N-am crezut că domnii de la SCMD pot sa dezinformeze atît de ordinar și nu am prea dat atenție comentariilor alarmiste de pe blog, din cursul dimineții, despre emisiunea din data de 05 februarie 2012 de pe Realitatea TV.
O știam pe doamna Cretulescu o realizatoare TV perspicace. Era foarte ușor, dacă dorea, să demonteze dezinformările domnului Dogaru. Nu știu de ce n-a invitat în emisiune și un reprezentant al Caselor Sectoriale de Pensii care putea să asigure un echilibru, cel puțin din punct de vedere legal, la aberațiile alarmiste lansate de Mircea Dogaru, la care a achiesat și dînsa ca realizatoare a emisiunii.
Domnul SRS a fost un asistent nedocumentat la acest nepermis atac la drepturile legale cîștigate de 90% dintre militarii pensionari prin Legea 119/2001 și OUG nr.1/2011.
Domnii Dogaru și Caloianu au ieșit la atac necamaraderesc, în contextul publicării Raportului Avocatului Poporului, făcîndu-se părtași atacului fostilor pensionari speciali(parlamentari, grefieri, etc) la militarii care au avut pensii de serviciu și care cîștigaseră majorări de pensii prin Legea 119/2011.
Cum poți să lansezi, fără să te rușinezi, pe un post de televiziune, o asemenea minciună ordinară cum că un maistru militar s-a ales cu o pensie de 9600 lei și un general cu o pensie de 2700 lei?
Nu putea să lipsească din diversiunea dogariană infamanta și lipsita de acoperire în textul de lege introducere a militarilor pensionari în categoria asistaților social.
In locul d-nei Caloianu, eu aș fi evitat să apar alături de Dogaru într-o emisiune de televiziune. Ca jurist, te umple de ridicol, mai ales că nici nu te lasă să vorbești.
Cine mai crede în bruma de raționament din afirmația d-lui Dogaru, că se va bate pentru păstrarea cuantumului pensiilor majorate prin revizuire?
Nu putea să lipsească din diversiunea dogariană infamanta și lipsita de acoperire în textul de lege introducere a militarilor pensionari în categoria asistaților social.
In locul d-nei Caloianu, eu aș fi evitat să apar alături de Dogaru într-o emisiune de televiziune. Ca jurist, te umple de ridicol, mai ales că nici nu te lasă să vorbești.
Cine mai crede în bruma de raționament din afirmația d-lui Dogaru, că se va bate pentru păstrarea cuantumului pensiilor majorate prin revizuire?
Pe site-ul emisiunii " Realitatea la raport" am postat următorul comentariu:
6 feb 20:18Lupus
Ticaloasa emisiune!!!
Militarii care au pensiile recalculate corect potrivit Legii 119/2010 si OUG nr,1/2010 nu trebuie sa intre in panica dupa exagerarile d-lui Dogaru si după capcana in care a intrat d-na Cretulescu.
Ce poate sa fie ilegal daca totul este calculat in spiritul Legii 263/2010, aplicabila tuturor pensionarilor?
Nimeni nu va pierde un leu daca pensia este calculata potrivit legii.
Nu discutam cazurile penale.
Chestia cu maistrul militar cu o pensie de 9600 lei este o minciuna ordinara pe care domnul Dogaru o va plati.
Militarii care au pensiile recalculate corect potrivit Legii 119/2010 si OUG nr,1/2010 nu trebuie sa intre in panica dupa exagerarile d-lui Dogaru si după capcana in care a intrat d-na Cretulescu.
Ce poate sa fie ilegal daca totul este calculat in spiritul Legii 263/2010, aplicabila tuturor pensionarilor?
Nimeni nu va pierde un leu daca pensia este calculata potrivit legii.
Nu discutam cazurile penale.
Chestia cu maistrul militar cu o pensie de 9600 lei este o minciuna ordinara pe care domnul Dogaru o va plati.
Urmăriți emisiunea în cauză AICI
96 comments:
Sa fim bine intelesi:
-comentatorii tv habar nu au de legi, de subtilitatile acestora. Servesc politica postului si urmaresc informatia soc;
-cei care "ne reprezinta", si ajung pe sticla, servesc si ei un interes care reprezinta mai mult, sau mai putin, majoritatea;
-vina este a noastra, si ce bogata istorie are (cu lacrimi in ochi, prezentand poporului, cuponul de de 3000);
-ma asteptam sa invatam ceva in 3 ani de "lupta"! NU ! Ne balacarim in aceiasi clisa urat mirositoare!
-n-am reusit, nici macar, sa "cuibarim" pe langa valori, sa-i sprijinim, pe langa cei capabili sa evidentieze adevarul, pe langa cei care care ar fi putut fi "motorul" care ne lipseste, prin gripare!
-o speranta mai am: ca in afara spatiului virtual, puternic otravit, o mana de oameni cinstiti, echilibrati, si cu dragoste pentru breasla noastra mai lupta pentru dreptate.
SA NE FIE RUSINE! NE-AM TRADAT DRAGOSTEA VIETII NOASTRE - A FOST UNA SI MAI PRESUS DE VIATA NOASTRA - cel putin asa, cu acest sentiment am pasit in meserie, mi-am dus-o la final si...inca mai cred in asta!
Trofin spunea...
Pentru a contracara gogosile debitate , gogosi cu iz politic , am extras din sinteza ( nu statistica !?) din 08, dec. 2011 cateva detalii:
1) din totalul de 11852 pensii sub 1000 lei in dec 2010 ( Legea 164/2001) , dupa recalculare o singura pensie se regaseste in intervalul 6001-7000 lei ( deci sub 9000 lei !);
2) din totalul de 36720 pensii din intervalul 1001-2000 lei in dec. 2010 , doar o singura pensie se regaseste , dupa recalculare , in intervalul 7001-8000 lei ( tot sub 9000 lei!);
3) din totalul de 16151 pensii din intervalul 2001-3000 lei , in dec. 2010 , doar o pensie se regaseste , dupa recalculare in intervalul 8001-9000 lei ( nici aici nu corespunde cu ce s-a discutat in respectiva emisiune TV ).
Tot peentru a elucida alte inadvertente pronuntate de seful sindicatului , dupa Legea 164/2001 doar 481 de pensii aveau un cuantum de cel putin 5000 lei ( fata de 2 pensii cum s-a vehiculat in emisiune ) iar dupa recalculare , 1734 de pensii depasesc cuantumul de 5000 lei ( nu circa 5000 de pensii cum s-a vehiculat in emisiune ).
Postez asa ceva pentru documentare , fara nici o rautate.
6 februarie 2013, 19:18
Plano
Nu ti-a spus mos alecu ca tabelul la care face referire Trofin este depasit!S-au emis alte noi decizii de pensionare incat nu se mai stie ce si cum.....Si nu te minuna prea tare : in tara noastra scumpa totul este posibil!
Calin,
Rusine trebuie sa-ti fie daca ai facut ceva gresit,nedemn,ilegal....Daca tu consideri ca sacrificiul facut "din dragoste" nu trebuie sa aiba si reprezentare in starea ta sociala ,cred ca te inseli....Sa stii ca nu este o rusine sa arati cuponul de cat vrei tu ,avand in vedere sacrificiul vietii tale ,care este unica,marcata de interziceri si privatiuni.Si cea mai mare dragoste devine o mare deziluzie daca presupune numai sacrificii din numai partea ta!
@Ionel
Chiar și după re/re/re tot mai rămîn vreo 80% cu pensii majorate, procent comparabil cu cel publicat de MAi, unde nu se fac revizuiri de revizuiri, că acolo abia prin noiembrie s-a terminat prima revizuire.
Dacă ne luăm după numărul celor care comentează și-si apără drepturile, s-ar crede că sunt mai mulți cu pensii micșorate,
Cei cu pensii mărite dorm în front, bucuroși că au mai primit cîteva sute la pensie.
Nici nu visează ce le pregătește Dogaru și Av Pop.
@Ionel
N-am fost deloc inteligenti! Si asta ma doare! Prezentarea cuponului a fost si aia regie - plasa in care am cazut pentru "divertismentul" natiunii. Si, cred ca stii cu ce comentarii s-a lasat... ne-am lasat usor prada emotiilor, si n-ar fi trebuit sa ne caracterizeze slabiciunile astea. Marog, ajungem iar la vorba cu padurea si uscaturile...e iarna si padurea de foiose pare uscata! As fi vrut sa fim ...un prag mai sus!!!
Pe mine m ati injurat cind am spus ca Daogaru este un papagal,care ne fraereste pentru cotizatii.Trebuie schmbata conducerea in frunte cu el si cu toti de la filialele unde a fost sustinut.Daca nu se face asta de sindicalisti-ne meritam soartam,stam la mina unui politruc comunist,asta a fost fraeru,in afara de papagal nu are nimic in creier,poate alcoool cit cuprinde ca are moaca de betivan,ceva in gebul pozei lui kakarau,alta mangafa politica la care porul se inchina.
Nu stiu de ce va impacientati,gunoaiele ies la suprafata intotdeauna iar guralivii sunt aceia care sunt la limita legii si cu cat vocalitatea lor contine mai multi decibeli cu atat prostia si impostura sunt mai intense...ar vrea ei...pusca si cureaua lata,dar am mai spus-o unii ar trebui sa imbrace haina vargata.
