.
Tăria USL nu stă numai în Ponta.
Cu Ponta sau cu alt reprezentat al USL în fruntea guvernului, Băsescu are zilele numărate la Cotroceni

.   


14 comments:

alex parolea-moga spunea...

Eu m-am săturat și de Băsescu și de hăhăiala lui și de gașca ce l-a alimentat și l-a susținut și de minciuni și de mojicii ... Știu că mulți din stanga sunt gemenii celor din dreapta , mai știu că vulpile flămande dar cu provizii stranse un sfert de secol fac ture pe lângă leșurile celor căzuți ... mai știu că mulțimea nu va primi nimic bun în urma acestor alegeri și mai știu că starea națiunii va intra pe o linie dreaptă spre punctul exploziei din motive strict sociale generate de incompetența economică și de inabilitațile celor care vor avea decizia ...Este foarte posibil ca un nou val de revolte să cuprindă zona și de această dată nimeni și nimic nu vor putea deturna direcția acestora . Sunt douăzeci de mii de insi care au monopolul asupra unei averi imense / jumătate din averea Romaniei - totul pus sub semnul întrebării . Scanteia va porni de la incapacitatea acordării pensiilor , de la colapsul declarat al asigurărilor sociale generat de inechitatea dintre cele două sute de mii de pensii impropri crizei și cele patru milioane insuficiente subzistenței.

Flit spunea...

,,...Sunt douăzeci de mii de insi care au monopolul asupra unei averi imense / jumătate din averea Romaniei - totul pus sub semnul întrebării...două sute de mii de pensii impropri crizei și cele patru milioane insuficiente subzistenței.''

maiag spunea...

usl nu depaseste chiar dypa redistribuire 48 la suta,dar durerea mare este daca DDD i l incurca pe PONTA la gorj
imaginati va ce se intimpla daca pontacu nu ia 50 la suta la gorj,nu se mai pune problema sa fie numit,e clar

Lupus spunea...

@alex
Inainte de a vorbi de „rezolvarea" prin revoltă a situației economice și sociale, deocamdată, avem treabă duminică să desăvîrșim prin vot referendumul împotriva regimului Băsescu, nu numai împotriva persoanei presedintelui.
In cele 7 luni de guvernare procurorul Ponta a dovedit că știe să lovească regimul corupt al băsistilor exact în moalele capului.
Băsescu este de-a dreptul speriat.

E prea mult să vorbim de colapsul pensiilor. Un miliard de euro, lunar, pentru pensii și ajutoare sociale, nu este prea mult pentru o țară ca Romănia, mai ales că mai mult de jumătate se acoperă din contribuții pentru pensii. Mai întîi ar trebui să se prăbusească activitățile economice și serviciile publice aducătoare de venituri bugetare din impozite, contribuții și taxe.
Nu pensiile militarilor sunt exagerate ci pensiile celorlalți sunt prea mici.

CEZAR spunea...

Stati linistiti ! Domnul Alex o ARDe a nu stiu cata oara pentru KHIOR!!

CEZAR spunea...

@MuYag- vere te-ai tampit de tot !Schimba dracului ..pasta de dinti!!
Ponta putea sa nu candideze!!

maiag spunea...

de ce sa nu candideze?de frica??cred ca ai dreptate,risca sa se faca de kko.oricum zarurile au fost aruncate,daca base i l numeste pe pontac prememenestru se face de kko rau de tot si nu mai merita sa te utii in gura lui,sunt destui oameni mai capabili si mai cinstiti decit trio felix-kakarau-plagiator,asa ca palavrageala dintre noi nu mai are farmec.

Zor albastru spunea...

@CEZAR 7 decembrie 2012, 22:31

MuYag este ,,tampit'' de mult! Nu pasta de dinti trebuie schimbata ci gura , eventual capul.
@maiag 8 decembrie 2012, 09:55
Daca nu mai merita sa te uiti in gura lui base care pute doar a santaj, manareli sau coruptie, te poti uita basul(dosul)lui base care miroase mult mai frumos!!!!!!!

Yorick spunea...

Simpla indepartare a tartorului de la Cotroceni nu este suficienta .Acest individ trebuie anchetat, judecat si condamnat in limitele legii.Va incerca sa se cramponeze de functia de...guvernator,va incerca sa negocieze si in final va scuipa otrava asa cum a facut atunci cand a cerut ajutor ungurilor si puterilor straine impotriva propriului sau popor.Dupa curajul pe care l-au prins varfurile politice radicale din Ungaria dar si ungurii care sunt cetateni romani este usor sa ne dam seama cam ce promisiune marsava le-a facut.Dar va fi greu si pericolul vine chiar de la posibila atitudine impaciuitoare a unor USL-sti cu bube in cap in legatura cu care mai mult ca sigur guvernatorul are dosare.Acestia vor actiona pentru a pune batista pe tambal ! Orice sar intampla banii furati de clica PDL-lista trebuie returnati sub orice forma statului roman prin orice mijloace si sechestre,slava Domnului au pe ce pune !

ofiter pensionar spunea...

Haideti sa mergem la vot sa punem in urne buletinele cu dorinta fiecaruia pentru mai bine in conjunctura si cu politicienii actuali! Neparticiparea la vot inseamna sa ne lasam pe mana activistilor si simpatizantilor de toate culorile ( ei vor vota intotdeauna)si nu ne da posibiitatea, mai tarziu, sa ne exprimam asupra modului de conducere a statului din toate punctele de vedere! Deci, LA VOT!

Mihai spunea...

Da, tatucul lobyst, care a pus umarul din greu la modernizarea R. ne-a indemnat sa votam parcursul euroatlantic,parcurs pe care triumfal cam cu acelasi soi de politicieni si l-au asumat cindva si grecii.

socru' lu' socrate spunea...

Da,e clar ca-i disperat daca a juns sa-i mane pe unguri la vot.

CEZAR spunea...

7 decembrie 2012, 20:48
maiag spunea...
usl nu depaseste chiar dypa redistribuire 48 la suta,dar durerea mare este daca DDD i l incurca pe PONTA la gorj
imaginati va ce se intimpla daca pontacu nu ia 50 la suta la gorj,nu se mai pune problema sa fie numit,e clar
ACUM SPER CA AI PRICEPUT CAT DE PRRRRRRROST ESTI !!! PE TOAAAAATA LINIA ! O SEARA SUPER!!

gheo spunea...

Astia acum, pot sa-i reantoarca celebrele fraze ale lui basescu, de, atunci cand "arunci" ceva, calculeaza sa nu ricoseze spre propria "bila" !!!, prima ... "iau ciuruit" si a 2-a "basescu mai e un pic si-ai sa vezi cat esti de mic" !!! ...