duminică, 17 martie 2013

Ultima lansare de carte fără Adrian Năstase.

Sâmbătă, 16 martie 2013, a avut loc lansarea volumului Reprezentarea României la Uniunea Europeana în contextul reglementărilor interne și europene” scris de Adrian Năstase.

Prof. univ. Raluca Beşteliu a subliniat, cu prilejul evenimentului, că politica lui Adrian Năstase nu are nevoie de nicio prezentare, dar volumul acestuia este unul cu totul remarcabil, fiind şi o analiză temeinică bazată pe cercetări interdiscplinare complexe, pe baza dreptului constituţional şi european. Totodată, a apreciat vorbitoarea, volumul reprezintă o cercetare de drept comparat în care autorul încearcă să răspundă la întrebările „Cine trebuie să reprezinte România?” şi „Cine conduce România?” „Cartea este o de o actualitate deosebită şi din punct de vedere al punctului de efervescenţă legat de modificarea Constituţiei. Lucrarea are totodată şi o valoare educativă”, a arătat prof. univ. Raluca Beşteliu.
Volumul a mai fost prezentat de sociologul Cătălin Zamfir, preşedinte al Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii, prof. dr.Elena Zamfir şi prof. univ. Dumitra Popescu. Moderatorul evenimentului a fost Gabriel Ispas, decan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Titu Maiorescu. La eveniment a fost prezent şi ministrul Educatiei, Remus Pricopie, potrivit Amos News.
*                                             *                                                                           *
Pe 18 martie se judecă recursul la Tribunalul București formulat de parchetarii băsiști împotriva sentinței care hotărîse punerea fostului premier în libertate.
O justiție nu trebuie să ajungă atît de independentă încît să iasă de sub controlul reciproc al puterilor statului, parte componentă a principiului separațiunii puterilor în stat. Necontrolată, justiția se poate transforma ea însăși în stat în stat, așa cum a încercat Consiliul Superior al Magistraturii, sau poate să cadă pe mîna mafiei infracționale, așa cum a dovedit recent DNA cu cele doua judecătoare arestate preventiv pentru luare de mită și favorizare infractorilor. 
Iese Năstase din închisoare se pregătesc Ioana și Eba să ia drumul spre Rahova și Jilava penru a-și vizita tatăl.
Surprinzător de mulți participanți la lansarea de carte de ieri de la Palatul Copiilor.
Atenție Ponta, atenție Antonescu!
Mai ales, atenție Băsescu! Se apropie coșmarul.




Imagini preluate de pe Blogul Năstase.

36 comments:

Robert Horvath spunea...


Sinucidere ratata .....din pacate. Unul din cei mai corupti politicieni este aplaudat de gasca de securisti si comunisti.
Lupus nu ma dezamagesti nici de aceasta data.

Lupus spunea...

@Robert
Comuniștii și securiștii se găsesc în gașca de politicieni și magistrați politizați care l-a condamnat fără probe directe.
Si tu esți amicul lor!

Robert Horvath spunea...

LA PUSCARIE ILIESCU, NASTASE, VOICULESU ETC ETC ETC

Singura legatura a mea cu securitatea este ancheta ei. Ce probe ai ca sa faci afirmatii atat de grave la adresa mea ?
Tu esti prietenul si admiratorul securanului Dan Voiculescu .....cel care conduce Romania. Nu este parerea mea ....Vezi Le Monde " Raputinul de la Bucuresti."
Varanul securist si banii securitatii sunt in spatele
atacului anti european si anti american de la Antena 3
si a blogurilor aservite .....intereselor rusesti.
Pentru amanunte te rog deschide blogul meu
http://devanewyork.blogspot.com/

PS Romania a intrat in zona de influenta americana chiar daca
gasca voastra face eforturi disperate.....

Lupus spunea...

@Robert
Ce dovezi am?
Din tot ce scrii tu în virtual se vede că esti folosit,în sens peiorativ, de securitățile statelor neprietene României.
Articolul din Le Monde, despre care am vorbit și pe acest blog, este publicitate pro-Băse promovată se Secu obedienta lui. Pentru ziar au contat euroii.

Robert Horvath spunea...

@ Lupus
"esti folosit,în sens peiorativ, de securitățile statelor neprietene României "
Eu cred ca statele prietene Romaniei sunt SUA si celalalte state N.A.T.O.
Nu cred ca toata presa occidentala, toate guvernele europene si toate serviciile secrete au putut fi cumparate...
De altfel Voiculescu are mai multi bani. Banii lui Ceausescu. 4-6 miliarde dolari.
Acesti bani stau in spatele propagandei securiste.
Am vorbit despre ei la RTV ....Simona Gheorghiu...10 Martie.
A-ti intrat in deriva. Panica totala.
Ieri amenintat de Victor Ciutacu ,
azi de Lupus....
PS Pe INFO MONDO MILITAR a aparut un tovaras de
lupta si idei.......