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
Tel./ Fax: 021-319.60.22
E-mail: presamapn@mapn.ro
Comunicatul nr. 185 din 27.05.2009 Persoana de contact: Mr. Constantin Spînu
Precizări de la Ministerul Apărării Naţionale referitoare la pensiile militare
Pentru o corectă informare a opiniei publice referitoare la pensiile militare, Ministerul Apărării Naţionale face următoarele precizări:
1. Sistemul pensiilor militare de stat din România este reglementat de Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fiind un sistem ocupaţional care se încadrează în pilonul al II - lea privind schemele ocupaţionale (profesionale) guvernate de Directiva 86/378/EEC, modificată prin Directiva 97/96/EC. Acest sistem de pensii nu este un sistem contributiv şi conform art. 5, alin. (2) din Legea nr. 164/2001, fondurile necesare pentru plata pensiilor militare de stat se asigură de la bugetul de stat.
2. Pensia militară medie este de aproximativ 1.700 lei. Peste 72% dintre pensiile militare sunt sub plafonul de 2.000 lei. Situaţia numerică pe tranşe valorice a pensiilor militare de stat plătite în luna februarie 2009 este următoarea:
39 - 1.000 lei, 13.143 pensionari, reprezentând 16 %
1.001 - 2.000 lei, 45.671 pensionari, reprezentând 55,85%
2.001 - 3.000 lei, 15.881 pensionari, reprezentând 19,42%
3.001 - 4.000 lei, 6.111 pensionari, reprezentând 7,47%
4.001 - 5.000 lei, 765 pensionari, reprezentând 0,93%
peste 5.000 lei, 201 pensionari, reprezentând 0,24%
3. În categoria pensiilor de peste 5.000 lei sunt cuprinse doar două pensii ale foştilor şefi ai Statului Major General, restul fiind pensii ale magistraţilor militari.
4. Pensiile militare nu includ şi alte venituri, cum ar fi sporuri şi indemnizaţii suplimentare.
5. Izvoarele istorice menţionează existenţa sistemului de pensii militare încă din anii 1829-1830 când s-a organizat armata pământeană atât în Muntenia, cât şi în Moldova (primul regulament ostăşesc cuprindea principii pentru organizarea armatei şi în legătură cu "drepturile băneşti ale ofiţerilor, pensii şi socoteli bugetare").
De atunci, legislaţia în domeniul pensiilor militare s-a schimbat periodic prin emiterea unor acte normative care au reglementat acest sistem, printre care amintim: Decretul nr. 360/22.08.1949 pentru organizarea asigurărilor sociale ale militarilor de carieră; Decretul nr. 293/30.07.1959 privind reglementarea drepturilor de pensie ce se acordă ofiţerilor şi subofiţerilor; Decretul nr. 141/1967 privind pensiile militare de stat şi pensia suplimentară; Decretul Consiliului de Stat nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat.
@Plano Lupuș 6 februarie 2013, 22:43 :
Pen'că vă'că se poarta purtarea comentariilor de colo-colo pentru a se mentine "tonusul" ideii ca "vai ce bine era cind ni se facea rau" ... ma raliez si eu trendului (ne-am dat dracului ... toti ne "limbezăim") ... si repet ce-am mai spus : inca de la inceputurile lor , acele tabele au fost "varza" ... acum sint "conopida" ...
mos alecu spunea...
@Trofin 6 februarie 2013, 19:18 :
Corect ! Este incorect din partea respectivului sa foloseasca argumente concretizate in elemente care nu pot fi verificate/dovedite !
Este exact acelasi lucru cu "demontarea" argumentatiei lui folosind elemente la fel de neverificabile ... vestitele tabele .
Tabele care :
- au fost intocmite si prezentate tocmai pentru linistirea populimii care , vazind (in tabele) ca "treaba-i buna" , va fi stat linistita ... in asteptare ...
- trebuia sa ne fie prezentate saptaminal (amintiti-va promisiunea) pentru a fi la curent (toti) cu buna
evolutie a fenomenului .
Inca inainte de trecerea primei saptamini s-a facut actualizarea ... au disparut de tot ... Urmatoarele "actualizari" aparind dupa luni si luni de zile ... fara posibilitati de a fi comparate intre ele ...
- intre timp au fost "distribuite" valuri-valuri de noi decizii ... deci tabelele demonstrative au suferit modificari substantiale ...
@Plano Lupuș 6 februarie 2013, 23:35 :
La : "Chiar și după re/re/re tot mai rămîn vreo 80% cu pensii majorate..." .
Hai , nu ! Ce spui Franz ??
Sau , vorba morometiana "Pe ce te bazezi ?" .
Daca si aici este aceeasi situatie ca la "sentinta" cum ca , prin majorarea cu 4% a pensiilor , majoritatea diminuatilor au ajuns la cuantumul din decembrie 2010 ... Iar tabelele spuneau ca acea majoritate (zdrobitoare ... n'aşa ?) era de 2 (doi) cetateni ...
Daca si acesti vreo 80% sint tot vreo 2-3 ????
Daca dintre "majoratii L.119" ii scoatem pe cei carora li s-au recunoscut conditiile de munca , pe cei carora le-au fost luate in considerare perioadele muncite dupa pensionare , pe cei carora li s-au aplicat prevederile HG S-1019 ... si-i mai scoatem si pe cei care au tot primit decizii "micsoratoare"... cit mai ramin ???
@Plano Lupuș 6 februarie 2013, 23:35 :
La : "Dacă ne luăm după numărul celor care comentează și-si apără drepturile, s-ar crede că sunt mai mulți cu pensii micșorate,".
Si daca situatia este chiar asa ? Daca ei sint cei mai multi ?
La : "Cei cu pensii mărite dorm în front, bucuroși că au mai primit cîteva sute la pensie." .
Cred ca acest aspect nu poate fi imputat drept vinovatie celorlalti (diminuatilor) !!!
@Marian Ristea 7 februarie 2013, 07:59 :
Ehe , hei ! ...
Pe vremurile acelea MApN mai era un minister care stia ca se ocupa de treburile armatei si ale militarilor ...
Mai pe urma a devenit un minister care se ocupa cu "civilirea" armatei si a militarilor ...
@tigri2 7 februarie 2013, 07:34 :
Perfect adevarat 1
Derutant este faptul ca aceasta caracterizare se potriveste "mănuşă" atit "mult-hulitilor diminuati" , cit si "mult-laudatilor majorati" ...
Cred ca ar fi binevenita o precizare referitoare la cei care "ar trebui sa imbrace haina vargata." . Nu de alta ... dar sa nu creada lumea ca ar fi vorba despre cei care au acceptat sa li se mareasca pensiile prin folosirea de elemente/proceduri de calcul incorecte ...
Nu inteleg ce va tot zbuciumati atat..pana-n vara se va schimba legea..cei micsorati revin la ce-au pierdut prin lege, iar cei mariti raman cu ce-au castigat prin lege263...ce nu e clar....DE CE LE TREMURA BARBA LA UNII...STIU EI !
@marian Ristea
Mulțumesc pentru sinteza cu valoarea pensiilor la MApN în februarie 2009.
Trebuie precizat că, atunci, la majoritatea pensiilor nu se adăugase sporul de 25% și 50% pentru condiții de muncă prevazut de HG 1294/2001, spor care a fost recunoscut prin Legea 14/2008 și pentru cei pensionați înainte de 10 aprilie 2001
Domnul Dogaru, pensionar mai nou, căruia i s-a aplicat sporul pentru condiții încă de la data pensionării, nu ia im calcul că majoritatea pensionarilor MApN a primit sporul de vechime de 25 și 50% abia prin deciziile de recalculare/revizuire pe lega 119/2010.
Așa că și dînsul și domnul Dobrițoiu să nu mai plîngă de epuizarea bugetului MApN prin majorarea pensiilor.
Majorarea cuprinde și drepturi care se cuveneau încă din 2008, chiar pe Legea 164/2001, modificată.
@Plano Lupuș. Afirmi" "Ce poate sa fie ilegal daca totul este calculat in spiritul Legii 263/2010, aplicabila tuturor pensionarilor?"
Pai, aici e problema: totul este calculat de fapt, in baza L. 165/2011 (OUG 1/2011). Mai exact, dupa modelul democratic nord-coreean, intai s-a desfiintat un drept, cel la pensie militara. Dupa care, s-a facut o lege de umplutura care e OUG 1/2011 (L. 165/2011) si prin care fostii secretari PCR si-au triplat pensiile, scazandu-le la 1/2 celor care apucasera sa intre in NATO. Aia cu spiritul Legii 263/2010 ... e pentru necunoscatori! Ca daca ar fi dupa "spiritul Legii 263/2010, aplicabila tuturor pensionarilor", ar trebui recalculate toate pensiile stabilite in baza OUG 1/2011 (L. 165/2011), fix dupa L. 263 "aplicabila tuturor pensionarilor" intre care vad ca tii mortis sa ajungi! Bafta!
NOTA: LA CLENCIUL ACESTA, CALEA PREVIZIBILA ESTE INDEPLINIREA DORINTELOR. CEI CARE VOR PENSII MILITARE SA LE AIBA, CEI CARE LE VOR pensii dupa "spiritul Legii 263/2010, aplicabila tuturor pensionarilor" SA LE AIBA! PRECIZEZ ULTIMA SITUATIE: dupa L. 263, nu dupa OUG 1/2011.
