vineri, 30 noiembrie 2012

PALESTINA, stat observator non-membru la ONU.România s-a abținut la vot

Adunarea Generală a ONU a aprobat joi cererea palestiniană de acordare a calităţii de "stat observator nemembru", cu 138 de voturi pentru, 9 împotrivă şi 41 de abţineri, o victorie simbolică, dar care le dă multe speranţe palestinienilor că vor obţine, în viitorul apropiat, şi statutul de membru al Naţiunilor Unite. Palestina are un statut asemănător Vaticanului. Palestina nu va dispune de vot în Adunarea Generală dar poate să se alăture agențiilor...

miercuri, 28 noiembrie 2012

In UE este o nebunie sa nu respecti rezultatul alegerilor, zice Sigmar Gabriel, viitorul cancelar al Germaniei

Sigmar Gabriel, SPD. foto Mediafax Preşedintelie SPD (Partidul Social Democrat din Germania) , Sigmar Gabriel, posibilul cancelar al Germaniei, după alegerile din 2013, a declarat, miercuri, 28 11 2012, într-o conferinţă de presă susţinută la București, în comun cu omologul său de la PSD, Victor Ponta, că aşteaptă de la UE şi de la cancelarul german, Angela Merkel, să spună clar că partidul care câştigă alegerile în România desemnează şi premierul.  "Ne...

De ce il vînează Serviciile pe deputatul Ion Stan

Cine îî urmărește acitivitatea  parlamentară, constată că  deputatul Ion Stan, cu funcții importante în comisiile de supraveghere a SRI, a avut cîteva declarații devastatoare  la adresa lui Băsescu și Gabriel Oprea,  a  directorilor serviciilor de informații și a structurilor departamentale de informații. Din lista declarațiilor sale politice, care pot fi citite aici, am selectat pe cea care-l privește pe Mihai Răzvan Ungureanu,...

marți, 27 noiembrie 2012

Citi alegatori or fi pe listele permanente pentru alegerile parlamentare

Potrivit Legii 35/2008, cu modificările ulterioare, la această dată trebuia finalizată acțiunea de întocmire și afișare a listelor electorale permanente, astfel încît acestea să poată fi consultate de alegători. Nu am văzut vreun comunicat al MAI privind numărul oficial al alegătorilor înscriși în listele permanente, ca să-l comparăm  cu cel de la referendumul buclucaș, cel cu demiterea lui Băsescu. Chiar dacă la parlamentare numărul alegătorilor...

Basescu si-a pus Armata in cap

Scrisoare deschisă a SCMD către președinte. Domnule Traian Basescu, Suspendare constituțională Ati dobandit calitatea de fost presedinte al Romaniei la 29 iulie a.c., cand 8,6 milioane de romani, prin prezentarea la Referendum, in pofida amenintarilor si lucraturilor dvs. de culise, v-au retras definitiv mandatul. Ati furat votul popular cu ajutorul a 5 slugi de la institutia politica stalinista numita CCR, si al mai marilor Europei, care...

ARDe-i!!!! Stii ca nu au nici candidat la functia de premier???

Au cei de la A3 o plăcere masochistă de a da pe post toate escrementele vărsate pe gură de cel care încă se crede președintele României!!! Nu a fost suficient  că au prezentat în direct lecția de nedemocrație de la Cotroceni, dar i-au mai mîncat și timpul lui Ponta, invitat de Gadea la Sinteza Zilei, obligîndu-ne să reascultăm prostioarele băsiste, în reluare.  Așa am aflat că el nu va numi un guvern pe baza votului exprimat...

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

Oratorii nu stiu sa asculte

Vîrful Cozia, privit de la Turnu Campania electorală este istovitoare, mai ales cînd te zbați pentru o cauză al cărei deznodămînt s-ar putea afla abia peste 2 ani și cînd tovarășii de partid te contestă după ce le-ai dus PNL-ul la un procent incredibil de mandate parlamentare. Nu mai ai timp să ațipești decît în timpul discursului amicului Ponta. I s-a întîmplat lui Crin Antonescu vineri, 23 noiembrie, la Ia...

miercuri, 21 noiembrie 2012

Atentie cum votati, votul sa nu vi-l anulati. Decizie BEC

Decizia nr.61/ 2012 definește  -voturile valabil exprimate -voturile nule -voturile albe. Atenție! Neștiința de carte nu constituie un motiv temeinic pentru  însoțirea alegătorilor în cabina de v...