Lupus spunea...

@Robert Horvath
Folositule!
Pînă la suspendare rupeai Netul cu articole împotriva lui Băse, complice cu traficantul de arme But.
După ce te-au "prelucrat" FBI și AVO ai întors foaia.

Robert Horvath spunea...


@ Ma lasi. Nici macar nevasta japoneza nu a reusit sa ma prelucreze. Apoi serviciile nu au destui bani sa ma plateasca. Fac totul de capul meu . Dar tu ?
Tot voluntariat faci pe un blog militar ? Oare merita sa-ti dedici o viata pensiilor miliare ...
De unde atata dragoste de cazarma si uniforma
Ce spune familia ta ?. Ce spun vecinii ?

Lupus spunea...

Folositule
Eu te întrebasem de ce, de un an de zile, în vasta ta corespondență, Băsescu nu mai este traficant alături de arestatul But...?

Robert Horvath spunea...

A-ti trimet o poza. Am eu fata de spion?....Mai mult de gangster. Tu ce fata ai ? Trimite una in civil ...ca tot aia e.
http://devanewyork.blogspot.com/2009/11/atac-banditesc-ordonat-de-basescu-la.html

Robert Horvath spunea...


EXPLICATIE SIMPLA . RAUL MAI MIC......
BASESCU E PRO AMERICAN !

Lupus spunea...

Așa ți se pare ție sau așa ți s-a închis gura cînd Băse a fost la Washinton? Erai un pericol pentru siguranța lui.

tigri2 spunea...

Iar ai scapat din ospiciu ,tolomacule

Robert Horvath spunea...

@ Tigrisori 2
Nu discut cu tigrisori de curte,
Cand va va creste putisoarele mai discutam
Deocamdata sunteti mici si prostuti.
Mai beti laptic sau.......

tulceanul spunea...

deviati de la subiect ! nastase este un puscarias ! a furat 1,5 mil euro . dovedit >

tigri2 spunea...

@RH,
Mai k[oaie] de arici,tu nu simti atmosfera din jurul tau?Nu vezi ca nu te baga nimeni in seama deoarece debitezi niste ineptii care frizeaza adevarul[posibil] dar care nu se ancoreaza in realitate?Sau te crezi smecheras doar -doar vei pacali lumea si hop trambulina spre ban si putere,ioc mai prostovane ,sunt altii mult mai isteti[iar pentru asta nu trebuie scoala],ca sa accezi spre culmile gloriei[in societatea de azi,ai nevoie de "aripi"si nu de aripile personale ci de aripile celor tari,ale mafiotilor zilei,asa ca inscrie-te intr-un partid -mafiot[toate sunt asa] dar care are acces la "miere";exemplu PSD ,fii "guristul "lor pe plan mondial si dupa aia sa vezi succesuri.Bivolnoko-vaco!

Lupus spunea...

ninic
Numai atîta stii?De la cine a furat?

Robert Horvath spunea...


@Tigrisor
Incearca sa citesti ...inainte de a posta...

tigri2 spunea...

Iese Nastase din inchisoare si voua va pare bine?Adica pupati mana calaului si a calailor,pai ce doar atat,furi miliarde ,faci cateva luni de puscarie [???,poate casa de odihna si recreere] si ramai cu banutzul.Sunteti cinici si fraieri,halal societate fara "printzipuri".

CEZAR spunea...

Ai ramas tot ..tractorist! Fara sfarleaza!!

tulceanul spunea...

lupus@ de la cine a furat ? ma faci sa-ti atribui cateva adjective taranesti !!! conteaza de la cine ? A FURAT !!!! daca santem aici cunoastem SPETA . nu santem veniti cu pluta ! sa fim seriosi .

CEZAR spunea...

@/ nicnic nic (Iti trmura mana cand te semnezi?)
..si de ce nu l-a condamnat CU PROBE pentru ce a furat!!??

Robert Horvath spunea...

Esti un om al legii. Dece nu respecti hotararea tribunalului?
Cei depe blog sunt revoltati.....
Si eu ai aplaud. Bravo lor.

Robert Horvath spunea...

Nastase cel mai corupt prim ministru din istorie
Era numit Nastase.....zece case.

tigri2 spunea...