@ Plano Lupuș 7 februarie 2013, 10:22 :
S-a uitat sporul de 100% !
Sa nu creada lumea ca este vorba despre un spor (majorare) a pensiilor cu 25 sau 50% (eventual chiar de 100%) !
Pentru PERIOADELE muncite in conditii deosebite de conditiile normale se acorda un spor de 25 , 50 sau 100% la VECHIMEA IN SERVICIU (nu la pensie) . In plus ... calculul pensiei incepea de la 62 sau 64% din baza de calcul .
La : "Majorarea cuprinde și drepturi care se cuveneau încă din 2008, chiar pe Legea 164/2001, modificată." .
Nu e bine , sefu' , nu e bine ...!"
Nu este bine pen'ca recunoscind ca unele majorari de pensii se datoreaza acelei aplicari de lege (valabila inca de pe timpul L.164) ... insemneaza ca numarul majoratilor datorita (numai si numai) L.119 este mai mic ... ori aiasta treaba nu dă bine la propaganda pro-L.119 ...
Si iarasi nu este bine (aceasta recunoastere) pen'ca mi se da dreptate mie , care tot "pedalez" pe aceasta idee ... si nu se cade sa se dea dreptate "dusmanului de clasa" ...
@Mos Alecu
Ai dreptate"in stil judiciaro-romanesc",sunt (sigur-cunosc si eu)cazuri de fraudare,sau de "umflare"aveniturilor lunare,deoarece statele de plata si tabelele cu venituri de la arhive au fost fotocopiate de niste "pui de lele"[(srjenti)care cu sticluta de monopol in mana lucrau chiar si in schimbul III,iar unii aveau in mana dosarele apropiatilor lor,da ,s-au facut si "manarii",ei,acestia sunt penali si vanzatorul(sergentul") si cumparatorul(beneficiarul pensiei).Au fost putine cazuri-dar au fost si baietii cilibii s-au descurcat,ca dupa fotocopiere nu a mai verificat nimeni in istoricul statelor de plata ,pentru comparatie si coroborat cu graba si cu iuteala de mana si nebagarea de seama au ramas asa.La altii s-au produs greseli de citire pe plus ei acestia nu au nici o vina ,ma refer la beneficiarii directi-pensionarii,cu ce sunt ei vinovati ca don /tovaras ia gresit?Raspund cei ce au intocmit si aprobat,doar sunteti cunoscator al legilor "rromanicai".Cu urari de bine in noul an si sa speram ca nu vom fi nevoiti sa ne petrecem batranetile in strada sperand intr-o dreptate ce NU va sa vina.
Cu privire la sporurile pe conditii,apoi eu sau altii care au muncit in conditii foarte grele sa am pentru aceasta doar 2-4% pentru aceasta diferenta mi-am distrus viata si sanatatea zeci de ani??Cel ce a muncit 20-30 de ani in birouas ,la caldurica si fara stres secompara cu pilotul,scafandrul,minerul sau parasutistul ca dupa iesirea la pensie cel dela birou traieste ,bine /merci peste 80 de anisori iar cel care a muncit din greu si in stres maxim o mierleste la sub 65 de ani,diferenta este de peste 20% nu de 2(doi)%,dar am mai spus-dreptate(nedreptate) ca la noi...la nimeni.
@ tigri2 7 februarie 2013, 11:02 :
Usor , usor ... nu te ambala !
Conditiile de munca diferite de cele normale "produceau" ani de vechime in serviciu . Anii de vechime in serviciu erau "rasplatiti" cu cite 2% (pentru fiecare an) din baza de calcul .
Din start :
- cel care fusese 25 ani in conditii normale , avea 60% din ultima solda ... pentru fiecare an vechime in plus se mai adauga cit 2% .
- cel care fusese 20 ani in conditii deosebite (alea cu 25%) avea 62% din ultima solda ... pentru fiecare an in plus se mai adauga cite 2% .
- cel care fusese 15 ani in conditii speciale (alea cu 50%) avea 64% din ultima solda ... pentru fiecare an in plus se mai adauga cite 2% .
...asta mancator de lebede ! Dupa ce te-ai plimbat toata viata cu ,,tractorul cu fofeaza" ai pretentii!!
@mos alecu
Pe acest blog este recunoscută de mult timp constatarea d-niei voastre referitoare la faptul că o bună parte a creșterii de pensie prin re/re se datorează, numai la MApN, precizez eu, aplicării întîrziate a Legii 14/2008, respectiv a sporului pentru grupele I și II, celor pensionați anterior anului 2001. Unii n-au stiut să depună cererile și actele, și, pentru cei mai mulți,Casa de Pensii n-a avut timp să le emită decizii de recalculare.
Este tocmai diferența de la 82%, majorări prin re/re, la Casa Sectorială MAI, unde se rezolvase cu cîțiva ani mai înainte aplicarea HG 1294/2001,la 90% majorări la MApN.
Admitem că 10% din pensiile MApN au crescut prin deciziile de re/re... nu datorită contributivității ci aplicării corecte sau incorecte a HG 1294/2001.
@Plano Lupuș 7 februarie 2013, 11:24 :
Inceputul este promitator ... Usor , usor ajungem sa fie majorati prin L.119 numai vreo 10-15% . :-) !
La : "Admitem că 10% din pensiile MApN ..." .
Cam putin ... ca era vorba despre vreo 20.000 de cereri nerezolvate in 2010 . 20.000 din vreo 80.000 de pensionari , iaca_ca-s vreo 25% .... Dar sa zicem numai acel 10 % !
Mai scadem vreo 10% - cei carora li s-a "bagat" , ca majorare datorata L.119 , faptul ca le-au fost recunoscute perioadele muncite dupa pensionare (asta nefiind contributeala ca militar) ...
Mai scadem vreo 10% (oare numai atitia ?) ... cei carora li s-au aplicat prevederile HG S-1019 ...
Deci s-a cam dus dracului vestitul si prea-vehiculatul 80% ...
N-ai înțeles de ce am zis 80% majorari!
Atît a comunicat MAI, aplicînd aceeași lege, dar fără aplicarea intîrziată a grupelor de muncă și fără stagiile ulterioare recalculării.
Doar la MApN creșterea s-a produs concomitent, prin revizuire, atît pentru contributivitate cît și pentru condiții de muncă, dar numai pentru cei pensionați înainte de 2001.
Cei pensionați după aprilie 2001, intre care și domnul Dogaru, au primit sporul pentru condițiile de muncă imediat, la deschiderea dreptului de pensie, nu au mai făcut obiectul Legii 14/2008.
@Mos Alecu
Ai dreptate.
@Cezar
Daca tu consideri zborul doar o distractie si omiti responsabilitatea,riscul,distrugerea sanatatii,stresul maxim si cate alte sacrificii plus o pregatire permanenta ,minutioasa ,renuntari...apoi,sa-mi fie iertat,bine a zis cineva ca toata viata ai cautat oile de lapte si berbecii de oua,bravo tie,istetule!
@Mos Alecu
Exista un paragraf care spune asa:sa nu se depaseasca nivelul soldei celui din activitate si cand ajungem la 100% riscam sa facem toti adunarea si egalitatea indiferent ca unul a avut 28 de ani de activitate si unul 20 la grade si functii egale.Si cam asa sa intamplat ca eu cu 20 de ani ,efectiv,de zbor aram laegalitate cu unulcu 26,caz concret...deci tot contributivitatea ,numai sa fie corect facuta,dar lipsa documentelor,plus cei iesiti cu Ordonanta 7 care nu din vina lor au parasit sistemul mai degraba...ce facem cu dansii ca sigur n-au fost porcari sau pastori la GAZ ca altii...
Domnilor nu stiu de unde ati luat statisticile alea, uite aici tabelele originale descarcate de la MAp, verificati singuri daca erau numai doua pensii peste 5000 lei:
https://docs.google.com/file/d/0B-2vUDUl-J-wMHhuTEViNm9XLWc/edit
Nu are nici o legatura cu actualizarea tabelelor, alea erau initial. Asta e doar un tabel, cu siguranta sun mai multi de doi cu pensii peste 5000 lei. Asta e cu pensiile cu cariera incompleta si pensia aia smechera de 12000 lei:
https://docs.google.com/file/d/0B-2vUDUl-J-wLW5zZ25VQm43ZFk/edit
@unknown
Tabelele și situațiile statistice sunt reale numai că sunt intocmite și se referă la perioade diferite.
Trofin a intocmit situația după tabelul MApN din 05 11 2011, iar domnul Ristea a prezentat situația comunicata de MApN în februarie 2009.
Am explicat mai sus de unde provin diferențele.
Ambele situații statistice demonstrează neseriozitatea intervențiilor domnuli Dogaru în emisiunea credulei Crețulescu pe Realitatea TV.
tigri2 spunea...
.
@Cezar
Daca tu consideri zborul doar o distractie si ........plus o pregatire permanenta ,
Daaa si cam ce pregatire mai faceai dupa ce in scoala ai invatat sa ,,mani" tractorul ? Locotenent -trageai de leviere la tractor, cpt.-la fel .Mr. tot sofer de tractor cu sfarleaza.....ai fi uimit sa afli ca tinerii ce se joaca cu compul o fac infinit mai bine ca tine!!
