Transnistria, pe agenda Moscovei. Kremlinul va discuta poimâine situația regiunii
March 18
15:30
2014
Potrivit lui Rogozin, Ucraina a declarat blocadă economică pentru regiunea transnistreană. “La moment granița dintre Transnistria și Ucraina este închisă pentru toți bărbații cu vârstele cuprinse între 18 și 65 ani, care dețin cetățenia rusă. Are loc izolarea Transnistriei, unde locuiesc aproximativ 200 de mii de cetățeni ruși. La ce se gândește Ucraina?”, a spus Rogozin jurnaliștilor ruși.
Totodată, acesta a menționat că problema ”blocadei” va fi discutată inițial în cadrul cabinetului de miniștri, iar ulterior va fi pusă în discuție cu șeful statului rus. Rogozin a adăugat că vor avea loc întâlniri la mai multe ministere și departamente, așa încât “conducerea Transnistriei să simte un suport în ceea ce privește depășirea blocadei economice”.
Mai mult de atât, Rogozin a menționat că situația Tiraspolului se va înrăutăți și mai mult odată cu semnarea Acordului de Asociere cu UE de către Republica Moldova. “Chișinăul nu se gândește deloc la Transnistria, iar toate acțiunile lor demonstrează că acest pământ nu mai este al lor. Reieșind din aceste realități, vom face concluziile noastre”, a adăugat acesta.
0 comments:
Trimiteți un comentariu