Băse, in sediul MApN, sub acoperire de boier în alaiul lui Mihai Viteazul

Cine spunea că Băsescu n-a fost la ceremonia de la sediul MApN, de Ziua Armatei, alături de Iliescu, Constantinescu, Dobrițoiu? Vezi-->Fresca din sediul MApN care i-a provocat hohote necontrolate lui Mirciulică Badea...

marți, 20 noiembrie 2012

Un profesor de agricultura din Cracovia arestat pentru ca pregatea aruncarea Parlamentului (Seimul) in aer

Teroristul Brunon K Articol în thenews.pl Agentia poloneza pentru securitatea statului (serviciul de informatii interne) a anuntat astazi ca a dejucat o tentativa de atentat cu explozibil impotriva Parlamentului si a guvernului polonez, arestand trei persoane, printre care si creierul acestui proiect, un barbat "fascinat de Breivik", potrivit premierului Donald Tusk. "Acest barbat voia sa detoneze patru tone de explozibil" ascunse intr-un vehicul...

Noua Constitutie, in programul electoral al USL

Introducem UN NOU NIVEL ADMINISTRATIV – REGIUNEA – compatibil cu cel european. Este vorba despre o reforma mai ampla a aparatului administrativ, care nu presupune desfiintarea judetelor. Sustinem un proces de regionalizare decis prin referendum, de catre cetatenii Romaniei. Orice modificare trebuie discutata cu cetatenii, agreata politic si acceptata de Uniunea Europeana. COMBATEM TRASEISMUL POLITIC: introducem procedura de...

duminică, 18 noiembrie 2012

Dezvaluirile generalului Victor Stanculescu din inchisoare

Interviu acordat ziaristei Lidia Mitchievici. Preluat de pe RTV. Ceaușescu nu era preocupat de bomba atomică.De cea chimică, da!...

Numai o participare slabă la vot i-ar putea urca pe bleago-unguieni la 25%

DACĂ REVIN, VĂ ARD LA PENSII și SALARII! Foto Ziare.com Pornind de la constatarea că electoratul portocaliu are o disciplină remarcabilă, comparabilă doar cu cea a udemeriștilor, și de la rezultatele pe care PDL le-a obținut la alegerile locale, putem previziona că rămășițele politice ale PDL vor putea conta, la alegerile din 9 decembrie, pe votul a circa 1,6 milioane alegători, tot atît cîți a avut și la locale. Absențele vor fi în partea...

vineri, 16 noiembrie 2012

Sarpele latrator, urca pe picior

...

Ponta l-a însarcinat pe Basescu sa duca veto-ul României la Consiliul European

- L-am informat pe preşedintele României asupra rezultatelor negocierilor purtate de Guvernul României până acum referitor la bugetul UE - Am reliefat cele 2 obiective fundamentale pe care trebuie să le atingem - Trebuie să ajungem la media europeană privind plățile pentru agricultori - Alocarea unei sume corespunzătoare unor zone și regiuni din România. Asta presupune alocarea din proiectele de coeziune mult superioare 2007-2013, sumă care să corespundă criteriilor UE pentru noile state membre - Din punctul de vedere al Guvernului României...

miercuri, 14 noiembrie 2012

Dupa vizita la Cotroceni, delegatia FMI si-a reconsiderat avizul pentru Ordonanta privind pensiile militarilor. Ponta inca spera....

Breaking news!!!!!! In emisiunea Danei Grecu, pe A3, Radu Tudor a furnizat informația că delegația FMI a informat astăzi guvernul, după ce a revenit de la Cotroceni, că nu este oportună modificarea Legii 119/2010 pentru a înlătura nemulțumirile militarilor care au pierdut prin recalculare/revizuire. Măsura ar antrena revendicari asemănătoare din partea tuturor pensionarilor cu pensiile recalculate prin acea lege. Vezi    Articol...

OLTCHIM; daca nu voteaza USL de ce le-ar mai rezolva Ponta problema locurilor de munca?