Unknown
E clar!
Marele Dogaru și-a susținut afirmațiile pe Realitatea avînd ca sursă de documentare o situație statistică a Casei MApN din februarie 2009, cea pe care @Ristea a postat-o mai sus.
Plano Lupus invarti legile precum porcul dovleacul.Legea 164 a fost cea mai corecta.Ea nu a permis ca unul care este activ sa primeasca mai putin decat unul care sta acasa.De aceia a si precizat 60% din solda de grad si functie la care se adauga ......In plus ea nu a rasturnat scara valorilor.Daca stiam ca se va ajunge aici ceream la infinit sa fiu retrogradat pina ajungeam adjutant sef.Mai nataraule ,colonel ,comandant de regiment la Negoesti ,erou al muncii socialiste fiindca i-au luat o stea pe motiv ca si-a futut subordonata de buna voie si nesilita de nimeni, si-a pus pistolul la tampla.Cum vezi tu mai, a tot cunoscatorule ca la vechimi egale,iesiti la pensie in acelasi an,MM nenavigant la aviatie are pensie mai mare acum decat sef de arma intr-un comandament de armata de arme intrunite(functie de general de divizie) Dupa mintea ta furierul meu,subofiter,ar trebuii sa aiba pensie cel putin egala cu a mea.Prin blogul, tau se invart tot felul de puturosi gen Corleone si Cezar care ascunsi in spatele geamului tot sug la tapul lui Nila.Nu sunt fan Dogaru,dar nu ati vazut mai natarailor ca acesta s-a pronuntat in sensul "sa fie primit?".Mai nataraule,ce ai belit tu prin armata asta?Sa nu-mi spuim ca ai fost sef de popota.
Nu te deranja sa-mi raspunzi ca oricum nu te voi citi.Am treaba puturosilor.Merg sa verific ce mi-au facut oamenii.Un prost care circula pe glogul sau m-a facut taran.Este atat de prost incat isi reneaga inaintasii.
Va puneti intrebarea, cati "colonei", fosti comandanti adevarati care, au adunat "saci de transpiratie" in marsuri istovitoare de zeci de km, le-au inghetat degetele pe tragaci si pielea fetei pe metalul armei in poligoane, au mirosit praful de pusca, le-a inghetat degetele pe coada de alpinism, frisoane pe fira spinarii langa teava tunului pregatit pentru tragere, le-au inghetat respiratia si sprincenele sau si-au pusa intrebarea daca vor mai revedea pamantul pe o furtuma printre talazurile marilor inghetate sau inspumate, continuand cu supraveghetorii cerului tarii, toate acestea alaturi de subordonatii lor, pentru ca acei oameni si subordonatii lor sunt si au fost "militarii adevarati" si nu diversi "catiheti" indulciti prin diverse "studiouri sau birouri politico-educatice", deci, cati din acesti oameni de isprava, au iesit sa denigreze, "un comandant adevarat, un camarad adevarat" nu va face niciodata acest lucru, altfel, el nu mai poate avea calitatea de "militar si camarad" ci poate face parte doar din "categoria de hiene politice sau de orice alta natura" !!!.
@Plano Lupuș 7 februarie 2013, 12:11 :
La : "N-ai înțeles de ce am zis 80% majorari!
Atît a comunicat MAI, ..." .
Bravos , natiune , halal sa-ti fie !" .
Pe aici discutiile le purtau (din spusele lor) fosti militari-militari (de ăia din MApN) ... Felurite feluri de discutii ...
Discutiile sint contrate de cineva (nu spui cine , persoana importanta) cu argumentul dumnezeiesc de suprem : "n-aveti dreptate pentru ca la 80% dintre pensionari le-au crescut pensiile !" .
Numai ca acel 80% era pentru cei "din parohia" MAI ...
Logica de beton armat ... fara armatura si ciment in compozitie ...
Este ceva ca_cum OKW-ul lui Hitler ar fi analizat situatia actiunilor din URSS pe baza informatiilor primite de la trupele din Africa ...
"Mucles" cu tabelele ... bla...bla...bla ... ca-i clar ca-s varza , si mai sint si de pe vremea "cind bunica era fata" ...
@ Unknown 7 februarie 2013, 14:29 :
La : "...uite aici tabelele originale descarcate de la MAp,..." .
Vai ! Multumiri eterne si bine drese cu mustar !
Ce noroc pe capul nostru ca ni s-au "servit pe tava" aceste tabele ... ca noi nici nu auzisem despre ele ...
Si , daca un document este ORIGINAL , asta inseamna , automat , ca este si exact/corect ???
@ tigri2 7 februarie 2013, 12:36 :
La : "Exista un paragraf care spune asa:sa nu se depaseasca nivelul soldei celui din activitate si ..." .
Exista !
Nu spunea ca "sa nu depaseasca solda celui in activitate" ... spunea ca sa nu depaseasca nivelul bazei de calcul ... dar tot acolo ajungem .
Exemplul cu cel cu 20 ani si cel cu 26 ani nu-i cel mai fericit ales .
Dupa calculul pensiei cum aratam mai sus (care nu putea sa depaseasca baza de calcul) se aplica o majorare pentru OMM (SOSP) . In cazul celui cu 20 ani - majorarea datorata OMM era cu 15% ; iar in cazul celui cu 26 ani - majorarea era de 20% (aceste majorari nemaifiind legate de marimea soldei).
Ca urmare , daca cele 2 pensii (pe L.164) erau egale inseamna ca cel cu 26 de ani a avut mai putin timp lucrat in "älte conditii" (zbor) ca tine (cel cu 20 ani) ... ca urmare pensia lui (calculata pe solda si vechime in serviciu) era mai mica ... abia dupa aplicarea majorarii de 20% ajungind la nivelul pensiei tale (majorata numai cu 15%) ...
Altfel spus : el a stat multi ani in plus "pe la birouri" (pentru care nu avea "alte conditii") ... dar , beneficiind de majorarea cu 20% a avut pensia egala cu a ta (cel cu 20 de ani "alte conditii" ... zbor) .
Pe L.119 (urmind ca si pe L.263 sa fie la fel) cel care "a stat" 26 de ani "pe la birouri" va avea pensia MAI MARE decit tine , cel care ai zburat 20 de ani ... O fi bine ? O fi rau (incorect) ?
Da, am urmarit emisiunea si am constatat ca cel care manipuleaza , ca de obicei , este chiar autorul acestei postari.
Era o vorba: Cand da un prost cu o piatra in balta, o mie de destepti nu mai pot sa o scoata.
Cei care vor viziona emisiunea vor constata ca Dogaru nu a cerut reducerea pensiilor celor carora le-au crescut pensiile, ci doamna Cretulescu era foarte indignata ca un maistru militar a ajuns sa ia pensie mai mare ca un general.
Eu cred ca rezolvarea urgenta era revenirea la pensiile din dec. 2010, apoi elaborarea unei noi legi a pensiilor care sa termine aberatiile legislative basiste.
@mos alecu
"Vai ! Multumiri eterne si bine drese cu mustar !"
Cu placere!
Da' am o intrebare, cumva ma banuiesti ca eu in cardasie cu MAp am falsificat tabelele alea?
Pentru Mos Alecu spunea... la 7 februarie 2013, 08:01
Buna seara , mosule!
Imi pare foarte rau ca am fost sau sunt incapabil sa reproduc situatii din niste tabele mai adevarate, situatii care sa placa tuturora. In acele tabele ,"mincinoase ", m-am regasit , alaturi de multi altii ,cu pensia dupa Legea 164/2001 si cu pensia recalculata dupa OUG 1/2011 . Datele nu au fost mincinoase. A , fiindca nu au fost pe plac , este alta problema !. Cand am extras datele si le-am pus pe diferite variante de intelegere nu m-am gandit ca voi deveni incorect in fata celor care au privit sinteza respectiva. Regret ca v-am deranjat . Promit ca nu mai prezint nimic. Este foarte , foarte bine sa vorbim , sa vorbim , asa dupa ureche , precum lautarii.
@mos alecu
Nu ricosa discuția anapoda!
După clarificările cu aplicarea HG 1019/2010 numărul celor cu pensia majorată la MApN nu are cum să coboare mai jos de 80%, procent de majoare existent la MAI si SRI prin aplicarea acelorași legi.
Doar la MApN numărul pensiilor majorate era de 90%, pentru ca erau incluse si majorarile pentru grupele I si II.
@cip cirip
Domnul Dogaru a dezinformat în emisiune cu pensia maistrului de 9600 lei si a generalului cu pensie de 2700 lei.
Crețuleasca doar s-a minunat interesat.
@iceparu
Ai o perceptie distorsionata despre lume si viata. Treaba aia cu "furierul meu", tu putei sa ai furierul tau doar daca il cumparai de pe piata libera sau din China, am auzit ca acolo preturile la furieri sunt mai mici. Subofiterul ala era un salariat la stat la fel cum erai si tu, el era platit sa deserveasca unitatea nu pe tine la fel cum si tu erai platit sa faci anumite servicii in unitatea respectiva, relatiile dintre voi nu puteu sa fie decat de subordonare profesionala la fel cum erau si relatiile dintre tine si superiorii tai. Daca tu ai iesit la pensie la 40 de ani si subofiterul ala la 55 care e problema ca subofiterul(furierul tau) sa aibe pensia mai mare decat a ta.
