sâmbătă, 31 august 2013

Istoria trădării unora și a prostiei altora, din USL, în reglementarea pragurilor la referendumul de demitere a lui Băsescu.

 Legea 3/2000 în forma inițială
Art. 5.
(1) Referendumul national si referendumul local se organizeaza si se desfasoara potrivit prevederilor prezentei legi.
(2) Referendumul este valabil daca la acesta participa cel putin jumatate plus unul din numarul persoanelor inscrise in listele electorale.
Art. 10.
Demiterea Presedintelui Romaniei este aprobata, daca a intrunit majoritatea voturilor cetatenilor inscrisi in listele electorale.

 Legea 129/2007, înaintea referendumului de demitere
 Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

   Articol unic.  - Articolul 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
   "Art. 10. - Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Presedintelui Romaniei este aprobata daca a intrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul tarii, ale cetatenilor care au participat la referendum."

Legea nr.62 din 10 aprilie 2012, adoptată de Parlamentul portocaliu, la solicitarea președintelui.
 Articolul 10 Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale.

 Aici începe trădarea în interiorul USL.
Senatorul PSD Severică Georgică și un ilustru liberal necunoscut fac o propunere legislativă neghioabă de modificare a art 10 din Legea nr. 3/2010, fără să se atingă de art 5 care impunea pragul electoral de 50% din listele permanente.
Forma proiectului de Lege este scrisă în Senatul condus de Vasile Blaga, și este adoptată după ce se primise acceptul Guvernului si al Comisiei Juridice din Senat, fără să observe  cineva că, practic, modificarea nu se atingea de pragul convenabil lui Băsescu.
Iată propunerea legislativă:


 Forma adoptată de Senat este atacată, de sanchi, de PDL,  la CCR. Acum se prinde Guvernul că modificarea adoptată în Parlament, pentru care și-a dat acordul, este o prostie și că a înghițit nada întinsă de Băsescu prin trădătorii din interiorul USL.
Ponta emite Ordonanța nr.41/2012 în forma de mai jos, formă care, dacă  așa ar fi fost propusă și adoptată de Parlament, nu ar fi putut să fie declarată neconstituțională de CCR, întrucît se pronunțase în 2007.

OUG nr.41/2012
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. 
 Articolul I
 Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 10 se modifică şi va avea următorul cuprins:
Articolul 10
 Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum.

Așa... CCR s-a pronunțat pe forma legii adoptate în Parlament, impunînd respectarea art. 5 din Legea 3/2000, cu pragul de participare de 50%,  lăsat nemodificat de deștepții juriști ai USL, astfel că, la presiunea CE, OUG nr 41/2012 a trebuit să fie modificată și readusă la forma în care se ..."greșise" în Parlament.

Are dreptate Băsescu cînd spune că USL nu mai are specialiști în proceduri parlamentare și constituționale.  

1 comments:

mos alecu spunea...

La : "Are dreptate Băsescu cînd spune că USL nu mai are specialiști în proceduri parlamentare și constituționale." .

Nu mai au specialisti in nimic ... cel putin cei care "ies in fata" si se prezinta drept reprezentativi ...
Niste hahalere ... mai ales , si cu atit mai grav , in virf ...

Ultima "aiureala" :
- premierul coabitant , in numele curvernului , trimite in parlament un proiect de lege privind sxploatarea de la Rosia Montana ; initiind o asemenea lege , premierul coabitant este un SUSTINATOR al acelei activitati ;
- deputatul (temporar premier coabitant) spune ca , in parlament , nu va vota legea privind exploatarea de la Rosia Montana ; deci el este IMPOTRIVA acelei activitati ...

Halucinant ! ...