Mda,gagautii si gusatii pupa mana contelui care i-a facut iobagi si le-a siluit femeile,oameni primitivi[si religiosi]intr-o tara bananiera.Construiti biserici,poleiti-le cu aur si preaslaviti-i pe cei ce va talharesc,dar nu uitati ca o sa va blesteme copiii si nepotii vostri.Cum altfel puteau sa fure si sa se imbogateasca in halul asta decat pe fondul bunavointei prostesti a oamenilor si istoria ne-a demonstrat ca acest popor a fost asuprit si obidit datorita rabdarii si prostiei de care a dat dovada.De 23 de ani asistam cum se distrug toate[construite cu transpiratie de sange de parintii nostri ]si tacem ca boii,ba,mai mult ii preamarim si proslavim pe ci ce sug sangele amaratilor.
TARA BANANIERA!!!

tigri2 spunea...

Si tu CEZAR dobitoc de GAZ cu minte de capra,ce dovezi mai mari vrei decat palatele,conturili din banci si limuzinele,castigate in 23 de ani de jaf,daca cumva iti trece prin bostanul ala sec sa zici ca sunt obtinute din munca si afaceri-care afaceri,ca in tara nu s-a co0nstruit nimic,care afaceri loaza?Nu se vede nimic decat haurile cascate ale combinatelor distruse si vandute la fier vechi de alte lepre ale neamului -tziganii.O tara de hoti ,de tzigani si de amarasteni,care e multi -da vorba lui Lapusneanu...

tigri2 spunea...

Blestemati veti fi de urmasii urmasilor vostri pentru nepasarea de care ati dat dovada si ati lasat tara pe mana POLITIHOTILOR
sa o distruga.

CEZAR spunea...

...Iar tu tractorist fara sfarleaza vei fi blestemat numai si numai pentru ..PROSTIA INCOMENSURABILA DE CARE DAI DOVADA!!
Iti voi da un singur exemplu,matematic;
Nastase a preluat guvernarea cu o ,,crestere economica "de -4 ! I-a dat-o tembelului national cu +6 !!
Nastase a finalizat negocierile pentru intrarea in NATO si UE!
Fa o comparatie intre averea lui Nastase si ..Videanu sau Base sau UDREA sau ala de la ANAF...tractorist idiot ce esti !
Ai grija de IDOLUL tau DD..ca-l executa silit bancile ! Nu mai are sa dea la idioti ca tine ..cate 20.000de euroi in laba!!

Robert Horvath spunea...

Nu este nevoie de o proba directa. Un numar de probe indirecte care dovedesc coruptie la cel mai inalt nivel....ajunge. Mai deschide codul penal.

tigri2 spunea...

Dar am zis eu ca astia nu sunt HOTI,mafioti,talhari,si de ce esti tolomac si amintesti numai de la PDL,Liviu Dragnea este sarac ?Voiculewscu ese saracsi toti hotii din politica ,indiferent de tabara din care fac parte.
Retine ca fara prosti ca tine nu ar fi reusit sa fure atata.

CEZAR spunea...

Robert Horvath spunea...
Nu este nevoie de o proba directa. Un numar de probe indirecte care dovedesc coruptie la cel mai inalt nivel....ajunge. Mai deschide codul penal.
ESTI DE TOT PLANSUL DACA TU DIN USA AFIRMI CHESTIA ASTA!!

tigri2 spunea...

Mai calaret de oi,sugator la berbeci,nu stiu sigur dar in perioada lui Tariceanu ,economia Ro era infloritoare si n-am auzit ca acest om sa se fi imbogatit ca Nastase.

CEZAR spunea...

Boule..vezi ce avere avea Nastase inainte de a intra in politica!!

CEZAR spunea...

Daca era atat de infloritoare economia pe vremea lu i Tariceanu ...mai vezi si ce deficit bugetar i-a dat lu pretenaru BOC ! Rau ii sa fi prost si tractorist fara sfarleaza!!

tigri2 spunea...

Geaba ai purces la Timisoara ca mintea tot de tzaran de turma o ai,se vede de la o posta ca esti de-a lu'Garcea of Sadova.Du-te la muls de berbeci ca ti-au fatat oile prasite de tine asta toamana.

Robert Horvath spunea...

Nastase a furat si a permis foarte multe acte de coruptie, asa ca a crescut probabilitatea ca sa fie prins. Acest caz nu este nici pe departe cel mai mare furt al sau, dar aici nu a mai reusit sa scape. Scuzele ca este un dosar politic sunt false.....MARCA LUPUS

Robert Horvath spunea...

@Lupus

permiteti sa public un articol scris in 2004 in Curentul International de catre Aurel Sergiu Marinescu (odihneasca-se in pace), un unchi al lui Adrian Nastase ? Articolul vine sa descrie cu un exponential lux de amanunte, viata picanta, originile de tigan, orgiile gay, prefacatoria, parvenitismul sau simtul furtului la Adrian Nastase inca din anii de pruncie.