Dupa cum s-a manifestat in emisiune la Cretuleasca, eu am crezut ca Dogaru a fost pus de Dobritoiu sef la auditul de la Casa de pensii. Si am inteles(in timp ce Dobritoiu il suna in emisiune pe R.S) ca va rezolva problema luind de la cei cu pensii marite in urma luarii in calcul in sfirsit si pentru acestia a sporurilor, a IC si SM obtinute in cariera si le va da in compensatie celor cu pensii micsorate care in mare parte au fentat ultima luna pe L 164 (exclud diponibilizatii de drept pentru care trebuie gasita o solutie). Si gata balamucul.
Partea buna este ca inca mai are aplaudaci,adica ajutori de manipulatori si dezinformatori.
@Unknown 7 februarie 2013, 18:20 :
La : "...cumva ma banuiesti ca eu in cardasie cu MAp am falsificat tabelele alea ..." .
Nu ! Dar nu imposibil ... :-) !
Eu m-am legat de faptul ca "nu s-a descoperit America" (pentru noi cei de pe-aici) prin prezentarea acelor tabele ...
Si m-am mai legat de faptul ca prin prezentarea lor ca fiind "originale" s-ar fi dorit sa se arate ca sint si "adevarul biblic" ...
@mos alecu
Sa nu ne mai invartim in jurul cozii, daca nu recunosti ca ce a facut Dogaru a fost o marsavie nu mai esti prietenul meu.
@Trofin 7 februarie 2013, 18:30 :
"Ei , vezi , asta e cusurul tau ..." !
Te repezi sa contrezi !
Si ce daca v-ati regasit "multi altii" in acele tabele? Orice minciuna "desteapta" se impacheteaza in frinturi de adevar !
Si , de la data "producerii" acelor tabele , ce s-a mai intimplat in "cimpul tactic" al pensiilor ???
@Plano Lupuș 7 februarie 2013, 18:32 :
La : "...umărul celor cu pensia majorată la MApN nu are cum să coboare mai jos de 80%..." .
Tot asa cum numarul celor ajunsi la nivelul din 2010 (prin majorarea de 4 % de anul asta) trebuia sa fie covirsitor majoritar ? ... Dar nu erau decit 2 (doua bucati) ???
@Unknown februarie 2013, 19:00 :
Sa chiorasc eu daca inteleg care-i legatura intre corectitudinea unor tabele si prestatia lui Dogaru ...
Cit despre treaba cu "prieteneala" ... ce sa-i facem ?!? ... "bucurosi le-om duce toate , de e pace , de-i razboi ..." !
@avia-nyc
Sunt aplaudaci gălagioși dar nu atît de mulți.
Par mulți doar pentru că tac cei care au pensii majorate.
@unknown
Mai lasă-l pe @mos alecu să gîndească pentru că încă n-a evoluat dacă Raportul Avocatului si emisiunea de pe Realitatea îi sunt favorabile sau nu.
Mîsura tranzitorie propusă de Avocat i-ar fi favorabilă cu condiția să nu-i impoziteze pensia.
Măsura de de modificare a L 119 este dramatică dacă pune condiția ca pensia recalculată sa nu scadă mai mult de 50%:
cu privire la afirmatia lui Dogaru ca daca se iau banii de la cei descoperiti cu actele in neregula la dosarul de pensie, sunt bani pentru cei cu pensiile diminuate,trebuie sa stiti un lucru:auditul a descoperit aproximativ 16.000 de dosare de pensie ale militarilor cu pensii revizuite ,ale caror pensii au fost diminuate initial cu sume de 3,4,500 de lei si carora ulterior,adica anul trecut pana prin mai,li s-au majorat pensiile prin noi decizii ,in care li se acordau grupe de munca pentru care insa nu li s-au eliberat si adeverinte de catre CMZ-uri,ci doar s-a facut comunicare scrisa la DFC,CSP,care evident,a readus aceste pensii cam la nivelul initial.
deci este vorba de pensionari carora li se redusese pensia ,nu de cei cu pensiile majorate.se pare ca astfel s-a incercat pe cai laturalnice sa se rezolve cat mai multe cazuri de pensii diminuate,insa prin ,,grija,,lui Dobritoiu,acest lucru va fi corectat,fiindca toti cei 16.000 de diminuati,vor reveni la pensiile revizuite pe minus.problema este ca ei nu sunt implicati penal,pentru ca ei doar au solicitat acest lucru la invitatia CMZ,totul s-a facut la CMZ-uri,doar pentru cei cu sume diminuate mai mici si care puteau fi marite prin cativa ani de conditii deosebite-50%.
pe de alta parte ,nu s-a acordat nimanui din acestia conditii de munca conf.HGS 1019,fiindca nu era legal,ci tot dupa vechile raglementari,dar trase de par-de exemplu,participarea la misiuni de lupta cu armament de raboi pe timp de pace,50%,CD, si tot din acestea care cu greu pot fi verificate,insa fara nici un temei legal-adeverinte,OZU,etc.
in concluzie, s-a vrut sa se faca bine,dar a iesit prost.inca o data s-a adeverit ca gura bate fundul,adica gura lui Dogaru si ai sai in frunte cu Dobritoiu,fiindca la MAI si ceilalti,acest lucru nu a fost facut,adica nici nu s-a marit ,nici nu s-a verificat,fiindca nimeni nu a sarit in sus de capra vecinului.
IN CONCLUZIE,daca acum li se iau banii inapoi diminuatilor majorati,acesti bani or sa vina tot la ei prin hotararea de guvern privind cuantumul cel mai avantajos(daca se va da;daca nu,sa-i multumeasca lui Dogaru si Dobritoiu care i-a scos in fata pe cei 16.000 de "rezolvati").
Unkn-imi propusesem sa va tratez cu flit dar fiindca m-ai provocat am sa-ti raspund.Prostovane,in statul de organizare la pace -daca ai tinut asa ceva in mana-scria furier la seful sectiei....iar eu eram seful.Rezulta ca era furierul meu>de unde istetimea ta ai tras tu concluzia ca este vorba de pensionari,unul de 40 ani iar celalalt de 50?Ti-am dat exemplu la mintea cocosului.MM ,nenavigant,aviatie comparativ cu sef de arma la o MU,operativ-strategica,ambi iesiti la pensie cu aceeasi vechime.Esti un pulica care in armata romana nu a privit mai departe de marginea caschetei.Mai lasa gargara ca nu esti in masura sa prostesti pe nimeni.Din intamplare a dat norocul peste unii si se mira si ei de unde atat noroc.In curand va sbura puiul cu ata.
@Plano Lupuș 7 februarie 2013, 19:14 :
La : "@unknown
Mai lasă-l pe @mos alecu să gîndească pentru că încă n-a evoluat dacă Raportul Avocatului si emisiunea de pe Realitatea îi sunt favorabile sau nu." .
Induiosatoare grija purtata mie ... dar ingrijoratoare scurtimea memoriei celui ingrijorat de soarta mea !
Pe vremea cind eu intelesesem despre ce efecte pot aparea ... unii inca va mai "jucati cu puţa-n ţărnă" incercind sa aflati "cine , cind si cum" ar fi comandat acel raport
mos alecu spunea...
Pentru ca s-au aprins spiritele , si baietii cu ele marite (pensiile) au iesit la bataie , speriati de posibilitatea impozitarii aceleia fantasmagorice propusa de avocatul ... cuiva ...
Stati "blinzi" ca nu este cazul sa va speriati ... prea tare .
Nu propune sa va impoziteze ... propune sa vi se aduca pensiile la nivelul din 2010 .
Necazul mare va fi tot pe capul diminuatilor . Lor le vor reveni pensiile ... dar ii fu.e prin impozitare . Deci pensiile lor tot mai mici ca ale voastre vor fi . Sinteti razbunati !
Zice acel avocat al ... nu stiu cui ... : "Pentru pensiile de serviciu stabilite în baza legislaţiei existente la apariţia Legii nr. 119/2010, revenirea la denumirea şi cuantumul pensiilor de serviciu anterioare promulgării Legii nr. 119/2010. " . Deci revenirea TUTUROR pensiilor la numele si cuantumul de dinainte de L.119 .
Retineti : in prezent toate pensiile militarilor sint "pensii de asigurari sociale de stat" . Aceste pensii se platesc de la bugetul asigurarilor sociale de stat (nu de la bugetul de stat) .
Deci :
- pensiile crescute ... scad . Ramin a fi platite , in continuare , de la bug.asig.soc. de stat . De la bugetul statului nu se completeaza nimic . Conform propunerii avocatului ... nu se aplica acea impozitare astronomica .
- pensiile diminuate ... cresc . Partea cu care cresc va fi platita de la bugetul statului . Acea parte va fi impozitata conform propunerii avocatului ...
La fel de "naşpa" (ca la diminuatii militari) va fi situatia si la ceilalti (toti) beneficiarii L.119 : grefieri , aviatori civili , diplomati ... pentru ca la ei le-a ramas in plata partea contributiva , urmind a le fi reconstituita partea de la bugetul statului ...
