![]() |
Teodor Chiuariu |
![]() |
Titus Corlățeanu |
![]() |
Dan Sova |
In 2007, PSD și PNL au avut juriști mai buni cînd au modificat Legea 3/2000 referitoare la referendum.
Dovada, textele art. 5 și 10 și comunicatul Curții Constituționale din 2007.
Iată cum arătau art. 5 și 10 din Legea 3/2010 după modificările aduse înainte de referendumul de demiterea lui Băsescu din 2007.
Art. 5.
(1) Referendumul national si referendumul local se organizeaza si se desfasoara potrivit prevederilor prezentei legi.
(2) Referendumul este valabil daca la acesta participa cel putin jumatate plus unul din numarul persoanelor inscrise in listele electorale.
Iată si comunicatul Curții Constituționale de atunci prin care s-a decis că modificarea este constituțională.
~ BIROUL DE PRESA AL CURTII CONSTITUTIONALE ~
In sedinta din data de 3 mai 2007, Curtea Constitutionala a luat in dezbatere sesizarea formulata de un numar de 50 de deputati, in temeiul art. 146 lit.a) din Constitutie, cu privire la neconstitutionalitatea Legii pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului.
Legea a fost adoptata de Parlament sub forma unui articol unic, care prevede:
"Articolul 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 10. - Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Presedintelui Romaniei este aprobata daca a intrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul tarii, ale cetatenilor care au participat la referendum.""
In urma deliberarii, Curtea a constatat, cu majoritate de voturi, ca Legea pentru modificarea art. 10
din Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului este constitutionala.
Decizia este definitiva si general obligatorie, se comunica Presedintelui Romaniei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(1) Referendumul national si referendumul local se organizeaza si se desfasoara potrivit prevederilor prezentei legi.
(2) Referendumul este valabil daca la acesta participa cel putin jumatate plus unul din numarul persoanelor inscrise in listele electorale.
Art. 10.
Demiterea Presedintelui Romaniei este aprobata, daca a intrunit majoritatea voturilor cetatenilor inscrisi in listele electorale.
Iata cum arata modificarea adusă prin legea 131/2012:
Articol unic
Articolul 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins:
"Art. 10
Demiterea Presedintelui Romaniei este aprobata daca, in urma desfasurarii referendumului, propunerea a intrunit majoritatea voturilor valabil exprimate."
Neglijența a fost îndreptată prin OUG nr.41/2012, dar intre timp Curtea se pronunțase pe modificarea Legii în Parlament și scandalul internațional se declanșase. A trebuit ca și Ordonanța 41/2012 să fie pusă în acord cu Decizia din anul 2012 a Curții Constituționale.
Motivarea Deciziei nr.731/2012 a Curții Constituționale