sâmbătă, 6 iulie 2013

S-au suparat Cristoiu si echipa statului drepți ; mai bine era demis decît sa-l inchida Ponta într-o debara la Cotroceni

Paranoia a evoluat la cei care cred că un act democratic de demitere a unui președinte este un puci și că ei au fost salvatorii statului de drept.
Dacă  referendumul de demitere este o lovitură de stat, cum se mai numesc, domnilor, adepți ai statului drepți, arestarea și executarea lui Ceausescu și, acum,  îndepărtarea președintelui Egiptului de către Armată?
Comunistul Cristoiu manipulează, atacînd, ca și Băsescu, încercarea lui Ponta de a restabili relațiile cu China comunistă.
 Fragment dintr-un editorial Evz.

"Lovitura de stat din 3-5 iulie 2012 nu poate fi negată nici dacă INS arată că românii au coborît la cifra de un milion de locuitori.
Aşadar, America n-a uitat Lovitura de stat dată de USL instituţiilor democratice din România.
Cu atît mai mult nu trebuie să uităm noi, cei care ne-am bătut în vara anului trecut pentru salvarea statului de drept. Şi cînd spun asta mă refer, în ordine absolut întîmplătoare, la Robert Turcescu, la Grigore Cartianu, la Dan Tapalagă, la Laura Ştefan, la Mircea Marian, la toţi jurnaliştii care au fost pe  baricadele B1 TV, Evenimentul Zilei şi Hotnews. M-am numărat printre jurnaliştii care în toată perioada puciului am scris zi de zi în Evenimentul zilei şi am intervenit seară de seară la B1 TV, împotriva Loviturii de stat date de USL sub aparenţele pe cît de înşelătoare pe atît de primejdioase ale legalităţii.
La vremea respectivă, maşinăria USL de produs pîrţuri propagandistice a dus împotriva noastră, a celor care susțineam statul de drept, o campanie violentă, pentru a ne reduce strigătele la nivelul şoaptelor, prin etichetarea bătăliei noastre ca una dusă pentru a-l salva pe Traian Băsescu.
Să-l salvăm de la ce?
De la a nu fi demis.
Dar poate era mult mai bine atît pentru el, cît și pentru țară dacă Referendumul era validat.
N-am mai fi asistat,poate, la comedia cu cîntec numită Coabitare.
Fireşte, coabitarea Preşedintelui cu premierul a dat României stabilitatea politică necesară şi, mai ales, uimitoare, dacă ne uităm la ţările din jur. Au impus coabitarea, sînt sigur, nu numai nevoia lui Traian Băsescu de a rămîne în fruntea bucatelor, dar şi sfaturile, dacă nu chiar presiunile venite de la Washington, Londra, Berlin, Bruxelles.
Din nefericire, în condiţiile unui premier care nu e a altceva decît o marionetă a Penalilor din USL, coabitarea devine pe zi ce trece o complicitate făţişă a preşedintelui la incredibilul Proces de mers înapoi al României, către FSN-ismul din primii ani postdecembrişti.
Joi seara, la ediţia specială a emisiunii lui Andrei Bădin, Aktualitatea B1 de pe B1 TV, cîţiva din cei care am dus bătălia împotriva loviturii de stat din studiourile B1 TV - Robert Turcescu, Dan Tapalagă, Mircea Marian, subsemnatul - am căzut de acord că mult invocata coabitare s-a transformat, prin pasivitatea lui Traian Băsescu şi obrăznicia lui Victor Ponta, într-o stranie complicitate a lui Traian Băsescu la depărtarea României de standardele europene.
Coabitare înseamnă pînă la urmă o realitate în care se regăsesc atît politicile Preşedintelui, cît şi cele ale Premierului.
O simplă privire aruncată asupra perioadei scurse de la semnarea Pactului de Coabitare ne dezvăluie că în realitate social-politică românească se regăsesc doar politicile lui Victor Ponta, care politici, din nenorocire, nici nu sînt ale lui măcar:
Sînt ale Penalilor din USL.
Joi seara, la B1 TV, am dat drept exemplu de coabitare în care doar Victor Ponta există, vizita făcută în China de premier.
Declaraţiile acestuia despre încheierea unui parteneriat strategic cu China, slugărnicia faţă de liderii comunişti chinezi, ofertele generoase făcute unui regim cu probleme totuși în materie de drepturi ale omului, angajează ţara într-un plan care, prin Constituţie, aparţine Preşedintelui, cel al politicii externe a României.
La Digi 24, Traian Băsescu a susţinut joi seara că premierul n-a avut mandat să angajeze România în slugărnicia numită aventura numită călătoria în China!
A fost mituit Victor Ponta de chinezi?
E singura întrebare ce se poate pune văzînd că iresponsabilul vesele a angajat România într-o relaţie de parteneriat strategic cu dictatura comunistă de la Beijing.
Traian Băsescu a acceptat, ba chiar a şi lăudat actele de politică social-economică ale premierului, argumentînd că Pactul de Coabitare îi dă lui Victor Ponta domeniul politicii interne.
Prin turneul asiatic, dar mai ales prin vizita în China, Victor Ponta şi-a asumat cu de la sine putere, ipostaza de Preşedinte al României.
În cadrul acestei vizite, Victor Ponta a fost primit de președintele Chinei.
În astfel de situații, premierul îi prezintă președintelui dacă nu un mesaj măcar salutul președintelui din țara sa.
A făcut asta Victor Ponta?
Firește că nu.
El nici măcar n-a catadicsit pe președinte să-l informeze că a plecat într-o excursie de o săptămînă în Asia, excursie pe banii contribuabililor și în cadrul căreia va vizita și niște palate prezidențiale.
Gest de șmecheraș tupeist, care-ți ia friptura din față și-o mănîncă, dacă nu-i dai la timp peste labe.
Ce aşteaptă Traian Băsescu?
Ca, în numele Coabitării, Victor Ponta să-l închidă într-o debara din Palatul Cotroceni?"

