luni, 18 martie 2013

Năstase a ieșit, urmează să intre Băsescu!

Un complet de rezervă( cel tras aleatoriu  fiind decimat prin arestare) al Tribunalului București, cu o decizie de 2-1, a respins penibilul recurs al DNA și a decis ca Adrian Năstase  să fie pus în libertate, după ce a executat treimea legală din pedeapsa cu închisoare, de 2 ani, aplicată de un complet de foști procurori de la ICCJ.
Pedeapsa complimentară de interzicere a unor drepturi  il va impiedica pentru cîțiva ani să exercite funcții publice.
Procurorii DNA-ului au pierdut ocazia să tacă.
Dacă au glăsuit, vorbe de ocară de la avocați și-au auzit; greșeli gramaticale în scriere, dezacorduri în vorbire.
Băsescu nu va avea timp să-i promoveze pentru cele cîteva zile de libertate pe care i le-au răpit lui Năstase.
Urmează judecarea altor dosare penale ca Flota, Mihăileanu, Alro și cîte or mai fi în așteptare prin sertarele parchetelor și ale serviciilor naționale sau departamentale.
Așteaptă schimbarea la față în Cotroceni.



UPDATE
Pînă în martie 2014, potrivit deciziei de condamnare, Adrian Năstase are interdicția execitării  dreptului de a alege și de a fi ales.
Potrivit  legii partidelor politice, Legea 14/2003, in aceeași perioadă nu poate fi nici simplu membru al unui partid politic.



Art. 6
Pot fi membri ai partidelor politice cetăţenii care, potrivit Constituţiei, au drept de vot.