Somnolentul președinte al liberalilor s-a văzut încolțit in
interiorul partidului din toate părțile. Pe lîngă batrînii liberali,
care nu l-au urmat, din start, pe Crin Antonescu în construcția politică
USL, nici electoratul liber profesionist, de regula votant cu liberalii,
nu se mai regăsea în politica liberală promovată de Crin Antonescu.
Cineva l-a consiliat pe Antonescu că poate ieși din această fundătură dacă mimează o opoziție față de guvernul Ponta.
In ultimele 3 luni nu a fost o inițiativă guvernamentală la care Antonescu să nu cîrtească.
Cu toate că are o slabă prestație ca președinte de Senat și este nul în planul relațiilor internaționale, acolo unde trebuie sa exceleze un presedinte, Antonescu afișează multă țîfnă fată de omul care
l-ar fi putut ajuta să devină președintele țării.
Un timp, Ponta a privit
cu înțelegere zbaterile lui Crin pentru a recîștiga pozitia de lider
informal al liberalilor. Cum... Crin a întrecut măsura, nici Ponta nu a
rămas dator.
Rezultatul este ca Antonescu a ostilizat atît de mult activul și electoratul PSD încît cu greu iși mai poate cineva inchipui că social-democratii l-ar mai vota la prezidentiale, chiar dacă printr-o minune USL ar rezista încă un an.
Electoratul PSD i-ar face lui Crin aceeași figură pe care electoratul liberal i-a făcut-o lui Geoană la alegerile din 2009. Nu s-ar prezenta la vot sau ar vota contracandidatul lui Crin.
Ponta lasă să se înțeleagă ca el va fi următorul președinte al României. Atlfel, cum am putea interpreta ce a spus în emisiunea lui Gâdea, la începutul săptămînii, că el va fi cel care, peste un an, îl va ajuta pe Băsescu să-și strîngă lucrurile de la Cotroceni.
0 comments:
Trimiteți un comentariu