14 comments:

Anonim spunea...

În accepţiunea „lu` cristoiu” care sunt instituţiile democratice, şi statul de drept acelea care nu vedeau atunci când puterea portocalie prăda ţara? Să fie statul de drept cel care saltă 200 de elevi cu autocarele şi-i duce la poliţie pentru audieri, care controlează de copiuţe în chiloţii fetelor de faţă cu băieţii etc.? Acest stat de drept vrea să-l salveze „cristoiu”?
Oare de ce acei „noi, cei care ne-am bătut în vara anului trecut pentru salvarea statului de drept” aţi fost mai puţini, chiar dacă aţi avut de partea voastră şi morţii din ultimii 10 ani, pe cei plecaţi definitiv din ţară, legal sau ilegal, cei dispăruţi, cetăţenii români care au părăsit ţara după accederea la Uniunea Europeană şi al căror deces nu a fost comunicat autorităţilor române etc.
Oare de ce 87,52% din cei interesaţi de destinul ţării, exprimându-se prin vot, văd o realitate iar voi, 11,15% încercaţi să vopsiţi „cioara”?
„…comedia cu cântec numită Coabitare” a fost IMPUSĂ de cel pe care-l aperi tu „cristoiu” şi nicidecum a majorităţii zdrobitoare care am votat altceva.
„Victor Ponta a fost primit de preşedintele Chinei” în respectul pe care acesta îl are pentru România, neştiind că alde „cristoiu” nu sunt de acord cu relaţiile noastre cu China, a doua economie a lumii, cu care au relaţii SUA, Rusia şi alte ţări europene. Noi nu avem voie pentru că nu sunt de acord alde „cristoiu” şi alde „monica”.
„cristoiu” oricât te-ai strofoca să ne înnebuneşti (manipulezi) de cap, noi o să gândim şi o să acţionăm tot cum simţim noi, româneşte, pentru că vă „citim” repede pe cei cu interese neromâneşti, pe „nicuşoriştii” întorşi de la ţâţă, pe prădători şi alţi dăunători.
Noi cei „7.403.836 (87,52%)” de ROMÂNI, te salutăm „cristoiu”!