De circa 8 ani, armata muncitorească de la Oltchim a reprezentat masa electorală pentru Băsescu și PDL. Ei au asigurat victoria portocaliilor în Rm Vâlcea, nu și în județul Vâlcea, în toate alegerile care au avut loc din 2004 pînă la cele locale din acest an, cînd PDL a pierdut și Primăria și Consiliul Municipal. Muncitorii care timp de 4-5 ani au suportat toate furăciunile găștii PDL, mulțumiți că li se aruncă și lor ceva firimituri, șantajează...

marți, 13 noiembrie 2012

Basescu, ce minteeee!!!! Interes personal al postsuspendatului de a defini interesul national

Băsescu a ieșit ieri pe televiziuni, cu ochiii cam infundați, să anunțe poporul care l-a demis prin vot că România nu e stat de drept sub guvernarea Ponta și că, după alegeri, el va numi un premier potrivit interesului său personal de a înțeleg ce este interes național. Crin Antonescu a ieșit și el pe televiziuni și l-a acuzat pe Băse că își defăimează țara al cărei președinte... încă se pretinde că e. L-a și întrebat retoric,  ce este el,...

Doua sute de mii de lifte, rasfatate cu pensii incompatibile cu starea natiunii (!!!?)

Primesc pe adresa de contact texte destul de îngrijorătoare privind percepția unor concetateni despre pensiile militare, amestecate din nou printre pensiile magistraților și politrucilor.  Textul circulă pe Facebook. Am vazut că și pe conturile unor demnitari, așa cum comentează Lucas, pe un post anterior, apar astfel de mesaje.  Este o ”evoluție”; de la nesimțiții regimului Băsescu- Boc, rezerviștii militari pot fi percepuți și ca brațul forte al fostului regim, răsfățat acum cu pensii incompatibile.  Mai tot românul înșală statul...

luni, 12 noiembrie 2012

Nimic despre institutiile europene din STRASBOURG

Cartierul Petite de France- Mica Franță din Strasbourg O cafea la Podul Sf Martin din Strasbourg Turiști în Mica Franță din Strasbourg Arhitectură  din Mica Franță Catedrala gotică Notre-Dame din Strasbourg ...

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Multi se mai imbata cu urina pentru integrarea in Spiritual!!!

Imagine PRO TV Lume, lume..... astăzi, la marginea Bucureștilor, pe un cîmp privat,  dincolo de prelungirea Ferentari. In lipsa  Bivolarului porno s-a adunat MISA, neadaptații vremurilor moderne, posibilii făuritori ai unei noi religii, excesiv de permisivă într-ale moralei. Babele fac cozi la moaște și tinerii meditează în spirale...

vineri, 9 noiembrie 2012

Atentie pe cine conduceti acasa

...

Cît va dura USL, în viziunea lui Crin Antonescu

Cu ocazia lansării programului de guvernare, Crin Antonescu recunoaște că actuala majoritate, nu Bruxelles, este de vină că n-a fost eliminat din Legea 3/2000 cvorumul de participare la referendum, așa cum am arătat în cîteva posturi pe acest blog. Crin Antonescu este singurul politician al USL, după cîte stiu eu, care recunoaște greșeala legislativă din vară. Despre programul de guvernare în următorii 4 ani și despre durata USL a spus: „-...

joi, 8 noiembrie 2012

Legionarii din ARD luati in colimator de catre semiti

Legionarul și deontoloaga civică. Cine se aseamana.... Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea AntiSemitismului  MCA România București, 6 Noiembrie 2012 MCA România condamna discursul pro-legionar al  domnului Mihail Neamțu  Domnul Mihail Neamțu a ales sa promoveze ideologi legionari care au fost și ramân responsabili pentru crimele comise împotriva cetațenilor români vinovați de a se fi nascut evrei.  E-mail:...

marți, 6 noiembrie 2012

Adio pui, mălai, ulei și alte stimulente pentru cumpărarea voturilor

Guvernul a adoptat astăzi ordonanța de modificare a legii electorale. 3. ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind modificarea art. 55 al Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrațiie publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor localiGuvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care se clarifică și se precizează care sunt bunurile cu valoare simbolică care pot fi...

Mulțumim celor care se informează pe acest blog

TOTALUL AFISARILOR DE PAGINA  2 500 000 07 11 2012, orele 19,24 Situația de astăzi, orele 16.00 Afişări de pagină astăzi 4.533 Afişări de pagină ieri 5.916 Afişări de pagină luna trecută 125.759 Istoricul general al afişărilor de pagină 2.491.401 Nu se monitorizează paginile afişate de mine ...