vineri, 27 aprilie 2012

Noul DEX îi rom-ește dar nu-i desțigănește

Cui folosește comfuzia?
Un nou tiraj al DEX a fost tipărit în februarie anul acesta, cu o serie de modificări, în urma unor sesizări înaintate Academiei Române de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a declarat Monica Busuioc, şefa Secţiei de Lexicologie şi Lexicografie a Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan - Alexandru Rosetti" al Academiei Române, care coordonează editarea unor publicaţii ca Dicţionarul Explicativ al Limbii române (DEX) şi Dicţionarul Tezaur.
O parte din sesizări au venit din partea unor asociaţii care reprezintă comunitatea romă, privind definiţiile cuvintelor "rom" şi "ţigan" din DEX, în timp ce reprezentanţii comunităţii evreieşti au cerut modificarea definiţiei cuvântului "jidan".
  În ediţia nouă a Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, publicat în luna februarie 2012, de către Institutul de Lingvistică «Iorgu Iordan - Al. Rosseti», au fost revizuite definiţiile a 30 de cuvinte care fac trimitere directă sau indirectă la minoritatea romilor. Astfel, Institutul «Iorgu Iordan» a eliminat sau a explicat clar identificările discriminatorii şi tendenţioase care promovau stereotipuri negative în legătură cu minoritatea romă.
  Academia Română a definit cuvântul "rom" drept "termen prin care se autoidentifică membrii unui grup etnic", făcând precizarea că termenul "ţigan" este considerat peiorativ. La explicaţia cuvântului "ţigan" este făcută precizarea "adesea peiorativ", însă termenul denumeşte în continuare o persoană aparţinând unui ansamblu de populaţii din N-E Indiei care au migrat şi în Nordul Africii şi ulterior în cele două Americi, care vorbesc o limbă indoeuropeană şi duc o viaţă nomadă. Un al doilea sens este "epitet dat unei persoane brunete", iar cel de-al treilea, "epitet injurios dat unei persoane cu un comportament necivilizat", înlocuindu-se sintagma "cu apucături rele" din tirajul anterior al DEX.
 Monica Busuioc a arătat în continuare că termenul "ţigan" nu poate fi scos din DEX, el existând în limbă şi fiind termenul prin care unii membri ai acestei etnii doresc în continuare să se autodefinească. "Johnny Răducanu a zis «sunt ţigan, mor ţigan»

Ar fi de discutat dacă sensul peiorativ  al  cuvîntului nu este dat chiar de comportamentul necivilizat al multor membri ai acestei etnii.
Asociațiile țiganilor ar trebui să facă lucruri importante pentru civilizarea și educarea țiganilor nu să le schimbe denumirea etniei. 
Sens peiorativ, la romani, au si denumirile altor nații; „Esti turc, nu înțelegi? ” „Hooo că n-au năvălit hunii sau tătarii”. Cere cineva redefinirea denumirilor acestor nații?
Cum am putea înlocui denumirea „mușchi țigănesc” cu „mușchi romesc” sau pe cea de „floarea țigăncii” cu „floarea roamei ”?

Pot fi scoase expresiile?
Expr. A arunca moartea în ţigani = a arunca vina pe altul. A se muta ca ţiganul cu cortul = a se muta foarte des; a fi nestatornic. A se îneca ca ţiganul la mal = a nu reuşi, a eşua într-o acţiune tocmai când era pe punctul de a o duce la bun sfârşit. Tot ţiganul îşi laudă ciocanul, se spune despre cei care se laudă cu ceea ce le aparţine. E învăţat ca ţiganul cu ciocanul (sau cu scânteia), se spune despre cei deprinşi cu nevoile.

3 comments:

Robert Horvath spunea...

@ Tiganii si Romanii sunt doua culturi diferite. In cazul in care nu se fac
delimitarile necesare una din ele va disparea. A inchide ochi nu schimba
realitatea. A incerca integrarea este extrem de grav. Iremediabile. Cultura
tiganilor trebue pastrata si cum am spus romanizarea lor...este fatala. Si vorba aceea....chiar mai mult.

Robert Horvath spunea...

@ Poporul care a dat doi M.
Eu cred ca trebuie facut o noua delimitare.
Poporul care a dat lumii Biblia ,pe Isus Cristos,Spinoza, Freud ,Einstein si
sute de laureati ai Premiului Nobel nu poate fi numit POPORUL JIDAN.
Jidani pot fi numiti fara reticienta cei rosii...ma refer in special la cei veniti
pe tancurile sovietice. Cei care cred in Moise nu in Marx. Exemplele sunt
exrem de numeroase. Jidani sunt Ana Puker, Brucan, Tismaneanu, Patapievici si mai ales Razvan Ungureani,

Robert Horvath spunea...

@ Tiganii pot fi numiti cum vreti....tot tigan raman. Cuvantul nu are nimic
preiorativ, Nu se poate spune " Dragoste de rom " eventual dragoste de coniac......Au dat tarii alaturi de evrei numerosi comunisti si securisti si
cel putin 2-3 presedinti de tara cu care nu ne mandrim. Nimeni nu poate nega talentul lor muzical,la ghicit si cersit. Multi sau integrat societatii..... si acum integreaza societatea in ei.