Vasile spunea...

Cand il aud pe cristoiu(nu-i nici o greseala)si cu sleahta lui, imi vine asa o scarba, de asemenea specimene, incat, cat sunt eu de bine crescut (educat) nu ma pot abtine sa nu ii zic de la obraz : "Mai nea cristoiule, dar cand "combateai" pe la "antene", cu regretatul Paler, cum era!?. Hm!? Era bine? Erau buni euroii lui "Felix"? Daca Maestrul s-ar intoarce din groapa si, ar vedea ce faci, ti-ar zice de la obraz ca esti un..."ardei umplut" si, la despartire, te-ar gratula cu, binemeritatul(pentru specimene ca tine) "hai, sictir!"

maiag spunea...

de ce mi stergi comentariile_?ca nu sunt kakarist?

maiag spunea...

casandro+esti si proasta la matematica sau ne creyi păe noi prosti_?fraero.in jur de 7 mil raportat la 20 de mil inseamna cam 35 la suto ,proasta satului,de unde ai scos nebuno 87 la suta?sau erai beata,sau ai inghitit hapul altui prost,sau,,,poate esti toanta si nu realizezi ca te faci de kakarau?

Lupus spunea...

@maiag
Un băsist ca tine nu poate fi decît un mediocru care se exprimă în trei jigniri din trei cuvinte.
Violența limbajului, tipică băsiștilor, este caracteristica pentru oamenii needucați.
Nu ți-ar șterge nimeni comentariile dacă ai fi capabil să te exprimi decent.

Nu ai aflat că, în alegeri, opțiunile celor care nu se duc la vot nu contează?
De aceea a și fost coborît pragul de participare la referendum... la 30%. Ca să nu mai boicoteze perdanții.
Băsescu este izolat! Il mai bagă în seamă doar televiziunile, în căutare de reting prin scandal. Din păcate, Antena 3 îi face cea mai mare publicitate, reluîndu-i pe post toate tîmpeniile și frustrările.

CEZAR spunea...

Vezi bai MuYag - narodul satului ?? Ziceai ca numai eu am observat ca esti un ..tembel!!

maiag spunea...

sunteti disperati,o sa vad pe base prim ministru in 2016 nebunilor,nu scapati de el usor,va fii cosmarul vostru cit traeste,si apropo+nu sunt basist si nici kakarist ca voi,dar jubiley cind va vad asa disperati,a intrat microbul in voi,i l pupati in fund ca va strica jucaria,halal propagandisti,kakarau este mai bun_?un infatuat alturi de un plagiator ordinar si incapatinat,sa va fie rusine,eu va inteleg ca sunte ti platiti sa faceti denigrare dar nici asa,

maiag spunea...

aici sunteti o adunatura de kakaristi innebuniti de base ca nu aveti ce sa i faceti,o sa va faca cosmaruri si in urmatorii 10 ani,jocul lui abia incepe,de moment v a incurcat cartile,adio constitutie in favoarea puscariasilor si puscariabililor,adio alte planuri,daca au singe in coaie de ce amina constitutia daca este sigur pe populime?plagiatorul va cadea in genunchi cit de curind in fatza marinarului,o sa ne distram de minune

CEZAR spunea...

MuYag.. esi prost ..dar din pacate esti si ..idiot!!
Peste 70 % din popor v-a dat cu sutul in cur! Ce jocuri sa mai faca un debusolat ..mintal?

Lupus spunea...

@maiag
Băse ar trebui să fie primul care să se bucure dacă revizuirea se face în favoarea pușcăriabililor.:):)

maiag spunea...

cezar si lupus lasati vrajeala asta cu base,pina intra el mai baga citeva sute,peste 3 zile intra fenechiu sa dea mina cu jiji.halal guvern kakarist,

Lupus spunea...

@noiag
Pui pariu că Fenechiu nu intră la pușcărie peste trei zile? Să vedem cît ești de informat!

maiag spunea...

pe ce pui pariu ca macar o suspendare o fura_?

maiag spunea...

stiu ca are cale de atac,dar nu mai merge cum mergea,te asigur