5 februarie 2013, 22:03
//www.blogger.com/comment.g?blogID=3470958100828025726&postID=8377238844167559305
@Plano Lupuș 7 februarie 2013, 19:14 :
La : "Mîsura tranzitorie propusă de Avocat i-ar fi favorabilă cu condiția să nu-i impoziteze pensia.
Măsura de de modificare a L 119 este dramatică dacă pune condiția ca pensia recalculată sa nu scadă mai mult de 50%: " .
Nu inteleg ce analiza aplicata pe textul Raportului este aceea care se foloseste de sintagme ca : "ar fi daca..." , "ar fi ... cu conditia..." .
Ori se analizeaza influentele produse de aplicarea textului respectiv ... ori se "bat cimpii pe teme din lucrarile lui P.I.Ceaicovschi" ...
Si , inca o data , mai "piano" cu afirmatii care se presupune ca ar fi fost justificate matematic ... este un domeniu tare "alunecos" ... cel putin pentru unii ...
@/ avianyc ... Wau ! m-ai dat ..pe spate ! Ai,, editat " o gramada de fraze......credeam ca te ocupi doar cu ..laptele!!
Pe ce indicativ mergem acum..???
@Plano Lupuș 7 februarie 2013, 19:14 :
La : "@unknown
Mai lasă-l pe @mos alecu să gîndească pentru că încă n-a evoluat dacă Raportul Avocatului si emisiunea de pe Realitatea îi sunt favorabile sau nu." ASTA MI_A PLACU >>TARE SI FOARTE ADEVARATA!! STAI SA VEDETI....
@iceparu
Chiar daca ma tratezi cu flit eu te tratez cu respect, cu ala pe care il meriti.
Daca ala era furierul tau trebuia sa il platesti sa il speli, piepteni, sa ii faci bocancii, etc. Eu te-am avertizat ca tu vezi lucrurile un pic ciudat. Era pe aici un medic phihiatru, cere un consult, e simplu, iti da de doua ori cu ciocanelul in cap si vede daca suna a sec. Pun pariu ca da.
@mos alecu,@cezar
ERATA
A se citi evaluat in loc de evoluat!
Tu vrei sa-l destupi la minte pe topvarasul colonel STHANOVIST ? Nu te obosi ..el paste caprili...
iceparu asta chiar vrea sa ne convinga "ca NU face pe prostul":):)
@Lupus
Am mai postat asta luata din raportul Av poporului aici cred ca sta tot ce a avut de spus:
"Stabilirea şi detalierea modului în care se realizează ocrotirea dreptului fundamental la pensie se realizează prin lege. Legea însă nu poate fi desprinsă de dimensiunea socială a statului, astfel că reglementările pe care le conţine trebuie să dea expresie acestui caracter social, îmbinând interesele individului cu cele generale ale societăţii. Potrivit art. 1 alin. (3) din Constituţia României, România este stat social, în care drepturile şi libertăţile cetăţenilor reprezintă o valoare supremă.":
E simplu ca buna ziua, in primul paragraf spune ca dreptul la pensie se face conform legii. Este lege care sa reglementeze asta? Da legea 263!
Paragraful doi spune ca legea trebuie sa respecte interesele individului cu ale societatii. Face legea 263 asta? Da o face! Atat poate sa ofere societatea acum, nu este obligatoriu ca legea sa respecte cererile lui DOgaru & Co. Statul a hotarat forma aia de lege.
Concluzia:
1).Pensionarii militari nu sunt discriminati deoarece pensiile sunt calculate conform unei legi(263).
2).Legea nu trebuie sa aiba o anumita forma cum o doresc unii ci trebuie sa respecte atat interesele individului cat si ale societatii. Deci avocatul a spus indirect ca legea nu trebuie sa aiba o forma dorit de staborul lui Dogaru.
Restul e abureala cu impozitarea cu 50%.......
Politica de impozite nu o face avocatul.
@butu
Informația pe care o dai că auditul a găsit 16 000 pensii diminuate, inițial, la MApN, are o mare doza de credibilitate.
Cifra ar reprezenta cca 20% din numărul total al pensionarilor MApN, procent concordant cu cel de la MAI și SRI.
Numai că, mai trebuie adăugați la creșteri fată de anul 2010, peste numărul de 80%,o parte din cei pensionați înainte de 2001 cărora Casa de Pensii nu le calculase nici în 2011 sporul pentru grupa I și II.
Oricît s-ar strădui Dogaru și Dobrițoiu numărul fraudelor sau greșelilor nu este atît de mare pe cît sugerează.
In fond, alea care sunt, trebuie indreptate potrivit art. 107 din Legea 263/2010 și HG 257/2011.
@Unknown
Nu trebuie să îngrijoreze poziția AV POP, deși ea este expresia lobyului parlamentarilor, diplomaților, grefierilor precum și a petițiilor militarilor care se plîng de micșorarea pensiilor prin recalculare.
Tezele Raportului sunt gîndite ca mijloace de presiune prin care trebuie să sensibilizeze deciziile factorului politic sau să orienteze deciziile CCR, cînd se vor mai judeca exceptii de neconstituționalitate ale legilor în cauză.
@ cezar
Pentru urmatoarele trei saptamini mergem pe indicativul;
BELITI BINE OCHII LA CAPRA
VECINULUI
PS. Apropo, ce mai zic circotasii din crisma cind trece tov.colonel cu caprili la pascut. Da ,ti-o lasat si tii un pic di lapti proaspat.
@ Plano Lupus si mos Alecu
Am asa o rugaminte la domniile voastre de genul;
- nu ar fi mai benefic sa abandonati studiul de caz pe acele liste super false editate de truditorii imparatiei si sa va ocupati mai in detaliu de recentul caz pus pe tapet de liderul de sindicat si fostul ministru referitor la ”depunerea de ”documente false” in vederea recalcularii pensiei.
Spun asta deoarece nu reusesc sa ”descebalesc” cum poate cineva sa se aventureze in depunerea de documente false atita timp cit tot ce depui trebuie sa fie eliberat sub semnatura cuiva de o arhiva si trecut prin filtrul celor care intocmesc deciziile de pensie.Or fi prin sistemul asta iresponsabili care sa-si intocmeasca acte false si sa le depuna la dosar iar cei de la calcul pensii sa le ia in considerare. Nu-mi vine sa cred.
Au considerat oare cei doi domni mai sus amintiti cind au afirmat ca sunt acte false si” greseli” incadrarile facute de CMJ in baza HG -1019. Dar aici ma intreb; pe ce baza au facut CMJ aceste incadrari? Au avut vreun ordin de care noi nu stim? Si cum au putut pensionarii sa depuna prin CMJ ”acte false” pe aceasta tema atita timp cit documentele dupa care se face incadrarea sunt clasificate si nu permit accesul la ele decit pentru angajatii institutiei. Nu era mai bine si mai corect ca cei doi domni sa repare greseala ,daca tot s-a facut fara stirea si vointa pensionarului prin incercarea de a da aspect de legalitate acestor incadrari. Nu ar fi fost oare mai benefic ca in loc de a le declara ca” documente false” si a ne mai umili inca odata. Sau trebuie sa moara neaparat si capra vecinului. Oare in ce scop?
Chiar nu inteleg fenomenul!!!!!
Eu am un vecin ,maistru militar de aviatie, vechime completa,care pe peroada cit a fost activ monta proiectilul care declansa catapultarea scaunului pilotului in caz de nevoie. Omul era unicat in unitate , deci lucra si dimineata si dupa amiaza uneori si cind erau zboruri de noapte.Nu mai vorbesc de perioadele in care se brevetau elevii absolventi! Are aacum o pensie de 4100 roni. Alt coleg de-al lui maistru militar de aviatie a zburat, fiind tot unicat, ca insotitor de bord (pe elicopter)si in turele de dimineata si dupa amiaza . Am inteles ca are4200 roni pensie. Dar acesti oamenijustifica banii pentru timpul efectiv lucrat si bineinteles pentru soldele primite- echivalent contributie.Acesti oameni pot opta sa ramina in sistemul unitar de pensii, chiar daca dupa dl. DOGARU primesc ajutor social!
@Plano Lupuș 8 februarie 2013, 10:45 :
Nu ca as fi de acord cu folosirea sintagmei "ajutoare sociale" ...
Dar , cu toate ca am inteles ca i s-a trimis si e-mail , la Casa sectoriala a MApN chiar asa scrie ... la fel scrie si la MAI ...
@avianyc
Nu merită prea mare atenție greșelile de aplicare a sporului pentru condițiile de muncă la Casa Sectorială a MApN.Cu atît mai mult cu cît ele nu se regăsesc și la celelalte case sectoriale.
Ele se pot corecta potrivit legislației actuale.
Nu e nevoie nici măcar să completezi legislația existentă pentru a îndrepta greșelile.
Nu sunt motive de contestare a legii doar pentru că niște funcționărași au aplicat-o greșit.
@costachel
Trebuie să fie tare prost cel care înțelege, din interpretarea art 6 din Legea 263/2010, că militarii primesc ajutoare sociale și nu pensii.
Mai ales că i s-a atras atenția de atîtea ori că nu știe să citească acel articol de lege.
