miercuri, 14 noiembrie 2012

OLTCHIM; daca nu voteaza USL de ce le-ar mai rezolva Ponta problema locurilor de munca?

De circa 8 ani, armata muncitorească de la Oltchim a reprezentat masa electorală pentru Băsescu și PDL. Ei au asigurat victoria portocaliilor în Rm Vâlcea, nu și în județul Vâlcea, în toate alegerile care au avut loc din 2004 pînă la cele locale din acest an, cînd PDL a pierdut și Primăria și Consiliul Municipal.
Muncitorii care timp de 4-5 ani au suportat toate furăciunile găștii PDL, mulțumiți că li se aruncă și lor ceva firimituri, șantajează  acum USL și guvernul său să rezolve în cîteva luni tot ce a stricat iubitul lor general director, Costică Roibu, și guvernările de centru dreapta.
Activul portocaliu, mai nou ARD-eist, nu majoritatea muncitorilor, din Combinat a ieșit la protest în plină campanie electorală, deși noul director îi asigurase că în cîteva zile vor primi salariile restante și  vor fi repornite încă 2-3 secții. Uitați-i în poză cum fac politică deși, tot ei, strigă ipocrit că nu vor politizarea Combinatului. Camerele B1 Tv și OTV au transmis non stop  imagini cu incidentele de la Oltchim.

OLTCHIM
Foto Adevarul

In In loc să le transmită mesajul că îi lasă în plata Domnului, pînă cînd va veni un guvern băsist sau PPDD-ist să le salveze Combinatul de la faliment, iată răspunsul lui Ponta în ședința de guvern de astăzi: 

„... domnul Blaga m-a rugat să rezolv problema de la Oltchim, pornind de la premisa că Oltchim a fost lăsat așa „o companie pe profit, o companie înfloritoare și a venit Guvernul acesta și în șase luni a făcut rău Oltchim”. Vreau să reamintiți tuturor oamenilor că Oltchim a fost trecut în luna februarie, în Memorandumul cu FMI, pentru a fi scos la privatizare, că Oltchim, la preluarea guvernării, avea 500 de milioane datorii – unele corecte, altele pur și simplu bani furați de Videanu, Boureanu și toată gașca – și că atât cât am putut am încercat, ne-am ținut de cuvânt, am asigurat salariile până în luna septembrie și repornirea Oltchim. Domnule ministru, înțeleg că mâine puteți să faceți următorii pași. Daniel Chițoiu: Mâine plătim salariile restante pe luna septembrie. De asemenea, începând de astăzi, inclusiv mâine și luni, repornesc încă trei secții, urmând ca în total să fie implicate peste 1.200 de salariați ai Oltchim. Noi, în cadrul negocierilor purtate sub coordonarea vicepremierului – și pe această cale doresc să-i mulțumesc – cu băncile mari creditoare, putem să asigurăm în perioada imediat următoare finanțarea repornirii activității la Oltchim. De asemenea, avem în vedere ca până la mijlocul lunii decembrie să ajungem la un nivel de capacitate de 65% din nivelul total al capacității de producție la Oltchim, urmând ca la sfârșitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie să asigurăm și plata restanțelor pe luna octombrie. Până atunci vor rezulta banii din primul ciclu de fabricație de la Oltchim. Victor Ponta: Eu vreau să vă rog și pe dumneavoastră și pe ceilalți reprezentanți ai autorităților să-i înțelegeți pe oameni și să le dăm lucruri concrete referitoare la perspectiva Oltchim. Nu cred că merită pedepsiți în vreun fel sau acuzați oamenii de la Oltchim pentru hoțiile și tupeul unor persoane ca Videanu, Blaga, Dan Diaconescu și toată gașca care a căpușat Oltchim. Aveți obligația, așa cum ați făcut și faceți în continuare să găsiți soluții, să le explicați oamenilor că aceste soluții nu sunt simple și nu există sub masa Guvernului un sac cu bani pe care îl ducem la Oltchim. Există soluții pentru ca oamenii să-și primească banii și să repornească combinatul. În același timp, aștept de la instituțiile statului care au fost sesizate de luni de zile despre fraudele și încălcările de lege de la Oltchim, să-și facă datoria.”