@ Lupus
Da ,este clar pentru toata lumea ca o persoana asigurata, chiar cu bani de la bugetul statului, cind iese din sistem si itruneste conditiile legale, nu primeste ajutor social ci pensie.
@mos alecu
Redau mai jos textul din HG 233/2011 privind organizarea caselor sectorile și vei vedea că domnii de la Casa MApN au înlocuit articolul de lege cu continutul.
HG 233/2011
(2) Casele de pensii sectoriale administreaza, impreuna cu Casa Nationala de Pensii Publice, sistemul public de pensii din Romania pentru persoanele prevazute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) si pct. V din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare.
@Costachel
Nu pot sa nu remarc norocul chior pe care il aveti, sa cunoasteti doi MM dintre cei trei care au pensii peste 4000 lei. Trebuie sa va incercati norocu' la 6 din 49, pastrand un raport al proportionalitatii aveti sanse de 100% sa ghiciti 32 de numere din cele 6 extrase. :)
Nu e de gluma, puteti sa deveniti putred de bogat!
avianyc spunea...
@ cezar
Pentru urmatoarele trei saptamini mergem pe indicativul;
BELITI BINE OCHII LA CAPRA
VECINULUI
PS. Apropo, ce mai zic circotasii din crisma cind trece tov.colonel cu caprili la pascut. Da ,ti-o lasat si tii un pic di lapti proaspat.
. 1 Nu crezi ca ar fi mai bine sa ..belim chiar capra si nu ochii??!!
2.Ma uimesti tot mai mult cu preocuparile si intrebarile tale legate de sinergia faptelor....ca cum dezinformeaza tovarasul Daogaru..etc..etc...si eu care credeam ca te procupa exclsiv distribuirea laptelui catre doritori-platitori!!
@ Unknown
Va asigur ca ce am spus este adevarat. Cel putin vecinului meu nu-i vine sa creada nici acum ca s-a intimplar asa minune cu pensia lui!Dar de unde stiti ca numai trei maistri militari au pensii mai mari de 4000 roni? Cit despre loto.... nu am cistigat niciodata desi am mai incercat ,dar nu in mod constant! Sa aveti sanatate!
@costachel
O pensie de 4000 lei pentru un maistru militar de aviație, cu o vechime efectivă de peste 30 ani, este credibilă, pe algoritmul de calcul al L 119/2010.
Dar nu 9600 lei cum zice că i-a telefonat lui Dogaru un MM speriat.
@ cezar
Cezare, cumpara tu toate caprele ca mie imi taie subventia (postarea) sefu.
Voiam doar sa mai intreb de ce d-nul lider sindical nu scapa un cuvint despre cauzele reale care au dus la cresterea pensiilor (in acest sens ii pot oferi argumente maistrii pomeniti de d-nul Costachel care inteleg ca au perioade de activitate zi lumina in anumite perioade). De ce nu spune cine sunt vinovatii si se arunca totul in capul celor cu pensiile crescute cu sau fara vointa lor.
Si voiam sa mai ma lamuresc de ce au acuzat ca s-au folosit documente false atita timp cit nu s-a raspuns la contestatii in termenul legal.
De acum inainte doar citesc ce se scrie.
@ Lupus
Legal unui MM nu-i poate reiesi o pensie de 9600lei indiferent de functia avuta. Sa fim realisti! Decit daca , cum spune Mos Alecu - s-au facut minareli la calcul.
avianyc ... daca zici ca ti s-a taiat dreptul la exprimare libera , iti propun sa treci macar odata pe Mh blog(dar nu ca anonim) sa ne facem de cap! Daca nu ti-o place cum te ..regularizam sa ne scuipi..pe mos Alecu pe Tigri2 desigur!!
@avianyc 8 februarie 2013, 09:49 ;
Pen'ca , intr-un comentariu de mai tirziu , vad oarece suparare ... finalizata cu un anunt fatalist cum ca "De acum inainte doar citesc ce se scrie." ...
Io , cel putin , n-am putut raspunde din cauza de motiv de "nepotisme" ... care treb'e dusi si adusi de la scoli ...
Iar despre "amenintarea" cu retragerea de pe cimpul de lupta ... "Nu este bine , dom'le ... , nu este bine !" .
La : "...cum poate cineva sa se aventureze in depunerea de documente false atita timp cit tot ce depui trebuie sa fie eliberat sub semnatura cuiva ..." .
Sa ne amintim sistemul de lucru , instituit de HG 735/2010 , preluat si perpetuat si in continuare .
Conform acelui sistem NIMENI nu primea documente (semnate de specialisti) , si tot nimeni nu depunea documente ... nici reale , nici false . Tot balamucul cu re...re...re... s-a desfasurat pe baza datelor inscrise intr-o baza de date unica la nivelul MApN (veniturile din cei X ani de activitate) si a datelor existenta la Casa de pensii (conditiile de munca) .
Cum s-a creat baza de date ?
Simplu , repede , la "hei-rup" si "da-i in p..a mea de bosorogi" ...
- dosarele cu documente sint prin unitati
- dosarele de la arhivele centrale au fost imprastiate pe la unitati din cauza de lipsa personal la arhive
- dosarele unitatilor desfiintate au fost imprastiate (la data desfiintarii) pe la alte unitati (tot din cauza de "lipsa spatiu" la arhivele centrale
- in unitati s-au creat echipe (din personal "de strinsura") care sa culeaga datele
- niste cetateni (echipe) fotografiau filele dosarelor care li se puneau la dispozitie ...
---- nu punem in calcul ca unele dosare (sau macar file de dosar) au "fost sarite" ...
- alti cetateni (echipe) incercau sa vada ce scrie pe acele file fotografiate si inscriau (la calculator) datele in acea baza de date unica
---- ce reuseau ei sa vada pe acele fotografii ale unor file scrie cu creionul (cerneala) acum j'de ani ... sau scrise la imprimante fara tus ... sau scrise la imprimante al caror tus s-a decolorat ... este alte poveste
- datele inscrise in baza de date unica sint cele folosite pentru re...re...re... pensiilor
NIMENI NU A SEMNAT (pentru exactitate) NIMIC , NIMENI (pensionar) NU A DEPUS NICIUN DOCUMENT (nici corect , nici fals) ...
- cine a cerut (pensionar) , de la CMJ , veniturile ... i s-a dat o copie de pe acea baza de date ...
- daca a cerut de la "detinatorii de arhive" ... i s-a dat tot o copie de pe acea baza de date
---- cine "a avut pile" pe la unitatile detinatoare de arhive ... i s-a facut o recitire a statelor de plata (de pe fotografii) si s-au remediat , eventual , unele nereguli (faciindu-se corecturile in baza de date)
Aici apare "smecheria" ... Celor "merituosi" (in mod deosebit in aplicarea politicii DE PARTID si de stat) ... li s-au "imbunatatit" inregistrarile din baza de date . S-a mers pe ideea : "cine dracu va mai verifica vreodata daca aceste venituri sint cele reale ?!?" .
Impricinatul nu este de vina (si nici nu este prost sa conteste niste venituri mai mari) ... iar cel care a "imbunatatit" baza de date ... nu-iiii (accesul la baza de date este limitat , dar nu interzis tuturor ...)
@avianyc 8 februarie 2013, 09:49 :
Al doilea element de baza in re...re...re... este cel al conditiilor de munca .
- perioadele si "nivelul" acestor conditii existau la Casa de pensii de pe vremea L.164
---- pentru cei care nu aveau elementele la Casa de pensii (care nu au stiut ca ar fi trebuit sa le trimita) , s-au cerut punctual de la CMJ-uri
---- CMJ-urile au prelucrat datele din Memoriile originale si au intocmit (si trimis la Casa de pensii) tabelul cu locurile de munca si activitatile in care a lucrat "impricinatul" , care dau dreptul la conditii de munca deosebite de cele normale) ... totul STRICT in baza HG 1294/2001
- elementele conditiilor de munca au fost introduse in calculele pentru fiecare impricinat
- deci NIMENI (pensionar) nu a trimis documente (nici corecte , nici false)
- la fel ... NIMENI (CMJ) nu a semnat documente false . Ei au trimis datele corecte , conform HG 1294/2001
- cine a cerut de la CMJ tabelul semnalat mai sus (cu conditiile de munca) i s-a dat tabelul conform HG 1294/2001
Aici apare (si aici) "smecheria" ... Celor "merituosi" (in mod deosebit in aplicarea politicii DE PARTID si de stat) ... li s-au "imbunatatit" pe ici pe colo , sau in totalitate , conditiile de munca . S-a mers (si aici) pe ideea : "cine dracu va mai verifica vreodata daca aceste conditii de munca sint cele reale ?!?" .
Impricinatul nu este de vina (si nici nu este prost sa conteste niste conditii de munca mai favorabile) ... iar cel care a "imbunatatit" conditiile ... nu-iiii (accesul la elementele de calcul ale pensiilor este limitat , dar nu interzis tuturor ...)
Puteți să-i mulțumiți lui Dogaru că v-a îndemnat în 2010, timp de 6 luni, să boicotați faza inițială de a solicita CMZ-urilor Adeverințele de venituri.
Cine a obținut Adeverința a avut la mînă un document oficial care a putut fi contestat,imdreptat, completat, valorificat etc.
@Plano Lupuș 8 februarie 2013, 17:26 :
Bla ... bla ... bla ...
Io , cind n-am date ... "mucles , mo !" .
Am cerut veniturile inca de la aparitia L.119 ... inainte de aparitia HG 735 .
Mi-au dat venituri (?) abia dupa "infiintarea" bazei de date ... o copie din aceea ...
La "mîrîielile" mele la CMJ (la veniturile din j'de luni) ... au cerut date de la detinatorii de arhive (pe care mi le-au dat ca_copii primite de la ei) ... au gasit niste "plusuri" la 2-3 luni ... restul "ramine cum am stabilit" ...
Cine a obtinut acele adeverinte "a avut la laba" orice ... nu un document oficial care bla... bla... bla ...
@Plano Lupuș 8 februarie 2013, 11:35 :
La prezentarea textului din HG privind Casele sectorise : io am vorbit despre ce scrie (oficial si asumat) pe "frontispiciul celor doua Case de pensii ...
Ce scrie guvernul ... este treaba lui ... important este ce au hotarit "executantii" sa faca...c-asa-i la noi !
Legat de posibilitatea-imposibilitatea pensiei de 9.600 lei penstru un MM .
Sa vedem :
- MM de (pe la) aviatie
- promotie 1966 (nascut in 46)
- lucreaza pina pe la 60 ani (la nezburatori nu cred ca este imposibil ... avind "sarcini" de MM)
- iese la pensie in 2006
- stagiu de cotizare 40 ani
- a avut tot timpul 50% majorare punctaj
- a avut contrib.pt.pens.supl. (in medie) de 15,4% - a contribuit din '67 pina in 2001
- cei 9.600 , fara OMM , devin 8.000
- 8.000 lei inseamna 10,92 puncte
- 10,92 x 20 ani = 218,3 puncte
- scoatem conditiile de munca si contrib.pt.pens.suplim din cele 218,3 pcte. Ramin 132 puncte obtinute (din venituri) in 40 ani .
- ramin/rezulta 3,3 puncte anuale
- la salariul mediu din prezent cele 3,3 pcte. inseamna VENITURI LUNARE de 6986 lei
Cam mult , zic eu , dar posibil dupa spusele multora de pe aici ... mai ales ca pe vremea aceea sporurile nu erau limitate , iar venituri mai mari la MM decit la comandantul de regiment de aviatie erau ceva obisnuit/normal .
@mos alecu
Oricum ai face analiza textului de pe pagina CSP nu rezultă că toți mlitarii sunt trecuți în rezervă fără drept de pensie ca să primească ajutoare lunare de la buget.
Fondul pentru militarii în activitate pentru cine il gestionează CSP?
Iar venim la interpretarea sintagmei ...militari în activitate?
Sunt plătiți cei în activitate de la Casa Sectorială?
Toți cei din textul de mai jos al art 6 din legea 263/2010 sunt asistați social, cum minte Dogaru?
Art. 6. — (1) În sistemul public de pensii sunt asigurateobligatoriu, prin efectul legii:I. a) persoanele care desfășoară activități pe bază decontract individual de muncă, inclusiv soldații și gradațiivoluntari;b) funcționarii publici;c) cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari,polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemuladministrației penitenciare, din domeniul apărării naționale,ordinii publice și siguranței naționale
@mos alecu
Bla, bla ,bla cu maistru militar care a activat pînă la 60 de ani...ca să-i scoatem pensie de 9000 lei.
Am uitat deja că limita de vîrstă, potrivit ....extraordinarei L 164 era de 55 ani.O fi lucrat el la aviație dar tot il ejecta computerul?
Cine știe ce ciocoflender și-a bătut joc de Dogaru la telefon!
@mos alecu
Ai facut niste calcule beton, deci aproape se poate sa existe o pensie de MM de aproape 9000 lei insa cu conditia ca acel MM sa fi avut gradul de Maistru Militar General de Brigada. Ai mai uitat de asemenea un mic amanunt, un MM nu poate sa iasa cadru militar inainte de varsta de 22 ani(scoala era de 3 ani la aviatie si marina) deci cu 40 de ani vechime insemna varsta de 62 de ani, asta inseamna ca gradul Maistru Militar General de Brigada nu mai era suficient trebuia sa aibe gradul Maistru Militar Maresal. Dar nu e imposibil dupa mintea ta.:)
@Unknown 8 februarie 2013, 19:44 :
Iar se vede treaba ca tu nu (stii sa) citesti ceea ce ti se pune in fata ochilor ...
Tu stii sa "lecturezi" doar pictograme de genul : silueta umana cu 2 picioare - este pentru barbati - ; silueta umana cu 1 picior - este pentru femei ...
Concluzia mea a fost : "Cam mult , zic eu ," continuind cu argumentele folosite de de-alde tine care spuneati ca nu este nimic in neregula cu pensiile MM deoarece acestia aveau venituri foarte mari ... de aceea am mai spus : " dar posibil dupa spusele multora de pe aici ... mai ales ca pe vremea aceea sporurile nu erau limitate , iar venituri mai mari la MM decit la comandantul de regiment de aviatie erau ceva obisnuit/normal ."
@Plano Lupuș februarie 2013, 19:34:
Asa-i cind nu este "putirinta" de a spune altceva ... se-agata lume de niste spuse d-ale dogarului ... si "da-i si lupta" ...
Repet : "mos alecu spunea...
@Plano Lupuș 8 februarie 2013, 10:45 :
Nu ca as fi de acord cu folosirea sintagmei "ajutoare sociale" ...
Dar , cu toate ca am inteles ca i s-a trimis si e-mail , la Casa sectoriala a MApN chiar asa scrie ... la fel scrie si la MAI ...
8 februarie 2013, 10:59 ".
@Plano Lupuș 8 februarie 2013, 19:34 :
Legat de MM ... de luat legatura cu unknown , ca i-am "iecsplicat" lui ...
In plus : la MILITARI (cei din MApN) nu se aplica "scoaterea" la pensie de catre CALCULATOR ...
Calculatorul scotea la pensie pe civili (inclusiv pe civilii din MAI) ...
@Lupus lupulet
Mai vizioneaza odata, poate te-ai uitat in 3D si ai uitat sa-ti pui ochelarii si proteza auditiva.
Eu nu-l apar pe Dogaru, nici Cretuleasca nu-i vre-o mimoza, dar nu-mi place nici treaba cu pixelul albastru, nici sa-mi spui ca ceea ce aud nu-i adevarat, e adevarat ce spui tu.
Aia merge in Ferentari la tine poate.
@mos alecu
O cam dai de gard, ai facut atatea calcule doar ca sa demomnstrezi ca stii sa spui prostii? Nu era nevoie!
Iar ti-ai fortat neuronu', cred ca ai facut intindere musculara la el.
@Unknown 8 februarie 2013, 20:49 :
Ce sa-i faci ? Nu pot fi toti asa de dastepti ca MM care deosebesc unsorile dupa miros ... si emit sentinte pe gaura camasii !
"Referitor la ceea ce s-a inteles din pozitia exprimata la Craiova, cu privire la cele doua ordonante de urgenta solicitate de catre SCMD, vom reveni cu precizari, probabil luni, 04.02.2013, dupa ce vom avea o discutie cu domnia sa."
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU
Aaaaa ceva,ceva s-a auzit??azi e vineri 08.02
@Corleone
După discuția de la Craiova cel care trebuia să facă precizări era ministrul Dușa că dînsul ar fi spus, după cum a consemnat seful filialei, că dînsul nu se încurcă cu cîrpeli, cu referire la emiterea unei ordonanțe pentru introducerea cuantumului mai avantajos.
Se pare că au reușit să-l supere pe domnul ministru prin răstalmacirea afirmațiilor sale.
Si de a spus așa, e evident o gafă, care venea în contradicție cu mai multe angajamente ale lui Ponta.
Domnul Dogaru s-a agățat ca disperatul de porcăria de document pe care l-a produs Instituția Avocatului Poporului Nu cred ca noul avocat a avut timp să se documenteze în problematica specifică.
eheee cum reuseste dogaru asta sa se puna rau cu toti ministrii ApN trecuti,prezenti si viitori(mai putin cu bretonatu' stim cu totii de ce)
Il mai prinde dogy pe Dusa la aceeasi masa de discutii la "pastele cailor".
are un "talent" dogy asta de a da cu copita in sistarul cu lapte, ceva de speriat
Cred ca mata are mustrari de constiinta.Cum a putut sa iasa copil tampit din parinti sanatosi?Mai ia un tap baiatul.Tie iti corespunde perfect zicalaca:"inteligenta se opreste la poarta unitatii"
@lorem ipsum
Sa inteleg ca pe vremea cand eram loctiitor al comandantului acesta trebuia sa-mi faca bocancii?Sau e valabil numai pentru furieri?
@socru...
Daca erai proprietatea lui, da!
Trebuia sa iti faca bocancii insa nu cred ca in armata au existat relatii de vasalitate sau patrimoniale intre militari(nu legal). Daca ai un autovehicol nu il speli, intreti, ii dai benzina, etc.? Sunt destui care considera unitatea ca pe mosia lui si toata suflarea ii apartine, cred ca nu e tocmai normal.
Trimiteți un comentariu